Schimb confort urban pe libertate rurală (176). Numai azi nu-i noiembrie

Încep să mă zăpăciripesc a final de an; vineri am auzit la radio Hrușcă, ce-i drept, Repetabila povară, dar m-a făcut să mă gândesc deja la sărbători. Tot vineri, dar mai târziu, a venit cu colindul doamna cu recensământul – decentă, alfabetizată bine, instruită și bine intenționată, cam cum credeam eu c-ar trebui să fie un recenzor în condițiile unei țări civilizate. Tare m-a mirat decența ei, am stat de vorbă cu drag și m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva ăsta ar fi un semn de intrare în normalitate. Eram exaltată, știu, pentru că azi cred c-a fost doar excepția necesară confirmării unei reguli. Aveam formulare deja completate – mi le listasem de pe net cu ceva vreme în urmă și-mi făcusem temele responsabil -, totul a decurs repede și fără poticneli sau ezitări, cu excepţia faptului că m-a bătut gândul să mă declar de etnie dacă – așa, ca reacție la egalul pe care-l pun vesticii între rom și român – dar m-am abținut, ar fi fost un puștism inutil; însă gândul în sine m-a binedispus.
Din motive de interdicție de la medic să bântui prin frig, eu nu mă pot lăuda c-am făcut mare lucru (a, ba da, am pus de-o mândră răceală cu strănut nesuferit și nas revoltat); am admirat arțarul care-i roșu grena și pădurea multicoloră, am plantat lăcrămioarele și toporașii primiți de la Constantin (are un stil incredibil de util, estetic și eficient de ambalare), am terminat de tăiat și de pregătit pentru iarnă trandafirii, plantele aromatice, magnolia, rodonelul (i-am făcut iurtă) și toate florile pe care le avem și am inventat o cutie pentru strâns coaja de copac s-o folosesc ca strat de mulcire în primăvară, că tare frumos mi se pare că arată.
Pe principiul cine n-are de lucru își face și face și altora, duminică m-au bântuit instinctele piromane și am făcut toate focurile la parter încă de dimineață; pe seară aveam în dormitor 26 de grade, așa că a trebuit să dormim cu ușa deschisă către extindere și cam dezveliți. Căldura însă le-a bucurat pe mâțele noastre, care stăteau toate trei înșirate în patul conjugal, trei pete negre pe o pătură roșie.
Că tot vorbeam de mâțe, Mașei îi plac sucul de roșii, cartofii fierți, checul, compotul de vișine și turta dulce, dar laptele nu i se pare pe deplin comestibil. Însă lui Jinx îi place orice mâncare e pusă în castronul mâțucei și e înnebunit după litiera ei; și-a amintit el cum era la apartament, când nu trebuia să meargă până în grădină întru diverse necesități, atitudine care mă enervează crunt și el știe asta, dar nu mă ajută cu nimic. Şi cum seara se lasă rugat să intre în casă, trebuie să-l strig de două-trei ori ca să-mi facă onoarea de-a dormi la căldură, l-am lăsat şi eu să doarmă afară. Dimineaţa evident că eram îngrijorată şi l-am căutut; se întindea agale, somnoros, în fânar, la ieşirea din galeriile pe care le-a forat prin lucerna uscată. L-am luat în braţe şi, cât sunt eu de răcită, m-a învăluit un miros de august, de lucernă înflorită; motan parfumat.