Schimb confort urban pe libertate rurală (179). Pregătiri de iarnă în așteptarea ploilor de toamnă

S-a răcit vremea și diminețile miros acum fiecare altfel, uneori mai a frig și-a iarnă, alteori a toamnă de pământ înmiresmată. Pădurea trece din galben pur în oranj ton rupt, liziera e maroniu-arsă, pomii din grădină s-au hotărât în sfârșit să se dezbrace, iar în casă miroase a gutui, e liniște împăcată și căldură de foc viu. Îmi place diferența de temperatură afară-în casă, când intru mă învăluie o împăcare generatoare de zâmbet și deja gândul îmi zboară tot mai des spre sfârșitul de an, mai ales că de sâmbătă seara am deschis și sezonul de canastă.
Chiar dacă ziua, ca ore lumină, e mai scurtă, parcă timpul nu mai curge așa repede, lista de pe frigider cu „de făcut” nu mai e la fel de generoasă și cele două zile libere petrecute activ zău de nu se văd, se simt.
În curte am început pregătirile pentru zăpada ce va să vină destul de curând – deja joi și vineri a fulguit vag –, zona în care au fost flori e curățată, lemnele sunt puse la adăpost, rumegușul e strâns sub formă de grămadă ordonată și așteaptă să devină material antiderapant, vizuinele lui Hades care amenințau să se prăbușească peste bleguța de Mașa au fost acoperite cu pietriș, iar conductele de apă sunt golite și pregătite de iarnă.
Am măturat frunzele căzute – zeci de roabe duse fie la compost, fie puse pe lucernă, să devină până în primăvară cald îngrășământ -, am strâns de prin curtea păsărilor tot în scopul pregătirii pentru zăpadă și am demarat demontarea gardului dintre curte și vechea curte a păsărilor; zona eliberată deja face ca spațiul să se deschidă considerabil (urmează să mutăm – zău de știu unde – mândrele cutii pe care le mai are încă domnul meu) și deja îmi fac și-mi refac planuri cu ce flori și unde voi planta pe-acolo, unde și câte băcuțe vor crește sub sălciile din jurul lacului. La capitolul flori, am mai plantat o tufănică mică și gabenă primită și în sfârșit știu unde vom muta trandafirii buchetari roșii: între cedru și arțarul canadian.
Stratul gros de lucernă și frunze uscate pus întru protecția plantelor e o isipită de nerefuzat atât pentru câini, cât și pentru pisici: care cum are vreme, vine și sapă responsabil în el, iar Grasu a reușit chiar să scoată din arpagicul plantat, de altfel, destul de adânc. Așa că am fost obligată să pun pe deasupra crengi cu țepi – trandafiri, zmeură –, spre dezgustul motanilor și suprinderea Mașei, că domnii câini nu-s prea impresionați: înainte să se culce pe stratul cald și plăcut mirositoriu înlătură dezgustați capcanele înțepătoare, oftează adânc și se răstignesc la soare.
Lucrările de toamnă în grădină avansează domol spre deloc, domnul meu a scos prazul și sfecla roșie – ultimele recolte - și a truns zmeura. Cum săpatul o să-l lăsăm pentru primăvară – cu furca dreaptă, facem experimente -, pe pământ am lăsat tulpini, frunze și am pus rumeguș, cenusă și gunoi de la găini. Acum (încă) aștept ploile de toamnă.