Între blestemul de părinte şi moştenirea genetică (15). Atipicele boli ale copilăriei

N-a fost un copil bolnăvicios Miruna. Nici clasicul roşu-n-gât nu l-a făcut, bolile copilăriei (rubeolă, rujeolă, varicelă) le-a făcut în regim „repede înainte”, de-am avut noroc să-i observ erupţiile. Din când în când mai agăţa câte o laringită şi, după ce c-avea ea vocea gravă, glasul îi suna ca al unei răţuşte. Noi ne amuzam, ea se supăra…
Însă am ajuns cu ea la spital de mai multe ori. Prima dată – pe la vreo 2 săptămâni, ca să vedem de ce plânge (şi-am aflat că e un copil cu o hiperactivitate kinetică), apoi la un an şi-un strop, când aproape că şi-a retezat un deget cu… caloriferul electric. Caloriferul era pus ager la marginea unei servante, nu-l mai foloseam decât seara. Era mare şi greu, în nici un caz nu mi-aş fi închipuit că-l poate mişca. Ei, a putut, mai mult, şi l-a trântit pe degetul respectiv. Operaţiune derulată în mai puţin de un minut. I-am înfăşurat mâna într-un prosop, am pus pe ea o broboadă din lână (moştenire de familie), am luat-o în braţe şi în 10 minute, cu taxiul, eram la spitalul de pediatrie. Medicul m-a lăudat pentru promptitudine, i-a dezinfectat rana, i-a făcut o injecţie, a pansat-o şi în următoarea săptămână am fost cu ea zilnic la spital, dar a scăpat de cusut. Degetul s-a vindecat frumos, fără cicatrice, şi alte complicaţii n-a avut. Am avut în schimb eu, că plecasem în tricou, vestă, papuci – aşa eram în casă - iar afară era zăpadă.
Altă dată constat, când o pieptănam, că-i cad smocuri mari de păr. Pe scalp – nicio iritare. Mergem la dermatolog: o zoonoză. De unde? De la băgatul capului în găurile de aerisire de sub bloc, în căutarea pisicilor. S-a rezolvat cu aplicat de soluţii şi creme vreo trei săptămâni. Apoi a agăţat un virus pentru negi, dar a fost tare cuminţică la cauterizări.
Pe la vreo 8 ani, sare fata mea de la vreo doi metri înălţime pe o scândură şi se propteşte într-un cui. Avea pantofi sport Training, cu talpă zdravănă, că altfel cred că i-ar fi trecut complet prin talpă. Efecte – trei săptămâni a stat cu piciorul pansat şi nu a avut voie să calce pe el.
Apoi face o mândră alergie care se manifesta ca purpura trombocitară (numai ideea de risc de hemoragie cerebrală… iacs). Investigaţii la greu, zile în şir pe la spital, analize. Din fericire e doar o alergie (a păstrat-o fata!) la nu se ştie ce, dar ştim cum se scapă repede de ea.
Evident că de fiecare dată am ajuns numai la urgenţe şi de preferinţă în week-end, iar oamenii începuseră s-o cunoască pe-acolo. Frumos a fost când a recunoscut-o un medic; cum a văzut-o, a întrebat-o:
- Ce faci, Miruna, ţi-era dor de noi?
Era a treia gardă în care-i venea Miruna.