A venit ea primăvara asta cu întârziere, dar s-a așezat gospodărește și recuperează văzând cu ochii întârzierile iernii prea târziu plecate. Pădurea a explodat în nuanțe felurite de verde, zarzării deja și-au scuturat floarea, cireșii sălbatici s-au îmbrăcat în mirese, liziera mustește de viață și lucerna se avântă vertical cu elan. Seara se lasă în concert de broscuțe, noaptea susțin recitaluri privighetorile iar dimineața cucul e prezent indiferent cât de devreme ne trezim. Cafeaua se bea pe acorduri de cuc, uneori și de pupăză apărută de nicăieri, asezonate cu lătrături tandre ale câinilor din dotare și cu hărmălaie ciripitoare de păsări mici și variat colorate.
Rodonelul nu mai are rochiță și și-a deschis doi boboci, magnolia are două flori, s-a înroșit o lalea și încă vreo șase promit s-o facă și ele curând, prunii sunt în alb cu toții, cei văratici deja s-au scuturat și-a nins peste noi cu flori. Merii au boboci rozalii, vișinii sunt mai mult flori decât crengi sau frunze, cresonul evoluează vertical spectaculos, au ieșit plăntuțe în jardiniere, frunzele lăcrămioarelor cresc pe derulare rapidă iar păpădiile colorează peisajul cât vezi cu ochii, atâta vreme cât nu te uiți la cer. Liliacul e în stand by, chiar dacă privighetoarea cântă el încă n-a înflorit, presupun că nu-i place că e încă aprilie.
Domnul meu a terminat, contrar așteptărilor, ceea ce-și propusese să facă la chioșc până de Paște, ba chiar în timp util, așa c-am avut vreme să dereticăm zona înainte să ne vină musafirii. Decorul s-a schimbat iar în bine, curtea se apropie ca look de ceea ce prevedeam noi că va fi când am cumpărat casa; mai e mult de muncă, dar fiecare pas e de mare bucurie generatoriu, mai ales că amenajările sunt făcute de noi, cu mâinile proprii.
Găinile fac ce și când vor ele, dar nu și ouă, sunt disperate după păpădii și s-au împuținat cu una: Androginul a devenit ciorbă de Paște. Pentru că fusese atenționat în mod repetat să-și ajusteze comportamentul belicos; pentru că era violent și jumulea găinile; pentru că mai nou începuse să-l bată pe Gonzales, cocoșul nostru erou care s-a luptat cu dihorul și care cred că va muri de bătrânețe la noi în ogradă.
Mașa a intrat în călduri, îi dăm pastiluțe, dar mi-e tare milă de ea că nu pare să priceapă ce i se întâmplă. E tandră și cuminte, dezorientată și bleguță, nu vrea să mănânce – abia am vrăjit-o cu niște frișcă – și mă cam urmărește, probabil se simte protejată în preajma mea. Zombie a părut inițial interesat, dar i-a trecut relativ repede, nu știu dacă motivul a fost generat de bătăile zdravene pe care le-a luat de la Jinx sau ca efect al pastiluțelor luate de mâțucă. Oricum, acum e pace sub măslini, nu mai trebuie să vânăm motan negru bătăuș și să-l exilăm și nici motan negru bătut ca să-l doftoricim cu Asocilin. Mâțuca n-o vânăm deloc, că ea vine oricum singură.
Pe principiul un om informat face cât doi și urmând dictonul dar din dar..., am aflat despre o pompă hidraulică autonomă care mie mi se pare un fel de perpetuum mobile. Aici aveți link pentru documentare și pun și un videoclip explicativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu