Răgaz de duminică; în așteptarea
apusului - după care voi putea să ud plantele - și-a copilului
student pe care a plecat tatăl lui să-l recupereze de la gară,
pornesc calculatorul. Descărcat aparat foto, mailuri, oareșce
muzici, un ochi pe fb.
Mașa mă curtează; iar și-a plimbat puii dintr-un loc în altul, acum i-a lăsat răsfirați în cutia mult prea mare pentru ei și-a plecat la
plimbare. Mi se urcă în brațe, o las; vrea s-o mângâi – mă
execut. O apucă vorbitul, o dau jos. Pleacă vădit ofuscată.
După o vreme, se întoarce. Tăcută,
sare pe picioarele mele și își caută loc bun. Port pantaloni
lungi foarte subțiri, mai mult contra soarelui decât pentru
căldură, și mâțuca alunecă pe ei. Încerc să mă așez cât
să-i fie ei bine.
Dar brusc intru în tahicardie: ceva mă
înțeapă într-un straniu mod prin pantaloni. E un cărăbuș de
mai care se agață de pielea mea ca măsură de protecție împotriva
lăbuței feline delicat mișcătoare.
Mașa mi-a adus, generos-interesată,
ofrandă. Ca să-mi intre în grații.
3 comentarii:
Te exersezi, bravo! Deja ai dexteritate in haiku! (Haicu... promovarea nu stiu cum iti iese, dar in proza merge bine :) ).
@Ada - exista un trend care cred ca se va materializa intr-un gen nou: proza arhiscurta. (ma bucur ca-ti place)
Frumușică de tot povestioara. Mai vrem! :)
Trimiteți un comentariu