Ianuarie pre-iarnă

Ca orice om ciudat-optimist care se respectă, aștept să vină iarna, cu nămeți și înzăpeziri, cu febră musculară și drumuri blocate, cu nas roșu curgând și mâini în tranzit către degerături. Până atunci, să vedem ce s-a mai întâmplat: a plouat de mai multe ori, liniștit și nu prea mult (chiar ar mai trebui apă-n sol – la adâncime de 20 cm pământul e cam uscat), suficient cât să transforme potecile grădinii în patinoare noroioase care să mă facă să mă abțin de la plimbarea ritualică de inspecție cu ce s-a mai întâmplat pe moșie de curând. Abia duminică mi-am făcut curaj și-am purces întru inventar; nimic nou sub soare – sau sub nori, că soare nu era -, doar printre flori ceva-ceva noutăți: liliacul alb și iasomia de iarnă au muguri și mă tem că nu vor gestiona eficient gerurile ce vor veni. Brăduțul mutat, salvia și levănțica arată ca și cum ar duce-o bine, pătrunjelul și țelina protejate cu folie și frunze uscate sunt încă vii, molidul Bubu și thuia fără nume par să se simtă în rai.

În beci încep să se vadă rafturile, în week-end am terminat varza, prazul și ridichile negre – s-au deshidratat ele, dar au fost ok -, din alcoolul producție proprie mai avem câte un singur recipient păstrat ”de bun” și mai sunt cam o lădiță de mere (borcanele cu conserve și ceapa nu se pun).

M-am nărăvit la gătit în bucătăria de vară, afară, și așa mă enervează când frigul mă împiedică, strângem rumeguș, cenușă, coji de ouă și zaț de cafea pentru primăvară (cenușa va fi folosită și ca material antiderapant), facem și refacem planuri. În timpul liber urmărim circuitul pisicilor negre prin copacii din livadă, participăm activ la distracțiile câinilor, admirăm găinile care se plimbă cu mâinile la spate, iar seara încercăm să identificăm constelațiile pe cerul de obicei plin de stele.

La apus, din curte se văd munții.