Schimb confort urban pe libertate rurală (7)

Anul acesta chiar avem zăpadă, aş putea spune că avem compensatoriu, şi pentru anii trecuţi. Uneori mă întreb dacă, rămânând la bloc, nu s-ar fi întâmplat iarăşi şi iarăşi o tentativă de iarnă… În colţul nostru de rai e fără grai de frumos, e nefiresc de linişte şi parcă-n aer pluteşte… bunătatea. Oricine a venit la noi a venit zâmbind şi mulţi parcă n-ar fi vrut să mai plece. Căprioarele ne privesc senine, peisajul e de basm – printre crengile pline de zăpadă ale merilor din livada vecină se vede un pâlc de case cu acoperişurile rotunjite de nea, cu şiruri paralele de fum din coşuri, ca-n desenele cărţilor din copilărie, pinii din creasta pădurii au cuşme dace…

Dar orice medalie are şi revers, nu numai avers. Pe timp de noapte temperaturile au scăzut sub – 22 de grade Celsius şi o dată cu ele au îngheţat butelia (da, chiar lângă uşa de ieşire era pusă şi direct pe gresie, nu ne-am gândit la amănunte „nesemnificative” până acum) şi furtunul de evacuare de la maşina de spălat. Pentru mine disconfortul a fost de scurtă durată şi implicit minor, domnul meu însă n-ar putea spune acelaşi lucru. În camere – cald şi bine, uneori prea cald, că sobele n-au termostat şi focul arde până se stinge singur, nu-l poţi regla de la buton, aşa că deschisul uşii rămâne cea mai eficientă metodă de reglare termică.

Clanţele au început să se lipească de palmele fără mânuşi, ţurţurii cât sunt ei de frumoşi tot trebuie daţi jos, şi asta zilnic, mâţele sunt mereu pe fotolii, maşinile – prin vecini. M-am bucurat că acum, ajungând acasă, locul de parcare nu mai e o problemă, nu mai trebuie să parchezi la cinci blocuri distanţă sau să blochezi maşina unui amic-vecin care să nu se supere, să înţeleagă de ce ai făcut asta şi să te sune (la ora când are el nevoie să plece!) să-i faci loc să iasă. Nu mai sunt atâtea să-uri. Cu Dacia roşie din 79 în curte e loc să întorci Loganul roşu (probabil că merge operaţiunea şi dacă maşinile au alte culori, dar n-am probat). Mamăăă ce curte mare aveeem… Acum e şi mai mare: nu mai avem nicio maşină acasă, Dacia e la bunici în parcare, Loganul mai jos cu vreo 50 de metri. Loganul a suferit o uşoară tamponare cu o dubiţă a unui vecin (şoseaua devenise patinoar, fapt ce ne-a dăruit prilejul să ne cunoaştem din vecini – rezonabili) şi a trebuit dus la medicul lui de familie. Şi cum nu puteau rămâne ambele maşini în drum (chiar dacă uzual numai noi îl folosim), Dacia este pentru moment… la oraş. (Am mers cu ea la cumpărături şi, cât sunt eu de nepricepută în comparaţii de gen, am constatat că se aşază pe drum cu zăpadă mai bine, se controlează mai uşor, chiar dacă n-are ABS. Asta dacă la volan e… un şofer.)

Am şi poze, dar netul de acasă e, vorba fie-mii, „net de ţară” şi e plictisitor să aştepţi până încarcă el. Altă dată!