Visând cu mama

* Stau în bucătăria de la apartament cu mama. E cald şi bine, pe masa roşie stă scrumiera din aluminiu turnat cu o scenă dintr-o fierărie – e mare, de-aia îi spunem trocul -, fumăm amândouă şi bem cafea din ceştile de inox. Mama are privirea plecată, de parcă ar urmări o insectă invizibilă pentru mine pe masa roşie. Nu-i văd privirea şi-aş vrea să i-o văd.

* Suntem amândouă în piaţă; mama are o sacoşă neagră din fâş în care se intuiesc nişte mere, eu ţin în mână două pâini. Mama se uită înspre bloc, la balconul nostru. Nu-i văd privirea şi ceva nu-mi place.

* Suntem la Valea Mare, mi-arată un alun mic ce a început să rodească. Vezi ce harnic e? Cine-ar fi crezut că poate? Mama se uită la alun, nu-i văd privirea şi aş vrea să se uite la mine.

* Urcăm din Trivale, pe lângă schit; din cartier coboară adulţi cu copii, copii cu biciclete, câini în lesă şi miros de pâine caldă. Panta e abruptă, mama urcă uşor, sprijinindu-şi uneori mâna stângă pe genunchiul stâng. E tăcută, mătură aleea cu privirea şi nu înţeleg de ce nu se uită la mine.

* Sunt în curte, port mânuşi tricotate bleumarin şi-n mâini duc un nişte aşchii către locul unde domnul meu experimentează în joacă o afumătoare. Mama vine agale dinspre grădină, priveşte drept, spre pomi, spre Bubu, spre trandafiri. Îi văd ochii albaştri curioşi cum scrutează steagul, chioşcul, priveliştea de peste gard. Se apleacă şi mângâie alternativ cele două pisici negre, vine agale pe lângă casă, se uită la bolta de viţă, îl dezmiardă pe Hades. Uită-te la mine, mamă, nu te-ai mai uitat de 13 ani! Mama nu mă aude, e ocupată să vadă: casă, curte, jardiniere, maşină roşie, bară de covoare, rufe la uscat în chioşc, alei, porţi, fir de troscot înverzit. Se umple de toate, apoi ridică ochii spre mine. Mă învăluie în albastrul lor şi-n zâmbet şi privirea ei îmi spune cald: E bine, mamă, e bine.