Zilele trecute m-a speriat zgomotul unei maşini de găurit: în blocul din apropierea biroului cineva „amenaja” ceva, fapt absolut banal de care eu uitasem, aşa că am tresărit zdravăn. De o jumătate de an nu mă mai bucur de aste binefaceri ale traiului în comun şi mă mir cum o viaţă nici nu le-am remarcat. Da, auzeam iniţial bormaşina, îmi spuneam ceva de gen „îşi schimbă cineva gemurile” şi-apoi intra în fundalul sonor. N-am simţit mirosul de canal care învăluie cartierele, smogul pe care-l văd din curte plutind peste oraş, praful care sufocă plămânii, n-am văzut decât rar că asfaltul arde, că oamenii sunt încruntaţi. Nu pot să spun că îmi făcea plăcere, dar nici nu mă prea deranja când cineva îşi repara maşina în faţa gemului meu şi intrau gaze de eşapament în casă, când măturătorii trânteau noaptea mesele în piaţă şi ziua conteinerele metalice, când poliţistul comunitar plătit să păzească linişte vorbea tare la staţie cu vreun coleg, la 3 dimineaţa – mi se păreau normale. Mă deranjau, ce-i drept, manelele, grătarele făcute în faţa blocului, înjurăturile în noapte, lenjeria intimă întinsă la uscat între blocuri şi mâncatul de seminţe pe băncile din faţa scărilor.
Acum maşina de găurit o aud numai când o foloseşte domnul meu, niciodată la ore inoportune, mirosul care mă învăluie e de pământ reavăn, de verde, deasupra-i cerul niciodată întunecat, chiar şi când sunt nori, plămânii nu se mai satură de pădure, oamenii îţi răspund zâmbitori la salut, şi nu-i cunoşti, şi nu ştiu cine eşti, în casă intră miros de tei şi de salcâm, zgomotele nopţii sunt calde şi pline de viaţă, rar, de la vreo nuntă, se-aude muzică populară, mirosul de grătar vine numai din locul şi în timpul hotărât de noi, iar seminţele nu mai există deloc.
Parcă brusc mi s-au deschis ochii şi constat contrariată că mă protejam prin autocenzură. Era, ştiu, un mod de adaptare la mediu. Dar pentru ce?!?
Una lume mă întreabă cum de-am putut pleca din oraş. Eu mă întreb cum de-am putut sta acolo atâta vreme. Probabil pentru că abia acum mi-a venit vremea.
7 comentarii:
PachamAstept si nu prea mai aspept sa-mi vina si mie vremea. Ma gandesc tot mai mult la "pentru ce"-ul asta.
Si umblu acu' si de la job pe net, cautand case. Vezi, daca n-am masina imi e mai greu sa fug pe teren sa vad case. Dar cand oi gasi-o pe aia pentru care merita sa merg si cu taxiu', zau ca...
Inca putin...
Pamantul vostru reavan si verdele si salcamii si cerul curcubeic m-au tras si mai tare si nu doar de maneca.
Mai zi, mai povesteste, ca asa ma fac si mai gata...
A, sunt primul care comentez - onorat!
Bravo, bravo, bravo!
Dacă dezvolţi şi un mod de a supravieţui la ţară fără veniturile câştigate la oraş (ştiu io, o fermă sau ceva de genul ăste)... Dar practic, cum din practică vorbeşti şi acum.
@Mikka, o sa mai scriu despre cum nu mai simt nevoia sa controlez lucrurile, despre modificarea scarii valorice si a listei de prioritati, despre timpul care curge altfel, despre bucuria de a nu face nimic, doar sa asculti iarba, sa urmaresti un greier...
@Prenav - stii bine ca ceea ce stiu eu sa fac bine implica oras. Iubesc pamantul, dar munca lui e pentru tractoare. Ferma, da, ma incanta ideea, cu conditia sa am bani sa-i platesc pe altii sa se ocupe de ea.
foarte frumos la curte, nu? :) Jesus, nu vreau să-mi aduc aminte când în fiecare duminică se mai trezea câte un vecin că vrea să dea o gaură în vreun perete, sau să mai spargă ceva, toate acestea când ţi-era lumea mai dragă...
înţeleg foarte bine la ce te referi prin acest post.
poate poti sa faci o scoala sau ceva la care sa te pricepi [popa banuiesc ca nu].
sa jumulesti o gaina o sa inveti sau poate devii vegetariana si maninci dovlecei si varza.
Casa la tara nu e simpla casa, e chiar viata care demult te astepta.
@costin, iti doresc sa ajungi si tu la casa ta, pe pamant.
@ vic, sunt satula de scoli. in plus, nu vad de ce-as renunta sa fac ceva ce-mi place pentru altceva deocamdata necunoscut. si cum sunt 10 km pana in oras, uneori ajung la birou inaintea colegilor care locuiesc mai la periferie. stiu sa jumulesc o gaina si chiar am si facut asta de cateva ori (si mi-s tare mandra).
@ microb turbat - bine ai revenit! ai dreptate, viata asta chiar ma astepta, si eu o asteptam. dar, dupa cum am spus, probabil acum mi-a venit si mie vremea.
Trimiteți un comentariu