Primăvară, primăvară...

Înfloresc grădinile/Ceru-i ca oglinda/Prin livezi albinele/Și-au pornit colinda.
Grădinile au lăsat-o mai ușor anul ăsta cu înfloritul, cerul e ca o oglindă venețiană, mai mult pete decât luciu, dar albinele colindă prin livezi, prin casă, aterizează pe tricouri și, cel mai speriecios, prin păr. Musculițe, furnici înaripate, o marcă de cărăbuși și nenumărate – și mai ales necunoscute – insecte populează zburător aerul după-amiezii. După ele – păsări mici, în picaj, de teritoriu uman invadatorii; freamăt continuu, ciripit, zum-zum, adieri în sălcii, foșnit de foioase în înfrunzire. Asta înseamnă liniște lângă pădure.
Ard focuri pe dealuri și înspre drum, pe uliță e miros de var-curățenie, se-aud pompe de livezi stropitoare, tractorașele au ieșit la plimbare, pomii s-au albit pe trunchiuri, șanțurile de pe marginea drumului sunt proaspăt curățate și înspre garduri ușor-ușor pământul se-nverzește. Clar a venit primăvara, chiar dacă uneori dimineața mai prinde pojghiță de gheață apa câinilor și ultima pată de zăpadă – cea căzută de pe acoperiș în spatele casei, spre nord -, s-a topit abia joi, pe seară.
Soarele devine din zi în zi mai hotărât, iarba a început să crească perpendiculară, mugurii la pomi stau să pleznească și căpușele au revenit decor accesorizant în peisajul blănilor mamiferelor noastre.
Am revenit la lucru și asta e de bine, mă trezesc cântând chestii diverse pe care nu știam că le știu.



E zăpăciripeala de primăvară.