Colectare selectivă cu aurolac, carton şi cafea în aşteptare

Zi atipică de ianuarie, umed-primăvăratică. În pasajul-gang din spatele Casei Cărţii, un tânăr îmbrăcat ponosit caută în pubelele colorate. Are lângă ele trei sacoşe din rafie de dimensiuni diferite, murdare, una – cu baierele înlocuite, şi din când în când inspiră dintr-o pungă pe care o scoate din buzunar.

Prima pubelă – cea galbenă; răscoleşte, pune jos cartoane şi hârtie, în sacoşa mare ajung peturile, în cea mică – metalul, iar cea intermediară găzduieşte doze de aluminiu. Aplecat în pubelă, cu mişcări calculate, tânărul caută; ştie exact ce, găseşte imediat, nu ezită o clipă şi le aruncă, fără să se uite în spate, pe fiecare la locul său. Mai trage din punga cu aurolac, o pune cu grijă în buzunar şi continuă să caute.

Tânărul e încercănat şi slab, are nişte pantofi mult prea mari al căror vârf se întoarce, pantalonii îi sunt îndoiţi jos de două ori şi poartă o jachetă din stofă cu mânecile suflecate.

Trece la pubela albastră, păstrând ritualul. E eficient, superspecializat şi mă găndesc că, dacă asta ar fi o meserie, el ar fi deja profesionist.

O pubelă metalică, punga cu auroloac, cea de-a doua pubelă metalică. După ce termină, se aşază pe bordura de ciment, aprinde o ţigară pe jumătate fumată şi evaluează scurt „marfa”.

Se ridică, strânge cartoanele într-o stivă, hârtia – alături, într-un teanc mai mic, ambele – lângă pubela albastră, lipite de bordură, să nu încurce drumul. Pune sacoşa mică în cea medie, pe cea medie în cea mare, scutură sacoşa mare să se aşeze ergonomic conţinutul şi, cu un oftat, şi-o urcă în spate şi pleacă agale.

- Da' p-astea când le iei?

Femeia care îl întreabă e o vânzătoare din zonă, venită să ducă gunoiul.

- Nu le iau, doamnă, poate vine unu' amărât şi-are şi el d-o pâine.

Carton în aşteptare – variantă autohtonă de sospeso caffe.