Cărţi, plaivaze, teme şi pisici negre

Avem pisici bibliofile, asta e clar. În afară de faptul că biblioteca e, de departe, încăperea lor preferată fie vară, fie iarnă, felinele noastre își exprimă explicit dragostea de cuvânt tipărit. Dacă Zombie de obicei se rezumă la culcatul pe cărți – de preferință deschise -, Jinx le bate și fură semnele de carte, Mașa e de departe cea mai împătimită. Doarme pe rafturile bibliotecii – adoră DEX-ul -, face ordine lună pe-acolo, îmi gustă cărțile de lângă pat - multe coperte stau martore ale interesului livresc al mâțucei – citește mărunt semnele de carte, vânează, fișează și educă orice tipăritură și, mai mult, apreciază și operațiunea scris, cu accent pe ustensilele utilizate în acest scop. Creioanele sunt preferatele ei dar, cum doar eu le utilizez, şi nu mereu, se mulțumește și cu pixurile. Mașa l-a ajutat pe copilul nr. 1 la tema pentru rusă (adică a mâncat din ea, confirmând scuza elevului cu „mi-a mâncat pisica tema”); nici pe copilul nr. 2 nu-l neglijează, ba îl sprijină constant prin lăbuirea fermă a pixului în timp ce-i utilizat la scris teme, operațiune pisicească ce are ca rezultat cerceluși și curcubeie artistice pe coala pragmatică, îmbunătățind-o măiastru. Pe domnul meu îl protejează de ispite și-i subtilizează discret pixul cu care scrie punctajul la canastă (adică prinde pixul în gură și fuge cu el într-o zonă sigură), iar mie îmi aduce din suportul de lângă pat în pat tot ce găseşte pe-acolo.
Figaro, motanul dungat pe care l-am avut, nu acorda interes nici cărților, nici ustensilelor de scris. De vină să fie culoarea neagră a pisicilor noastre actuale?!