Citadină

De-o viaţă locuiesc lângă Trivalea lui Minulescu. Când intri în cartier vezi pădurea. Înainte, între ea şi şosea era o pajişte pe care mereu vedeai copii. Însă pe la începutul anilor 90 a crescut, până lângă trotuar, o monstruozitate de zid de beton, înalt, ca de închisoare. Şi gri, deprimant de gri, pus acolo ca un mesaj subliminal: eşti un exemplar de serie, eşti în transă, eşti în transă, eşti în transă… La scurtă vreme pe el au început să apară inscripţii cu spray graffitti. De la feţe haioase la mesaje de susţinere pentru FC Argeş. Stângaci făcute, cu negru, cu roşu, cu albastru. Estetic vorbind, un dezastru, dar însufleţeau zidul. Nu mai era gri. Şi-apare, într-o zi, încă o inscripţie: „Trivale. Inră cine vrea, iese cine poate”. Cu negru. Constat lipsa „t”-ului şi mă revolt: nu-i grafie de clasele I-IV, chiar aşa, să mănânce litere?! De câte ori treceam prin zonă căutam involuntar inscripţia şi de fiecare dată mă indignam. Şi-apare un „t” cu albastru… Mai sus puţin, ca un semn de corectură… Să mă bucur?! Parcă n-am energia necesară. Doar constat.
Luni de zile n-am mai privit zidul. Ştiam că-i acolo, dar evitam să-mi îndrept privirea spre el: un zid între ochi şi pădure. Şi între zid şi pădure văd în primăvară o groapă imensă, apoi grămezi de fier beton, creşte o fundaţie maaaare – probabil pentru un bloc turn, răsar ziduri. Mda. S-a mai dus un petic de verdeaţă, au semănat „gri” şi acolo… Şi iar evit să-mi îndrept privirea încolo…
După-amiază de vară. Discuţii. „Bună ziua”, „Afară plouă”, „Mâine o sa fie cald”. „Nu mai e inscripţia cu «Intră cine vrea, iese cine poate»”. Tresar din lâncezeală. Nu mai e inscripţia??? La primul drum per pedes spre centru o caut. Este! Tot cu „t”-ul albastru! Mă bucur că este. De ce? Nici nu e gri, e scrisă şi corect.