Schimb confort urban pe libertate rurală (27). Răsădiri, colecţia primăvară-vară 2010

Am fost cu domnul şi stăpânul meu în piaţa mare şi-am văzut răsaduri! Toate colorate în verde, făţoase, ţanţoşe şi misterioase, cum să te poţi abţine?! Am întrebat ce e una, ce e alta (privirile vânzătorilor erau delicioase la faza asta), apoi cum se plantează, cum se îngrijesc (privirile deveneau tulburi, nedumerite şi un pic extraterestre, lucru amuzant de altfel) şi după o şedinţă a familiei restrânse am hotărât: eu – cumpărăm ardei varză busuioc cimbru. Răzvan: nu cumpărăm vinete şi nici roşii c-ai pus o mulţime şi nici varză. Am pus roşii, ce-i drept, ne-a trimis tanti Neta două recipiente cu plăntuţe, din care am plantat doar jumătate, pe celelalte „le las să mai crească” (adică m-am plictisit, ce atâtea roşii, mai trebuie plantat şi altceva, în alt mod). Cele din piaţă erau oricum de zece ori mai mari decât amărăciunile puse de mine. Vinete însă nu pusesem, dar a auzit undeva domnul meu că trebuie drăgălite zdravăn şi n-am mai luat răsaduri; la varză însă nu m-am abţinut..
Am adus plăntuţele acasă, am amenajat pământul (mai mult Răzvan, că sapa continuă să mă urască) şi am pus:
* 10 buc varză sinucigaşă (nu văd alt motiv pentru care să fi ajuns pe mâinile mele, cred că i-a fost frică de iadul veşnic şi-atunci a zis să se sinucidă cu mâna mea) – încă mai trăieşte, seară de seară o resuscitez cu apă, vedem cât rezistă, că una lume spune că-i o plantă rezistentă.
* ardei de mai multe mărci: gras, capia, gogoşar şi iute, 4x10 buc.
- Şi cum le deosebesc?, o întreb eu pe tanti vânzătoarea.
- După frunze!
Îmi venea s-o întreb: „Pe bune? Tu faci diferenţa între un inkjet din 96 şi un multifunction laser? Sau între un mp3 la 32 şi unul la 256?”
Aşa că am făcut diferenţa după… ambalaj, erau strânse ager în nişte reclame de Real, adică le-am plantat pe principiul: grupate, fetiţele, grupate. Nu-s deloc sigură că n-am grupat ardeiul iute în mijlocul celorlalţi, vedem când şi dacă vor comite ceva cât de spicy vor fi. Deocamdată unii sunt viguroşi şi chipeşi, alţii mai anemici şi palizi, în funcţie de circuitul simultan al motanilor negri în natură.
* 10 buc cimbru, asta din vinovăţie. Am pus eu prin primăvară undeva în grădină seminţe de cimbru. Presupun acum unde, dar n-aş putea băga mâna în foc. Acolo au ieşit nişte plăntuţe care semănau a buruieni şi le-am smuls. Majoritatea plantelor folositoare omului pe care le-am pus au fost aşezate „pe rânduri”, numai că la un moment dat m-am plictisit de atâtea linii drepte şi-am simţit nevoia unor curbe duioase, aşa că am început să pun seminţele în forma unui semn de întrebare, am făcut spirale… În ăste cazuri n-a mai mers principiul logic „plantele utile sunt acelea care sunt pe-o linie şi-s mai multe de acelaşi fel”. Cred că la fel am făcut şi cu oregano-ul. Sau oregano n-am pus, e în plicurile întrate într-o falie spaţială? Cine ştie?!... Şi cum mă plimbam eu încântată printre tarabele din piaţa mare, vup! Văd răsad de cimbru pe care îl şi recunosc! Minune!, îmi zic şi brusc îmi revine vinovăţia de care uitasem. Aşa că am cumpărat şi cimbru. Stă ţanţoş unde l-am plantat şi nu dă semne de deces prematur.
* 10 buc busuioc. Am pus şi seminţe, dar n-a ieşit nimic. Fie au fost ele ticăloase, fie le-am pus eu unde curge burlanul, fapt care le-a determinat să mă sfideze. Acum răsadurile sunt frumoase, în vecinătatea leuşteanului.
Îmi plac mai mult răsadurile decât seminţele, sunt mai spectaculoase: le pui unde-ţi tună şi acolo rămân, nu trebuie să aştepţi jde mii de ani până apar, timp în care uiţi ce-ai plantat. Dar se pare că sezonul de plantare răsaduri s-a cam închis, următorul se deschide la anul. Dar nu-i nimic, până atunci vine colecţia de toamnă, cu seminţe vesele şi zglobii…