Gărgăriţă-riţă...
Pe husa gri a canapelei sunt zeci de
gărgăriţe colorate de la alb-crem la negru, cu buline impare de la
negru la aproape alb, mai mici, mai mari. Igor le mângâie cu
lăbuţa; ele fie fac pe moartele, fie se agaţă ca nişte scaieţi
de husa gri.
Gărgăriţă-riţă...
Sunt vag anesteziate, năuce şi
încearcă să găsească un loc de hibernare unde motanul-umbră să
nu le mai poată rostogoli.
Gărgăriţă-riţă...
Înainte să bag aspiratorul, le strâng
pe făraş şi le scot din casă. Am grijă să nu le calc, iar câte
una zboară timid pe hanoracul meu portocaliu.
Nu, fetiţă, nu-i floare.
Sunt gărgăriţe în toată casa şi
ştiu că pe majoritatea nu am cum să le văd. Pun câte una pe
deget şi-i cânt.
Gărgăriţă-riţă, zboară-n
poieniţă...
Poieniţa-i umbrită, arsă de frig şi
vânt, e trist umedă şi prevesteşte iarna. În casă-i cald, e
lumină şi miros de gutui, sunt locuri ferite de pisici jucăuşe –
de ce-ar pleca? - şi ştiu că, după ce dă firul ierbii, de aici vor
zbura spre verde buburuze-mămăruţe-gărgăriţe de la alb-crem la
negru, cu buline impare de la negru la aproape alb, mai mici, mai
mari.
3 comentarii:
Pana si la mine la bloc, cu toate plasele de la geamuri, si am gasit gargarite in casa. O fi ceva cu ele.
Aaaa, ce frumos !!!
Si eu am gargarite in balcon. Vin la flori si, pentru ca am calorifer in balcon, ne mai intilnim si iarna. :)
Trimiteți un comentariu