Like?:)

luni, 11 aprilie 2011

Schimb confort urban pe libertate rurală (113). Alt week-end, alte modificări

Încep cu domnul şi stăpânul meu, care a fost harnic cât încape: a finalizat construcţia gărduţului de la terasă, apoi a tras linii de apă în grădină şi lângă chioşc, în partea dinspre curte. Adică a legat nişte ţevi din plastic la alimentarea de la hidrofor, le-a fixat cu cleme pe gard şi la capătul lor a pus câte un robinet. În grădină este acum montat aspersorul - verde, evident (luat din Kaufland vineri) -, în curte – derulatorul de furtun cu noul duş (cel de anul trecut dădea semne vizibile de epuizare), cumpărat tot de curând împreună cu un furtun spiralat de 15 m. Operaţiunea (şi iniţiativa, şi aplicarea aparţin domnului meu integral) ne-a crescut confortul, pentru că nu mai trebuie să cărăm derulatorul peste tot. După, a probat fericit motocoasa în lucernă şi, cu mare drag, s-a apucat să-şi construiască mult visatul grătar din inox. A învăţat de curând să sudeze, e ultimul lui hobby, aşa că a împrumutat de la un amic un transformator cu fire multe şi colorate, şi-a făcut mâna punând „mustăţi” din fier beton unor ţevi pe care le va folosi la ajustarea curţii păsărilor, apoi a trecut la fineţuri: sudarea în inox (care se pare că e dificilă). Grătarul nu e încă terminat, dar deja arată cam bine şi-n plus i-a făcut mare plăcere să se joace de-a sudatul.
Cum vremea a fost destul de rece, cu ceva soare când şi când, dar cu un vânt ticălos bătând în rafale, rotindu-se, tăindu-ţi respiraţia în orice poziţie ai fi stat, ne-am învârtit mai mult prin curte: am sortat din materialele de construcţie şi le-am depozitat pe căprării, i-am mutat căsuţa lui Hades lângă vila băieţilor (oricum nu-l interesează) şi am curăţat de primăvară canalele pentru scurgerea apei de ploaie, moment în care am realizat că încep să colaborez binişor cu doamna sapă proaspăt ascuţită.
În grădină leuşteanul evoluează vertical tare frumos, el e primadona acum; am terminat de curăţat zmeura, am smuls ceva patlagină şi păpădii dintre chestiile plantate, spre bucuria găinilor, şi apoi m-am ocupat de inventar: au apărut crocuşii, au cam o jumătate de centimetru, şi bujorii mutaţi în toamnă, au înflorit timid patru pruni văratici, lucerna e verde şi frumoasă, plăntuţele unele cresc, altele n-au apărut de loc. La operaţiunea „însămânţări de primăvară” n-am putut nota decât că am pus ceva seminţe de verbină, scânteiuţe şi garofiţe printre lalele, narcise şi zambile, tot pe vânt şi fără să-mi facă cine ştie ce plăcere.
Duminică am fost la Auchan să probăm aparatul de recuperat PET-uri: am dus mai multe, dar a recunoscut doar 26, ceea ce înseamnă fix 1,56 lei. Tare mândră am fost şi ca atare la casă am uitat şi eu, şi casiera de bon, dar nu asta contează, ci că a fost distractiv şi, în plus, ştiu că nu vor polua mediul, ci vor fi reciclate, ca fierul dus săptămâna trecută. Şi cum lângă Auchan e Bricostore, iar am cumpărat seminţe de flori, nu spun de care, şi mi-am îmbogăţit colecţia de unelte-jucărie de floricultură cu lopăţele, cultivator, săpăligă, foarfecă şi altele, acum mai am să inventez un coş sau o cutie pentru ele. Mă tot mir că încep să intuiesc cum se foloseşte o unealtă de grădinărit şi văd că tendinţa mea nativă de colecţionar se manifestă acum în astă direcţie; asta e, zic eu, de bine: oricum în casă avem mai puţin spaţiu de depozitare decât în curte.
Prognoza meteo e urâcioasă, toată săptămâna va fi frig şi-o să mai şi plouă, dar vine Simfonia şi ca terapie o să-mi cumpăr eu minuni. Floricole.

2 comentarii:

vic spunea...

astept cu incredere ca sotul tau sa se apuce de sculptura monumentala in metal/sudata, incit in curte sa apara fel de fel de lucruri si sa ajungeti celebri si cotati la bursa de arta.

simf spunea...

@vic - pentru arta iti trebuie talent nativ si, cum nu e, ne multumim sa speram la mestesug de inalta calitate.

:-D