Like?:)

marți, 26 martie 2013

Primăvară albă


A-nceput de ieri să cadă câte-un fulg; acum n-a stat...
Pe la 18,30 a început să ningă; domol, aşezat, mărunt, imediat după ce vântul s-a domolit. S-a oprit un strop, au fost câteva rafale, iar s-a pornit. Pe la 10 seara era o măzăriche rotită, învăluitoare, ostilă.
De dimineaţă – 7-10 cm de zăpadă depusă, temperatura uşor negativă, cer fumuriu, ochi proptiţi în gri lăptos; apa câinilor a îngheţat, tot verdele ascendent e acoperit, doar iasomia de iarnă ce se distrează-n galben pe fond alb. Casele din sat au cușme luminoase și pe coșurile lor ies vălătuci de fum ca-n felicitările de sărbători de altădată.
Drumul național 73 – virgin, nici plug n-a trecut, nici nisip nu s-a împrăștiat. Mergem cu 30 km/h, pe mijloc, la distanță de orice altă mașină, oricum sunt mult mai puține ca de obicei. În Pitești, la fel; autorităţile au fost luate prin surprindere iar că a venit iarna. La intersecţia de lângă casa albă, milimetric n-am participat activ la o tamponare; maşina noastră n-a vrut să vireze dreapta ascendent, celalată n-a vrut să se oprească din motiv de pantă-patinoar. Ambele maşini erau roşii şi cred că nu s-au ciocnit pentru că încă n-a venit Paştele.
Suntem în postul mare; uitându-mă pe geam, cred că-i postul Crăciunului. Crăciun în martie.  

13 comentarii:

Angelikue spunea...

Adevarate dileme zilele astea.
Ce-a fost mai intai, apa sau zapada?

Scutaru spunea...

Oribil. Și la Iași e la fel. Mai stăm o țâră, ce-om face, dar? Slavă domnului că n-a fost rost de-un service, ceva. Sper că n-ați scos roțile de iarnă! :)

simf spunea...

@Scutaru - cum sa scoatem anvelopele de iarna? le folosim pana la final de octombrie, cand sunt inlocuite cu altele, tot de iarna :)

Scutaru spunea...

Hahahah! =)) Bună!
Întrebare: faci cumva parte din echipa TEI? Am văzut că le trebuie redactori și traducători. Dacă răspunsul e da, nu sunt riscuri de procese pe legea drepturilor de autor?

simf spunea...

@Scutaru - ce traduce TEI-ul e cu copyright liber, cel putin ce-am vazut eu pana acum. si treaba se face ca la carte, nu vad sa poata fi vreun pericol.

AC spunea...

Bine ca ati scapat cu bine! Deci, lucrurile se mai intampla si dupa sufletul omului... :) Mi-a placut teribil comparatia cu ouale rosii. :))

Iar faza cu drumul virgin... delicioasa! Eu cred ca drumul e identic cu creierul politicienilor, hai sa zic a majoritatii lor ca sa nu se supere cineva.

Eram curios si sunt in continuare despre dimensiunea "dezastrului" provocat de conditiile meteo, fiindca mi s-a parut exagerat sa inchizi scolile astazi. In Bucuresti copiii sunt acasa.

Cred ca lucrurile vor decurge firesc, adica azi au inchis scolile pentru 10 cm de zapada si niste vant, maine vor decide sa intrerupa curentul electric in zilele pare ale saptamanii, poimaine vor intrerupe apa calda intre orele 10:00 si 16:00, gazele s.a.m.d.
Viitorul suna... "excelent"!

silavaracald spunea...

Cred ca la chestia cu scolile au cam suflat in iaurt de data asta. Bine ca nu le-au inchis anul trecut, cand era toata tara troienita...

simf spunea...

@AC - faza cu masinile rosii e legata de-un misto facut cu ani in urma de ziua politiei, cand au ciocnit niste logane in lant pe autostrada - albe -, si am prognozat ca se va face reconstituire, dar dupa paste, cu masini rosii

(si-n arges copii stau azi acasa)

cu viitorul... sa nu exageram:) taiatul curentului si al apei calde duce la scaderea cifrelor de afaceri si asta nu e bine:)


Brindusa spunea...

E bine ca sunteti intregi cu masina cu tot!

Iulia spunea...

La noi a fost un vant ingrozitor pe la 2-3 noaptea, apoi a inceput pe la 4 sa ninga usor, pe urma nu mai stiu ca m-am culcat. Dimineata era o patura de vreo 20-30 de cm, nu indeajuns ca sa justifice inchiderea scolilor, dar... copiii se bucura. Acum, la 10 dimineata, fulguie incert si nehotarat.

Ion Toma Ionescu, Pasarea cetii spunea...

Mi-a placut mult cum ai incondeiat ouale

Anonim spunea...

Si la noi zici ca acu vine Craciunul nu Pastele

Anonim spunea...

A inceput iar, in seara asta, cand s-o opri, oare? :|

:-D