Pe seară, după
ce-am terminat porția de compot, strânsul merelor, cimbrului și al
busuiocului, am pregătit de fiert gemul a doua zi și am făcut
focul în baie (plus sosirea unei căruțe de lemne pentru boiler),
mergem iarăși; de astă dată n-am mai găsit loc de parcare
aproape.
O voce se
insinuează din curtea liceului; n-o cunosc. Mulțimea strigă,
vibrează – să fie Cargo? Iris? Vama?...
Intrăm în
curtea liceului; grupuri de tineri lansează lampioane chinezești.
Un ritm vag oriental cu prea mulți bași, apoi manele. Nu înțeleg
ce se întâmplă. Mă apropii de un consilier local.
- Domnul
consilier, manele...?
- Nu, doamnă,
nu-s manele.
- Ba sunt.
- Nu, nu-s
manele, e ceva între muzică lăutărească și manele.
- Cine cântă?
- Vali
Vijelie.
Nu, nu-s manele,
nici nu. Ne tragem în laterala scenei, să ne putem auzi măcar
gândurile; mă uit pe invitație; da, scria Vali Vijelie, dar n-am
avut eu ochi să văd. Și pe afiș scria.
Mulțimea se
unduie la unison, cântă cuvânt cu cuvânt, strigă fericită.
Câțiva tineri, în picioare pe bănci, trăiesc la maximum
momentul, fără să simtă frigul ce s-a așezat gospodărește;
copii pe umerii părinților își leagănă brațele; două fetițe
dansează încântate; un cuplu cu trei copii – doi în ciclul
primar și-un prunc adormit în brațe – e fericit. De pe scenă se
aude: „Mai cântăăăm?”. Mulțimea răspunde frenetic Da, eu
spun Nu. Din preajmă, doi tineri mă privesc cu un dispreț
suprem în ochi. Mă mir că m-au auzit în întregul vacarm.
- Strigă
cu mine, strigă cu mine, te iubeesssccc...
Frenezia atinge
cote pe care nu le intuiam; toate lumea cântă, toată lumea
strigă, sute de brațe sunt în aer, mulțimea vălurește, se
leagănă, e ca un organism imens.
E o experiență
cu totul nouă pentru noi. N-am auzit până acum melodia, nu
înțeleg, doar sorb din priviri mulțimea și am senzația că mă
aflu într-o povestire harmsiană.
Nu putem avea cu
toții aceleași preferințe, nu putem face parte cu toții din
același film, realităţile paralele există iar eu aparțineam unei alteia.
Am fi vrut să
vedem artificiile, dar n-am mai stat; însemna să mai așteptăm o
jumătate de oră.
11 comentarii:
chiar m-as fi mirat sa vibreze coarda sensibila a romanului bastinas la cargo/iris/holograf. ar fi fost ceva, nu?
e in parametri treaba, ii recunosc, le place ceea ce ii face sa dea din buric.
Curajul de a spune "Nu" este invidiabil.
@cristina - n-am nimic impotriva, dar, crede-ma, nici in comun cu preferintele lor.
@Dl Barbu - nu-i curaj, e necesitate in cazul dat. autoprotectie.
Nici nu avea cum sa fie altfel...din pacate.
Eu nici nu ma mai obosesc sa ma intreb de ce
m-a blocat o secunda 'sositul'. sigur ca verbul 'a sosi' are si participiul 'sosit' si multe participii pot fi substantivate, dar cu toate acestea totusi, insa, 'sosirea'.
@Anonim - e corect sositul, dar insa totusi pentru te-a bagat in ceata am schimbat cu sosirea. done. :)
Eram la o la o sarbatoare rurala. Dimineata copiii au participat la concursuri de creatie, apoi au avut serbare frumoasa, apoi a venit un cantaret de muzica populara. Totul era perfect. La un moment dat a aparut ea. maneaua firar sa fie! Si totul parea o alta dimensiune. Garduri rupte, imbratisari lascive, lalaituri atemporale. Eu.... eu eram un ciudat pe acolo care maraiam printre dinti...NU SE POATE.... dar s-a putut. Toata lumea era in extaz, eu in nebunie. Simteam ca am un handicap. Nu mai stiam unde e normalitatea. si-s multi........... :(
@Don Niai - normalitatea e o notiune relativa, te-ai intrebat daca nu cumva tu erai cel anormal in ambientul respectiv? :)
Simona, ba eu am impotriva, cum sa n-am? Adica asist la tiganizarea romanilor si n-am nimic impotriva? Da, stiu ca suntem supercorciti oricum de mult, nu vad totusi de ce am merge tot in jos, in anticultura, de ce mai populam tarile civilizate, chiar numai pt bani, nu se lipeste nimic de noi si de bine? Lasa-ma cu relativitatea, lasa-ma cu orice falsa bunavointa si filosofie, este insuportabil ce se petrece si stii bine asta! Needucabili? Hai, explica-mi tu cum sa inghit toate astea!
@Maria - educabil, da, cu conditia sa aiba cine sa educe!:) asa-zisa muzica de mahala a existat mereu, nu era la fel de vizibila (aminteste-ti de fratii peste, de se marita mona mea sau in statie la lizeanu, din anii 80) si aprca nu avea aceeasi amploare ca intindere (presupun ca tv-ul le-a facut asa populare). nu trebuie sa inghiti, dar nici nu cred ca poti rezolva ceva luand atitudine. in fata a 300 de oameni cand tu spui nu si ei spun da...
pentru mien solutia e sa-mi aleg cu grija ambientul. experienta de viata mi-a aratat ca mai bine am liniste decat dreptate (adica nu intru in conflicte care nu rezolva nimic cu oameni cu mintea prea odihita). si nu-i resemnare.
Da, stiu si asa este, dar n-o sa mai avem ce ambient sa ne alegem, se-ntinde ca raia...Iar solutii individuale, Simona, nu stiu, m-am tampit io dar nu mai suport...
Trimiteți un comentariu