Cresc mâțucele noastre de la zi la zi
și de la zi la zi ne distrează mai tare. Le urmărim amândoi, le
răsfățăm, ne jucăm cu ele, ne minunăm de figurile lor de
ședință foto și de cum le virează culoarea ochilor din albastru
în probabil galben – la puii negri – sau în probabil verde –
la cei gri.
De luni i-am scos pe toți patru în
terasă; au inspectat curioși, Smoky a tulit-o brusc în bucătărie
după aragaz, Berlioz* era disperat să se urce în brațele domnului
meu, Climbi voia să ajungă la câini, dar s-a mulțumit să evadeze
prin gaura pe unde trece alimentarea cu apă spre bucătăria de
vară, iar Bell stătea nemișcată, că doar o scuipa cu elan
Zombie. Mașa, pe terasă și ea, se zburlea la Castor, Jinx a văzut
carcalacii și n-am mai vrut să vină cu noi (dar i-a mârâit și
scuipat de după portiță).
Puii evoluează incredibil de la zi la
zi, deja se aleargă, se joacă, dimineața par a fi băut Red Bull,
și-au mutat dormitorul întâi pe sacul de tărâțe, apoi în cutia
inițială, lipăie cu spor lapte, ling crănțănele, uneori le şi
mănâncă, se urcă pe lada cu cereale, folosesc tăvița cu nisip,
sar pe toate picioarele odată, de preferință în castorul cu apă;
se mușcă crud unul pe celălalt, se spală reciproc, cer atenție,
vor în brațe și cum ne văd încearcă să evadeze și să ajungă
la noi (Smoky deja evadează, chiar dacă i-am pus nenumărate
obstacole). Domnul meu e topit după ei, îi sunt dragi „în egală
măsură, dar fiecare în felul lui” (asta după ce se prinde care
dintre pui e, când se prinde, mai ales în cazul fetelor gri; eu
deja le cam recunosc după mutrițe, după stil). Sunt un deliciu, cu
figurile lor exprimând o mirare continuă – ca-n cărțile poștale
ilustrate pe care până acum le suspectam că-s regizate.
Mașa fie face conducere cu odraslele
personale - mereu vrea să-i ducă în alt loc decât sunt -, fie îi
ignoră cu o demnitate regală. Îi invită să urce în locuri
inaccesibile lor, merge la ei, îi întărâtă și apoi o tulește
peste gard, în livada de-alături, chemându-i suav. E tare
nesuferită când o apucă mieunatul, cere atenție nonstop –
reminiscențe din perioada musafirilor -, face mofturi la mâncare și
vrea... ciorbă, cu smântână, ce-i drept. Când are ea chef îi
drăgălește, le prezintă prăzi gustoase, îi spală, se joacă cu
ei, îi mai și lăbuie sau scuipă când nu vor să stea la spălat,
îi cheamă la castronul cu lapte. Pleacă în plimbări dar nu
lipsește prea mult, nu mai vrea în casă, ci doarme în apropierea
lor (dar unde ei nu pot ajunge), iar dimineața când le pune domnul
meu lapte puii sunt deja cu burticile rotunde.
Programul lor e relativ previzibil –
mănâncă, dorm, se trezesc, merg la tava cu nisip, se joacă,
mănâncă, dorm. Asta dacă nu apărem noi în zonă, că atunci
programul de odihnă se întrerupe și vin toți patru gălăgioși
cerându-ne să-i luăm în brațe. Brațe în care își continuă,
oftând, somnul.
* Breching nius: Berlioz e, de
fapt, fată, dar cum noi suntem experţi în identificarea sexului la
pisici nou-născute... Avem patru pisicuţe.
5 comentarii:
:))) si antamase careva motanul?
@cristina - da:)
pai asa s-a intimplat cu hamsterul vasile, care rodea cauciuc, terminind tastele de la telefon, telecomanda si cablele la indemina.
cind a inceput sa stea gales dupa o consoarta s-a constatat sexul, fiindca in borcan cu o femela se bateau intruna. vasile era o domnisoara hamster.
Hai, bun, patru fete. Buun... patru ori patru, să vedem, patru cu patru opt, cu patru unşpe, cu, ba nu, doişpe, da-i stricat abacul, cu încă patru, ă, şaişpe, şaişpe, nu? I-am pus, ia, de patru ori, da. O s-aveţi şaişpe, cu ei douăzeci, cu ăi mari, douăştrei, he-hei, nu mă mai pupaţi voi p-acolo curând!
Mircea
@Mircea - se pare ca berlioz e totusi baiat, acum insa suntem circumspecti, pana nu vine macar vreun tehnician veterinar nu ne mai pronuntam, ca se pare ca nu numai noi suntem mari specialisti.
puii nu vor ramane la noi, toti 4 au deja stapani.
Trimiteți un comentariu