- Bine, dar şi anul trecut am avut pui şi nu s-a întâmplat nimic!, îi spun eu domnului meu.
- Erau mai mari, remember.
Da, erau mai mari. Ce să-ţi facem noi ţie, măi motan nerod care de câteva zile n-ai vrut să mai mănânci acasă decât ciorbă caldă? Bun, ţinem noi puii în cuşti până mai cresc, dar ce faci tu, ticălosule, cu vecinii?
În ăst timp, Figaro dormea tolănit, fără nicio grijă, pe fotoliul din locul de masă. În cap mi se leagă două informaţii care mă fac să mă cutremur. Prima, proaspătă – „şi lui D. i-a luat pui, şi încă mari” şi a doua, datând de anul trecut, aparţinând lui D. din discuţie: „dacă îl mai prind la pui, torn motorină pe el şi-i dau foc!”. Atunci am crezut că-i o figură de stil, mai ales că eram convinsă că „mâţa cu dungi a lu’ Tia, aia de-a murit, fură pui” e doar un mit al satului. Offff. Ce argumente să-i ofer eu omului de la ţară, având o altă scară valorică decât mine, că motanul n-are nicio vină? El ce vină are? Sau puii lui?
Clar Figaro trebuia îndepărtat de puii-vânat şi existau două variante – prima, închis (scoasă din start din calcul, era ca şi cum l-am fi ucis cu sadism, el care umblă teleleu pe rază de kilometri în jurul casei) şi a doua – dus undeva unde să nu fie ispite sub formă de păsări domestice. Am găsit, cu ajutorul unei prietene, soluţii pentru a doua variantă: Figaro în libertate, îngrijit, iubit, dar castrat; ok, se rezolvă. Aşa că sâmbătă dimineaţa, după mari emoţii că nu vine motanul acasă (cum se întâmpla frecvent), l-am hrănit bine cu minunăţele (ştiam că nu trebuie, dar aşa de vinovată mă simţeam…), l-am îmbarcat în cutia de transport pisici prevăzută cu unul din prosoapele de motani şi l-am dus într-un loc magic unde, între timp, i-au fost puse-n cui bijuteriile. Ţinem legătura să ştim ce face, dar sunt relativ liniştită: l-am văzut cu viitorul stăpân şi zău mi-a plăcut cum se purta cu el.
Curtea mi se pare acum tăcută fără bătăile Jinx-Figaro iar puii noi mă lasă rece, ba chiar mă încrunt un pic la ei. Mă uit la pozele de săptămâna trecută, cu Figaro dormind între perne; mi-e sufletul greu, mă simt vinovată şi faptul că sunt convinsă că nu-i va fi rău nu mă ajută cine ştie ce. Offf, motan nerod vânător de păsări de curte…
Un comentariu:
...mmm ... dap... bietii pui sa stea in tarc mai mare, prevazut cu plasa deasa sa nu intre dihor sau sobolan. io asa am facut cu o curca si cei 16 pui de gaina pe care i-a "facut". si tarcul este la etaj, parterul fiind tot un tarc dar cu alte oratanii, rate + pui mai mari:)
Trimiteți un comentariu