Schimb confort urban pe libertate rurală (25). Schimbări în decor

De la zi la zi, decorul în colţul nostru de rai se schimbă. După zarzări, vişini şi pruni, merii şi-au scuturat şi ei florile, iar gutuiul s-a gătit de sărbătoare. Am plantat forsiţia şi tufişul, au apărut narcise, bujorii stau să se-mbujoreze, căpşunii ezită între flori şi fructe, chestiuţele plantate cresc cu spor, lângă ele, în strânsă colaborare, şi bălăriile, situaţie care generează o problemă: ţinând cont de faptul că n-am nici cea mai vagă idee cum arată frunzele plantelor folositoare omului puse de mine acolo, să nu mai spun că în unele locuri am şi uitat ce-am plantat, oare care sunt bălăriile?!...
Au apărut nenumărate şi necunoscute păsări, am văzut o şopârlă verde, broscuţele par a fi fericite în lacul nostru cel baltă, sunt miliarde de insecte în toate culorile, dintre ele cele mai remarcabile fiind cărăbuşi sinucigaşi: vin seara la lumină, ni se încurcă în plete, cad cu zgomot şi dimineaţa îi găsim cu roatele în sus.
Sapa continuă să mă urască şi-o face într-un mod explicit ostentativ, cu toate că am încercat o apropiere treptată, am mai făcut o alee cu bolovani, ne-am luat derulator de furtun, am aflat că pomii se sapă în fiecare an şi că în lucernă trebuie „întoarsă brazda” în primăvară. Asta ne-a spus-o Ionuţ, un băiat de 17 ani din vecini care a venit s-o cosească. Staniu cum una lume are asemenea cunoştinţe de la vârste aşa fragede…
Găina ubicuă e supărată că nu mai poate evada (a avut domnul meu grijă, Ana s-a prins că tipa ieşea de fapt prin grădină şi se întorcea în curte ca să ciugulească rumeguş), ea şi suratele sale fac acum ouă şi le mănâncă tot ele, căprioarele se mai aud când şi când, nu mai coboară din pădure, iar numărul de mamifere din curte a crescut: de la adăpostul de la Smeura am mai adoptat un câine nou negru şi frumos… cu spume, de-o marcă incertă, una lume zice că are ceva infuzie de Pinscher.
Pentru că dihania e neagră tuci şi numărul de pe crotal se termină în 666, îl cheamă Hades. Asta ştim, deocamdată, numai noi, că pe el nu pare să-l intereseze. Nu suportă nici ideea de lesă-zgardă-ham, îl avem de aproape o săptămână şi între timp s-a mai adaptat: nu mai sare să ne muşte şi nici nu ne mai latră de fiecare dată când ne apropiem de el. Mai mult, cu mărinimie a acceptat chiar să doarmă în căsuţa pe care i-a făcut-o Răzvan, iar mie îmi acordă un tratament privilegiat: încearcă o tentativă de dat din coadă când mă vede. Ataşez pozele dihaniei.