Pe final de septembrie

Declar deschis sezonul de seminţe 2013, deja am început să cumpăr şi chiar să plantez ce s-a putut acum: muscari, miozot, melisă – a patra oară, dacă nici acum nu ies renunţ -, garofiţe chinezeşti şi oregano.

Pisici. Mâţucele sunt un deliciu aducător de zâmbet şi-s tare cronofage, mănâncă zacuscă, ardei umpluţi, ciorbă şi alte delicii feline, încep să iasă la vânătoare după fluturi, lăcuste şi alte insecte zburătoare. Se urcă pe acoperiş - de unde le dă domnul meu jos după ce pune scara, că nu ştiu încă să coboare – ,se bat două câte două – pisucele gri par a face wrestling, îşi încearcă sportiv forţa fizică, cele negre se muşcă violent şi-şi aplică reciproc efecte de cangur – şi au ca teren principal de joacă bucătăria de vară. Cer mângâieri şi răsfăţ, aleargă bile de rulment şi undiţa de motani, sar, iar aleargă, scuipă, dorm unde şi când au chef, mai fac câte o baie în găleata de apă a câinilor când vine ticălosul de Castor şi le sperie, încep să exploreze zona din faţa casei unde au şi câinii acces (câini înţelepţi care nu le prea iau pe mâţuce în serios, chiar dacă ele se fac omegă, mârâie şi scuipă agresiv).

Maşa a revenit la obiceiul de a se băga în seamă cu noi în dormitor, lăsându-şi progeniturile să colcăie singure, se detaşează de la zi la zi de odraslele proprii (cînd nu le educă, scuipă, smotoceşte) şi face echipă cu motanii, în zone înalte, unde mâţucele nu prea pot să urce. Motanii s-au îngrăşat, şi-au pus blana de iarnă, sunt lucioşi, zdraveni şi cu aspect de felină adevărată. Mai nou îşi reiau deprinderea de-a dormi în bibliotecă, fie pe canapea, fie pe scaunul de la calculator.

Câinii sunt bine mersi, fericiţi că în dormitorul lor au reapărut lemnele-perete şi plapuma plus sacul de dormit pe post de lenjerii de pat. Nu mai fac mofturi la mâncare, plimbă gutui căzute şi bucăţi de lemn, ne veghează vigilent când strângem mere şi prune. În restul timpului stau înşiraţi în mijlocul drumului, dorm iepureşte, nu cumva să scape ceva din ce facem noi, veghează, supraveghează, supervizează.

Găinile, sau cocoşii, că ei sunt majoritari, au luat proporţii şi şi-au pus pene noi, nu prea vor să doarmă în castelul lor, ci trebuie să le pescuim seara de prin cuibare şi din alte locuri înalte. Unul dintre cocoşii mici va ajunge pe post de macho man în curtea sor'mii M, un altul va rămâne şef în ograda noastră în locul lui Gonzales – domnul meu îl şi vede supă, chiar dacă eu mă opun -, iar restul vor merge relativ curând la congelator.

În rest, copilul nr. 1 începe anul universitar – gata cu zestrea, cu rechizitele şi cu reîmprospătarea stocurilor, să vedem cum se va descurca cu transportul lor -, am făcut primul foc în boiler din astă toamnă, a mirosit a aurolac de zâmbet involuntar generatoriu, iar domnul meu a hotărât că din primăvară se apucă (iar) de crescut iepuri (eu sunt mulţumită că nu i-a tunat pe vreo capră sau ceva de gen).

Pădurea îşi pune zi de zi ţinuta de toamnă, grădina pare bătrân-obosită, trandafirii înfloresc ca apucaţii şi eu aştept să vină odată toamna, că văd că degeaba a trecut şi echinocţiul, e toamnă numai calendaristic vorbind. Parcă văd că va veni direct iarna. 

Later edit: aceasta este postarea cu numărul 1000 de pe blog. O fi de bine? :)