Genunchiul meu capătă pe ce zi ce trece mobilitate, nu mai e bosumflat şi mă lasă să fac din ce în ce mai multe lucruri atâta vreme cât nu fac abuzuri şi nu încerc rotiri. Ştiu că vor mai trece măcar două săptămâni până voi putea scoate orteza, dar pot spune că deja mă simt iaraşi utilă, nu mai am nevoie de ajutor continuu şi mi-a crescut gradul de independenţă. Şi pot să mă plimb prin grădină, şi pot să văd diferenţe de la zi la zi. Cu medicul mă voi vedea iarăşi marţea ce vine, el e mulţumit, eu nu.
Nea Sandu a venit ieri, cum promisese, şi a săpat şi completat rândurile de căpşuni, a făcut răzoare – sunt considerabil mai lungi şi mai late, cu pământul mai grosier şi arpagicul pus mai adânc decât îl puneam eu - , a tuns via, a mutat un butuc de viţă şi vine săptămâna viitoare să sape pomii, să le dea cu var şi alte maglavaisuri de el ştiute. Ca să termine repede – e perioadă foarte aglomerată pentru el, încă se mai taie pomi, vie - a venit cu Adiţă, un vecin de-al lui de vreo 24 de ani; au fost ca două tornade, s-au mişcat pe derulare rapidă şi au lucrat în 4 ore mai mult decât un om în 10 ore. Le-am ţinut companie şi ca să văd cum se execută oareşce operaţii, dar şi să-i păzesc de câini – Castor îşi tot făcea calcule pe unde să sară gardurile să ajungă în grădină -, am mai pus gălbenele şi crăiţe, am udat întâi ce-a fost nou plantat, apoi flori şi, printre ele, două mâţe alergăcioase şi de flori săpătoare – Jinx şi Maşa.
Prin zonă - au reînceput lucrările la casa popii, meseriaşii sunt mereu alţii, dar tot la fel strigă, înjură, fac mizerie pe drum; nu ştiu dacă le mai rămâne vreme şi pentru muncit. N-am dat ochii cu musiu proprietarul – iar o să mă iau de el, de astă dată graţie fierului beton pe care l-a lăsat în drum şi ne-a zgâriat nouă maşina, aşa face el –, dar îmi doresc. Vreau să-l întreb cât este de ortodox ca miercurea, în postul Paştelui (mai ales la sat), de la casa popii să învăluie tot drumul un fum de friptură mirositoriu şi se simţuri smintitoriu. Şi nu, nu erau meseriaşii singuri acolo, de vreo jumătate de oră apăruse Loganul alb al apropritarului şi i se auzea vocea inconfundabilă. Grătarul a fost zidit cu maximă atenţie la finalul verii, timp în care prin curte cei doi pui de câine nu aveau nici măcar un butoi unde să se adăpostească atunci când ploua. Cuşti pentru câini nu există nici acum, dar şi căţeii au dispărut în toamnă.
Ady, fiul Gabrielei - care are o tumoră cerebrală ce trebuie operată în Germania - vine cu un comenatriu în care mă roagă să scriu un articol despre cazul mamei lui. Găsiţi aici toată povestea: http://gabrielatudorache.blogspot.com/.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu