Neaua peste tot s-a pus...

...Și-a venit o minune de iarnă, de nu mă mai satur de ea. Alb complet, sunete amortizate, cald în casă, frig afară (e primul an în care știm să gestionăm căldura, ne-a crescut considerabil confortul și-a scăzut consumul de lemne), înviorare de dimineață – mersul per pedes până la mașina lăsată cam la 150 m mai jos. Facem și mișcare pentru sănătatea noastră, mai mult de 30 de minute pe zi, ne antrenăm fiecare grupă de mușchi, pe rând, mai cu lopata roșie de zăpadă la curățat curtea și drumul, mai cu un băț lung la scuturat copacii, mai balet pe patinoarele de lângă casă. Ne îngrijim aspectul fizic, ten, mâini, buze – toate sunt tratate cu respect și șmaguri diverse, că altfel ustură-n disperare -, ne hidratăm bine – de la vin fiert la bere, de la ceai la supă -, ce mai, avem mare grijă de noi.

Moșia e statică, pare încremenită în alb-negru, mai puțin steagul de pe chioșc (la care nu putem urca acum să-l dăm jos) și butoiul albastru din tablă în care am făcut oareșce experimente de afumătoare cu fum rece; n-am reușit să afumăm cârnați, dar ne-am distrat bine un week-end întreg.

În sat, lumea e ocupată: din zăpadă cresc piramide și monumente de piață, oameni de zăpadă și ziduri, după fantezia și cheful fiecăruia, se sparg intensiv lemne și de practică vânătoarea de seară: se pescuiesc găinile și se cazează în grajduri, magazii, care pe unde poate, că vulpile sunt tare hărnicuțe acum și cotețele nu mai sunt sigure. (Marți „a dat vulpea” la dom'colonel: toate găinile, 26 de bucăți ucise într-o noapte; găinile stăteau într-o volieră betonată, dar doamna vulpe a desfăcut sârmele cu care era prinsă plasa sus, lângă acoperiș.)

Când încă nu te-ai calificat în meseria de adult, ai alte treburi: ajuți la zăpadă făcând omuleți, ai grijă de condiția fizică a câinilor și-i tăvălești cu elan, îți apreciezi mama asigurându-i belșug de rufe de uscat, mergi la săniuș. Adică urci la noi, că unde e panta mai faină? Au venit copiii (mulți, de la 6 la 17 ani), fiecare cu dotarea personală; domnul meu le-a dat o sanie și două ligheane de zăpadă, iar eu – 5 saci de polietilenă groasă. Cei mici s-au uitat cu mare jind cum se dădeau cei mari pe saci, dar s-au sacrificat până la urmă cu săniuțele din plastic colorat. Au râs, au chiuit, iar au râs, au umplu liziera de bucurie gălăgioasă și, când deja se întuneca bine, ne-au băgat în curte sania și ligheanele. Au plecat spre casă în numeroși decibeli, roșii în obraji, care pe sănii, care pe ce putea, că pe picioare nu prea aveau cum, bucurându-se din plin de arta așternută pe drum peste noapte.