Toamnă cu monografie, lentile noi şi bună ziua

Nu e frig încă, dar e umed; facem focul în fiecare seară, în dormitor/bibliotecă sunt câte două mâţe simultan – fie Frida cu Jinx, fie Maşa cu Igor, în alte combinaţii se lasă cu lupte sau cu alergături peste noi -, în casă miroase a toamnă, a gutui şi-a mere.

Grădina e tristă, doar două-trei verze ce-o mai mobilează, aracii sunt încă pe pământ, în grămezi, plantele smulse sunt și ele lăsate pe loc - încă nu le-am strâns și nici că mă trage ața s-o fac curând. Trandafirii însă par să fi uitat că i-a prins deja gerul, înfloresc în roşu şi alb, lucerna a crescut din nou, cred că n-are calendar, trifoiul e de-a dreptul primăvăratic.

Grasul merge iarăşi, încearcă să se joace, găinile nu vor în casa lor, preferă să stea oriunde în altă parte – domnul meu le-a dat drumul în curte de două ori şi tare le-au plăcut căsuţele câinilor -, iar pisicile cred că vor să intre în hibernare, musai pe ţesături ce implică lână – Frida e şi ea gripată, în tratament.

De vineri am monografia comunei şi mă distrez cu ea; constat că data medie a primului îngheţ e aici 17 octombrie, că suntem cam pe paralela 45, că cele mai înalte temperaturi n-au atins niciodată 35 de grade (dar au fost -27). Nu mă pot bucura cum aş vrea de carte - de curând mi-am schimbat lentilele la ochelari şi încă sunt parţial năucă, fapt, de altfel, tare enervant.

- Bună ziua dealule Bolea, mă bucur să te cunosc.

Când mergem spre casă, salut dealuri şi coame, fântână şi monument, biserică şi conac, poduri şi uliţe; acum ştiu cum le cheamă (chiar dacă uneori le mai uit numele, recunosc) şi-ar fi o impoliteţe să nu le dau bună ziua.