Mai-nimic la început de primăvară

A fost un week-end plin şi complicat care a trecut prea repede, cu drumuri şi musafiri peste noapte, socializări şi copil acasă, aşa că n-am prea avut vreme de altceva. Printre picături am reuşit să completăm cu pământ jardinierele industriale, să pregătim amestecul pentru răsaduri şi să strângem la un loc recipientele dedicate ăstui scop; am măturat o parte din curte – iar cele vreo patru ploi-duş care au urmat au făcut ca troscotul să se iţească ferm vertical în verde crud -, am prelungit aleea cu scoarţă de salcâm până mi s-a terminat materia primă (cu ajutorul neprecupeţit al mâţelor care-şi încearcă ghearele cu elan şi-mi deranjează mie frumuseţe de puzzle).

Domnul meu continuă să tundă sălcii (şi le lasă la locul faptei), trunchiurile mai groase le face felii pe care le aşezăm în jurul trandafirilor, eu strâng de prin curte pietre plate şi le pun pe poteca spre curtea păsărilor și amândoi lucrăm în echipă la aproximativ amenajarea drumului plin de gropi primăvăratice și șanțuri duioase (spre nord, tot în marginea pădurii, crește o casă maaare la care tot vin camioane încărcate cu diverse și ne asigură bonus, pe lângă gaze de eșapament și zgomot, niște mândre tranșee cărora Loganul nu prea vrea să le facă față).

Că tot am vorbit de drum, după refacerea din decembrie a DN 73-ului (care între timp a făcut oareșce gropițe), podul peste Argeş a intrat și el în reparaţii pentru vreo 4 luni, iar traficul s-a gâtuit; drumul spre casă nu mai durează 15 minute, ci 25-55, iar unica şansă de ocolire (prin Bascov, E 81 spre Budeasa, trecut baraj, Budeasa, ieşit în DN 73) implică aproape dublarea numărului de km. Deci până în vară, răbdare, tutun și cota de benzină crescută.

Prin grădină se văd clar semne de primăvară; primula galbenă se umple de flori, zambile lalele muscari evoluează vertical vizibil de la zi la zi, narcisele galbene ciufulite au boboci cu toate că abia au apărut, a înflorit iasomia nudifloră şi toţi trandafirii au zbenghiuri roşcate. Aerul şi-a schimbat mirosul şi pare mai tare, rufele se usucă singurele pe culmea din curte când nu plouă, ușile încep să cam stea deschise şi mai nou au apărut ceva insecte necunoscute, plus fluturi și albine. Păsăretul e gureș de nu-ți auzi nici gândurile, prin sat cântă tractoare, se taie și se stropesc pomi, ard focuri de purificare vegetală, drumul se umple de copii, cărucioare, role, biciclete, mingi şi căţei de talie pisicească.

La fiecare început de lună mă uit pe textele scrise pe blog acum un an-doi; pe de-o parte, văd diferențe (de vreme, de pricepere grădinărească), pe de-alta, aflu ce trebuie făcut în curând: plantate ceapă, usturoi, salată, ridichi, morcovi, dar de miercuri încolo, să fie luna în creştere.

Ziua s-a mărit, când sosim acasă avem vreme să facem mult mai multe, iar când plecăm la serviciu nu mai e întuneric: linia orizontului e dungată în rogvaiv cu accent pe roşu-răsărit, în ton cu maşina noastră.