Despre minorități sociale şi alţi demoni
Ajutor social. Femei în trafic. Permise. Democraţie
* Beneficiarul
de ajutor social ar trebui să presteze și el ceva în folosul
comunității, tatăl vag alfabetizat a 10 copii ar trebui să
planteze măcar niște panseluțe contra bailor primiți de la
primărie pentru că e sărac.
* Văd
zi de zi femei la volan; sunt catastrofe (n-am zis toate,
să fie clar, daaa?), conduc imprevizibil, uită să semnalizeze, nu
știu
să stea pe bandă; nu fac ele accidente, le generează însă
altora, ar fi bine să se sancţioneze legal asta.
* Frecvent
îmi spun: dă Dumnezeu copii cui nu merită; dacă e obligatoriu
permisul de conducere, de ce n-ar fi şi cel de părinte? Sau de
votant? Înveţi, înţelegi, eşti pregătit şi demonstrezi acest
lucru în urma unui test. Faptul că greșești
din neștiință
și
influențezi
astfel viața
altcuiva nu te absolvă de vină.
* Democrația
mult clamată înseamnă să faci ce vrei, cu amendamentul fără
să-i superi pe cei din jurul tău. Nu-i democratic să-ţi faci loc
de parcare pe spaţiul verde (păi dacă n-am unde!) şi nici
s-arunci gunoiul pe geamul de la maşină, motivând că-i plăteşti
din impozite pe alţii să strângă.
10 comentarii:
cu permisul de parinte n-ati prea nimerit-o, fiindca orice modalitate de a interzice practic unor oameni sa aiba copii se poate realiza numai prin metode criminale, cum ar fi castrarea sau eutanasia, ori prin decaderea automata din drepturile parintesti a celor care nu detin permisul de parinte. in aceasta din urma versiune, mai umana, ar fi necesar un sistem urias de orfelinate, servicii sociale si de adoptii etc. sigur, de gandit poate gandi fiecare ce vrea, dar cand o da in nazisme din astea, se impune un fluierat de atentionare. sincerely yours.
@Anonim - nu pledez pentru interzicerea dreptului la a avea copii, ci pentru instruirea viitorilor parinti.
asa, si daca nu inveti si nu demonstrezi si totusi ai copii, ce se intampla? ca daca n-ai permis de conducere si te fitzai cu masina, risti puscaria.
@Anonim - e simplu, platim ajutoare sociale, ii sustinem pe copii financiar in case de tip familial dupa ce sunt abuzati de parintii fara permis si apoi ii abandonam cand implinesc 18 ani, prada infractionalitatii. ai inteles mesajul, mi se pare ca te dai dupa cires.
Si eu m-am revoltat o data cand o campanie la TV imi spunea sa ajut o familie cu 9 copii si cu al 10-lea pe drum, pentru ca tatal este foarte bolnav si nu poate sa munceasca, iar mama trebuie sa stea acasa sa aiba grija de copii. Da? Sotul meu e sanatos tun si poate muncii, dar a facut doar un copil... Iar eu, avand doar un copil, am timp sa muncesc pana nu mai pot...
Iar cu femeile la volan... desi conduc de foarte multi ani fara niciun "eveniment" recunosc: marea majoritate a feneilor sunt groaznic de proate soferite... Nu mai departe de ieri una dintre ele l-a lovit pe sotul meu. Si ce credeti? A fugit...Macar asuma-ti prostia daca defilezi mandra cu ea...
Intr-un fel, e normal. Daca vrei sa infiezi un copil, faci cursuri inainte
eu sunt una din soferitele astea wannabe, recunosc si-mi pun cenusa-n cap. am incercat sa evit cat am putut urcatul la volan, dar vine o vreme cand e musai si n-am incotro. nu-mi place sa conduc, nu ma pricep inca foarte bine, merg incet, ma mai claxoneaza cei din spate, incerc sa ma dau din calea lor cand pot, dar tot pe sosea sunt si n-am incotro.
dati cu pietre, ma ofer voluntar ca tinta, dar nu dati prea tare, luati in considerare ca trebuie sa existam si noi. daca nu mergem pe sosea ca toata lumea, n-avem unde sa invatam sa fim soferite bune si o sa ramanem pe vecie niste verze la volan.
@cristina - imi dai voie sa nu te cred ca: schimbi banda fara semnalizare, umbli cu 20 la ora pe banda a doua, mergi pe mijlocul drumului, dai prioritate de dreapta in sensul giratoriu?...
nu nu nu nu nu, nu comit chiar d-astea, dar merg inca incet (e drept ca pe prima banda) iar sensul giratoriu inca nu m-am prins cu ce viteza e optim sa-l abordez, asa ca inca il parcurg incetisor.
las o distanta mare intre mine si cel din fata, pun frana inainte de curbe, cam torturez schimbatorul, uneori mi se pare ca nu e nimeni in sensuletul giratoriu provizoriu amplasat pe mijlocul unei strazi late pe care circul eu si-i dau batai, apoi constat in ultima secunda ca tre sa franez ca vine unul de dupa un tufis din stanga (asta a fost cea mai mare gafa de pana acum) si altele.
incerc, insa, pe cat posibil sa nu-i incurc pe ceilalti.
@cristina - ce scrii tu se incadreaza in "nu fi rau, lasa-ma sa-nvat si eu" si e absolut firesc, nimeni nu se naste cu experienta in sofat.
Trimiteți un comentariu