Noi suntem români,/noi suntem români....

Moş Crăciun mi-a adus anul trecut un steag al României, pentru că ştie el bine că sunt naţionalistă şi, cum de-un steag al comunei n-a avut de unde să facă rost, patriotismul meu local mai are încă de aşteptat (mi-ar fi plăcut să le am pe amândouă). Cum mai e un pic şi se face anul de când plimb drapelul dintr-un raft în altul prin dulap, Moş Nicolae s-a gândit să-mi aducă în avans şi suportul pentru steag, astfel încât pe 1 Decembrie să pot arbora steagul naţional pe moşia personală. În rolul de spiriduş al lui Moş Nicolae – domnul şi stăpânul meu. Domn care a achiziţionat el tablă, profil pătrat şi ţeavă din inox – are o pasiune de mai bine de-o jumătate de an pentru inox -, a măsurat, tăiat, sudat, finisat, lustruit, pus şurub de strângere şi mi-a amenajt un suport cum nici primăriile de municipii n-au în mod cert.

A montat suportul pe chioșc – am ales locul ce oferea perspective de admirare a steagului cât mai numeroase, plus că se vede de la mai bine de un km -, am probat – arată într-un mare fel – și acolo va rămâne steagul până pe 8 decembrie - să vină acasă și copilul nr. 1 -, când, pentru cinci luni, va fi coborât (asta dacă nu mă apucă pe 24 ianuarie să-l urc la loc).

De ce cinci luni? Pentru mine adevărată zi naţională e 10 Mai. Din 10 Mai 1878 – când Carol I a semnat şi promulgat Declaraţia de Independenţă, după discursul din 9 Mai al lui Kogălniceanu – putem vorbi despre România ca stat. Nu, nu-s monarhistă, nu cred că moharhia, fie ea și constituțională, ar fi o opţiune în mileniul trei, democraţia noastră, chiar și de carton presat sau de plastic, cred că este mai potrivită timpurilor pe care le trăim. Nu mă încântă ideea că pot fi redusă la o linuiuţă în testamentul prin care regele/regina mă lasă moştenire fiicei/nepotului, o dată cu ţara asta. Votând din cinci în cinci ani, măcar am speranţa că ceva se va schimba, că aleg sau că măcar iese din urne președintele ales de cei din jurul meu, nu că viitorul meu va fi în mâinile unei persoane al cărei unic merit explicit este că a moştenit genele regești.

Admir Casa Regală a României, ştiu că fără ea altul ar fi fost destinul ţării şi nu mai bun, categoric nu, dar mi se pare desuet să pledăm cu monarhia salvează România, acum, când a trecut mai bine de un secol (ba chiar și un mileniu) de când acest fapt era valabil. Știu că sub mâna regalităţii România a devenit stat, că România modernă e legată indisolubil de monarhie, dar nu, mulțumesc, eu rămân republicană, chiar dacă nu-s de la Ploiești (și visez la o republică parlamentară).

10 Mai are o triplă semnificație: 1866 – când prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul ca domnitor al României – ,1881 - când Carol I a fost încoronat rege al României – și 1878 - de atunci existăm ca stat.

Dar Ziua Națională a României (încă) este pe 1 Decembrie, așa că voi sărbători prin muncă - e singurul cadou pe care i-l pot face - și-o să-i urez, cu ochii la steag, La mulți ani, Românie, oriunde te-ai afla!