Mașa și puii, v. 2.0

Cresc mâțucele noastre de la zi la zi și de la zi la zi ne distrează mai tare. Le urmărim amândoi, le răsfățăm, ne jucăm cu ele, ne minunăm de figurile lor de ședință foto și de cum le virează culoarea ochilor din albastru în probabil galben – la puii negri – sau în probabil verde – la cei gri.

De luni i-am scos pe toți patru în terasă; au inspectat curioși, Smoky a tulit-o brusc în bucătărie după aragaz, Berlioz* era disperat să se urce în brațele domnului meu, Climbi voia să ajungă la câini, dar s-a mulțumit să evadeze prin gaura pe unde trece alimentarea cu apă spre bucătăria de vară, iar Bell stătea nemișcată, că doar o scuipa cu elan Zombie. Mașa, pe terasă și ea, se zburlea la Castor, Jinx a văzut carcalacii și n-am mai vrut să vină cu noi (dar i-a mârâit și scuipat de după portiță).

Puii evoluează incredibil de la zi la zi, deja se aleargă, se joacă, dimineața par a fi băut Red Bull, și-au mutat dormitorul întâi pe sacul de tărâțe, apoi în cutia inițială, lipăie cu spor lapte, ling crănțănele, uneori le şi mănâncă, se urcă pe lada cu cereale, folosesc tăvița cu nisip, sar pe toate picioarele odată, de preferință în castorul cu apă; se mușcă crud unul pe celălalt, se spală reciproc, cer atenție, vor în brațe și cum ne văd încearcă să evadeze și să ajungă la noi (Smoky deja evadează, chiar dacă i-am pus nenumărate obstacole). Domnul meu e topit după ei, îi sunt dragi „în egală măsură, dar fiecare în felul lui” (asta după ce se prinde care dintre pui e, când se prinde, mai ales în cazul fetelor gri; eu deja le cam recunosc după mutrițe, după stil). Sunt un deliciu, cu figurile lor exprimând o mirare continuă – ca-n cărțile poștale ilustrate pe care până acum le suspectam că-s regizate.

Mașa fie face conducere cu odraslele personale - mereu vrea să-i ducă în alt loc decât sunt -, fie îi ignoră cu o demnitate regală. Îi invită să urce în locuri inaccesibile lor, merge la ei, îi întărâtă și apoi o tulește peste gard, în livada de-alături, chemându-i suav. E tare nesuferită când o apucă mieunatul, cere atenție nonstop – reminiscențe din perioada musafirilor -, face mofturi la mâncare și vrea... ciorbă, cu smântână, ce-i drept. Când are ea chef îi drăgălește, le prezintă prăzi gustoase, îi spală, se joacă cu ei, îi mai și lăbuie sau scuipă când nu vor să stea la spălat, îi cheamă la castronul cu lapte. Pleacă în plimbări dar nu lipsește prea mult, nu mai vrea în casă, ci doarme în apropierea lor (dar unde ei nu pot ajunge), iar dimineața când le pune domnul meu lapte puii sunt deja cu burticile rotunde.

Programul lor e relativ previzibil – mănâncă, dorm, se trezesc, merg la tava cu nisip, se joacă, mănâncă, dorm. Asta dacă nu apărem noi în zonă, că atunci programul de odihnă se întrerupe și vin toți patru gălăgioși cerându-ne să-i luăm în brațe. Brațe în care își continuă, oftând, somnul.

* Breching nius: Berlioz e, de fapt, fată, dar cum noi suntem experţi în identificarea sexului la pisici nou-născute... Avem patru pisicuţe.