Aprilie, mai la-nceput. Referat

Onorată asistenţă, am venit să-mi prezint raportul de activitate pe week-end-ul ce tocmai a trecut, cu o zi întârziere, ştiu şi fac mea culpa.

Vremea n-a ținut cu planurile mele, s-o fi gândit ea că luna e în descreștere și vegetalele plantate acum ar avea un start mai greu, așa că, deși n-a fost prea frig și nici n-a plouat, tot n-am putut intra în grădină: înotatul în noroi lipicios n-a fost niciodată vreo pasiune secretă de-a mea și, cu cât trec anii, mă tem că nici nu va deveni.

Așa că ne-am concentrat în mare activitățile pe zonele plantate cu ciment, el e mai generos în caz de ploi succesive: desfăcut căpăţânile de usturoi pentru straturi, plimbat rufe pe culmea din curte în scop de uscare (două mașini, a mers, era și soare, bătea și vântul), curățenie de primăvară în magazie (astea, eu; activităţile uzuale comise în plus nu se pun, că le fac în fiecare săptămână).

Domnul meu a fost reparator de hidrofor la dom'colonel, a mai spart ceva lemne – e modul lui de-a lua o pauză -, a schimbat poziția unui burlan, a tras un gard care se înclina cu elan (l-a prins cu o tijă filetată de peretele terasei), s-a distrat tăind nişte resturi de internită pentru marginile demaratului strat înălţat şi s-a apucat de grunduit viitoarele jardiniere de plante aromatice. Mirosul de diluant m-a făcut să-mi freamăte nările – deh, vocaţie de aurolac – şi iar m-a apucat cheful de vopsit. Au picat pradă în astă etapă schelajul boltei de la vie (mai are pe partea de deasupra nişte bucăţi de dat), o parte din stâlpii metalici de la acareturi (am făcut şi dungi pe ei), tot ce era fierătanie de la bucătăria de vară (cornier, ţeavă et comp., nu şi blatul din inox, că lui nu-i trebuie) şi aş fi dovedit tot grundul, dar trebuie terminat capitolul boltă, aşa că m-am abţinut. Operaţiunea ne-a asigurat şuviţe duios-castanii şi mie, şi lui Jinx - care în mod metodic mi-a vânat pensula mişcătoare -, a pictat măiastru o bluză de salopetă a domnului meu cu care eram îmbrăcată şi a distrus o pereche de mânuşi de grădinărie, pe care le-am agăţat întru utilizare pe criteriul primul găsit, primul folosit.

Domnul meu continuă ușurel cu stratul înălțat (cam 25 de cm înălţime, lăţime 50 cm, lungime vreo 5 m), ca operaţiuni prestate până acum: a săpat cam 25 cm, a plantat marginile din internită, a pus bălegar ca să atragă râmele (nu ştiu de ce trebuie cointeresate, că oricum sunt incredibil de multe), apoi carton, crengi, iarbă uscată, rumeguș, pământ. Urmează să fixeze pe colţuri şi pe ici-colo oareşce viitoare susţineri pentru spalieri, să pună coji de ouă și zaţ de cafea, compost din producţie proprie şi iarăşi pământ, iar la final să acopere cu cartoane. În pauze, a plantat 20 de sticle de vin pe post de bordură a aleii de intrare în casă (şi ca să poată s-o facă a scos bordurile existente pe care vedem noi unde le punem), ne mai trebuie vreo 200 ca să terminăm opera, dar arată într-un mare fel; cum special arătau şi tufănicile acoperite integral cu pământul scos de lângă vechile borduri.

În timp ce el se juca cu înălţarea, am reuşit să mai fac un strat de usturoi – experienţă care m-a făcut să-mi amintesc de frageda pruncie în care modelam chestii diverse din lut şi i le plantam mamei în cuptorul aragazului -, am scos cohorte de păpădii cu extractorul (mai sunt incredibil de multe și deja își formează bobocul de floare), am mutat doi bujori și o floare albă cu tije înalte lângă gardul curții păsărilor; la intervale regulate, mergeam în casă să mă spăl pe mâini şi să-mi schimb mânuşile, uneori şi încălţările: încă n-am ajuns la gradul de adaptare care să implice tolerarea pământului sub toate forme lui în contact cu pielea-mi de mironosiţă, piele care se revoltă, se înroşeşte şi ustură. (Clar încă stăpânesc mai bine tastatura decât grebla, de sapă să nu mai vorbim, că nu reușim să găsim niciun canal de comunicare comun.)

Bucătăria de vară este iarăşi complet funcțională, cu scurgerea și alimentarea legate, lacul are apă și aștept broscuțele, focurile începem să le facem din doi în trei și să folosim boilerul electric, arpagicul a încolţit în coş – bine că mi-a dat prin cap să-l scot din punga de polietilenă – şi abia aştept să scot covoarele.

Seară de seară avem, pe terasă, ritual de ce-ar fi dacă şi încercăm să identificăm păsările după cântec. Nu mai vine vremea caldă odată?