Anul
a început domol şi calm, dar s-a agitat brusc. O mie de chestii de
făcut ieri dacă se poate (aşa e după vacanţă), o mie de
colaboratori care vor o mie de lucruri simultan, câini pisici găini
focuri lemne rufe care nu prea vor să aştepte, arhive pe anul
trecut pe care n-am chef să le fac, plus două cărţi pe care chiar
trebuie să le termin, aşa că hai să vorbim despre lucruri mai
plăcute, că-i mai productiv.
Câinii
n-au mai fost stresaţi de petarde, au dormit liniştiţi unde şi
când au avut chef, nici măcar la miezul nopţii n-au mai venit după
noi şi nici n-au mai încercat să se ascundă; sunt toţi trei
bine, doar că băieţii mari se pare că vor avea curând nevoie de
încă o cură antireumatică. Mâţele sunt grase, obraznice şi de
pat conjugal acaparatorii, foarte ofuscate că avem acum tupeul să
plecăm de-acasă şi nu mai au uşieri, Zombie pleacă după iubite
câte două-trei zile, dar nu mai vine bătut – probabil acum îi
bate el pe alţii -, Jinx e, conform definiţiei, un ticălos, numai
că ceva mai mare, iar Maşa e un amestec echilibrat între deliciu
şi calvar. Găinile sunt cam frumoase aşa împănate de iarnă, fac
şi ouă - luăm zilnic din cuib fie unul (când merge domnul meu),
fie două-trei (când merg eu), spre revolta lui R., că el le
îngrijeşte -; am constatat, conform obiceiului, că o altă
preconizată puicuţă s-a dovedit cocoş şi deja are o traiectorie
fermă în direcţia oală.
Am
primit prin poştă o felicitare de Crăciun de la un cuplu drag-drag
din Australia şi tare ne-am bucurat, am modificat mobila prin casă
- camerele de sus pot adăposti câte două persoane simultan, iar
biblioteca are două Pello-uri şi a devenit cameră doar de zi - şi
am făcut experienţe bahice: tinctura de mentă cu sirop tot de
mentă au devenit lichior, iar vişinata cu tinctură de salvie sau
patlagină au devenit digestiv, spre încântarea degustătorilor, că
pe mine m-au lăsat fix frig.
După
cum era şi firesc, în astă vacanţă eu am fost DJ şi, după
heavy hard alternativ (cu o singură excepţie, seara de revelion -
când i-am pus domnului meu Depeche Mode, George Michael, Scorpions
şi ceva balade, iar spre miezul nopţii am dat-o pe Yma Sumac -,
toată ziua de ieri am ascultat Joan Baez şi Bob Marley, motiv
pentru care m-am trezit fredonând No Woman No Cry, ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.
Everything's
gonna be alright
Ev'rything's gonna be alright ...
Ev'rything's gonna be alright ...
4 comentarii:
Nici eu nu ma mai vad de mormanul de dosare care trebuiesc arhivate, situatii statistice, mai am si declaratii contabile de facut. Au inceput si programarile pentru saptamana urmatoare, drept pentru care am inceput si eu cu... pauza. :)))
@CCristinaC - avantaj tu, eu nici pauza nu-mi permit :)
Simona, ma mai linisteste gindul ca si pt cei care au 20 de ani zilele par sa zboare, pt ca eu nu stiu cind trece saptamina.
Astazi dimineata aveam 1/3 din birou captusita cu biletele galbene urgente.
Ca sa nu mai ma streseze, le-am aranjat intr-un teanc frumos si nu mai par asa de multe.
Cred ca voi trece pe biletele roz pt ca este o culoare mai linistitoare, mai calma. :) :)
@Odille - daca ti se pare rozul mai calm, roz sa fie!:)
(la mine culorile sunt in functie de urgente, galben e pentru intr-o zi, verde pentru cam azi si roz e pentru trebuie facute ieri, asa ca daca vad roz in fata ochilor la mine nu-i de bine :) )
Trimiteți un comentariu