Nu știu dacă
ai aflat, a murit Doru.
Vestea-mi vine de
la Târgu Mureș și mă lovește brutal. E vineri seara și Doru a
murit de dimineață, în gară, între drumuri – din 1990 numai
între drumuri a fost.
Eleodorus
Septimius Enăchescu – Doru Grecu -, 49 de ani. Revoluționar
autentic, luptător născut, nu făcut, corect și drept, acuzator
ferm al imposturii și al veleitarismului.
Offf, Doru...
Vorbesc cu Jean;
niciunul nu ştie mai nimic, urmează să ne anunţăm reciproc.
E lungă noaptea, e
mai mult albă şi-n mintea mea e Doru. Doru în 89, Doru în
librării, Doru în anticariate, Doru la monument, Doru cântându-mi
Imnul legionarilor căzuţi, Doru vorbind cu nespus drag de fetele
lui.
Coboară
s-o vezi.
Pe umerii tatălui său, Maria, prunca bălaie în ie înflorată,
flutură un steguleț tricolor.
Offf, Doru...
Nu
se mai luminează odată. Doru. Și-a iubit neamul și țara,
credința și tradițiile, a făcut greva foamei pentru adevăr. Aiud
și sfinții închisorilor, CNSAS - ar fi putut să-și scotă viză
de flotant la CNSAS.
E
sâmbătă dimineaţă și nu știu ce să fac, nimic nu se leagă,
calc de zece ori într-un loc.
Offf, Doru...
Mă sună Ionel.
E acasă, l-au
adus, înmormântarea e mâine după slujbă.
E mult până
mâine.
Ionel, zi-mi te
rog adresa și cum ajung. Cam în 20 de minute, te sun eu când sunt
acolo.
Nu mai are răbdare
Ionel, mă sună – e deja în drum și mă așteaptă.
În
surdină, la capul lui Doru se citesc rugăciuni; pe perete,
înrămată, o foaie dintr-un ziar al epocii cu Corneliu Zelea
Codreanu. Fratele
lui îl veghează; alături de el, un tânăr încremenit cu ochii în
lacrimi – fiul lui Decebal, prieten al lui Doru. Mulți bărbați
în putere - durere pură, chipuri împietrite, nimic formal, ci
suflete rupte.
Simona,
sunt seacă, Simona, mi-a murit sufletul... Tania,
multiubita soție a lui Doru, rămasă acum fără el.
O
mamă bătrână purtând sacoul cu care fiul ei fusese la împărtăşit
duminica trecută. Ți-aduci
aminte, Dorule...
Dan.
Alt Dan. Încă un Dan. Mulți oameni pe care nu-i mai văzusem de o
eternitate. Ne salutăm tăcut, prin înclinarea capului. Offf,
Dorule, voiai să-i strângi pe toți şi uite cum s-au strâns ei
acum la tine...
Îl las pe Ionel
citind în surdină rugăciuni și plec nu știu încotro.
Vă
întoarceți, da?
(fiul lui Decebal). Da,
mă întorc. Azi, mâine, nu știu.
Se
lasă seara și lumea
mea e răsturnată. Doru. De la el am aflat de Părintele Cleopa, de
părintele Arsenie și de Părintele Iustin, zeci de ore i-am sorbit
vorbele despre istoria neamului, despre Căpitan și Legiune, am
scanat și prelucrat împreună sute de poze de arhivă. Doru.
Autodidact, spirit enciclopedic, iubitor de istorie şi creştin în
fiece atom, proaspăt absolvent de Teologie.
Offf, Doru...
Duminică merge și
domnul meu cu mine. Ne salutăm tăcuți cu oameni pe care nu i-am
mai văzut de-o viață. Și Jean. Și Ionel. Și mulți
copii-adolescenți, colegii Mariei.
Biserica
e plină; trei
preoți slujesc; nu, patru; cinci – nu le mai știu numărul, sunt
preoți care au terminat slujba la bisericile lor și vin la Doru;
printre oameni, alți preoți. Haine negre, haine verzi. Pentru Doru,
care acum e acoperit cu tricolorul cu gaură al revoluției. În mână
am o bandă tricoloră; corect, tricolor-doliu pentru Doru.
Offf, Doru...
Maria, prunca
bălaie, acum o domnișoară blondă care nu mai poate stăpâni durerea, se scurge pe lângă sicriul tatălui ei.
Un bărbat masiv prăbuşindu-se sfârşit în hohote, cu coatele pe o masă – nu mai poate, durerea trebuie strigată.
Un bărbat masiv prăbuşindu-se sfârşit în hohote, cu coatele pe o masă – nu mai poate, durerea trebuie strigată.
Convoiul
pleacă spre Cruce
- Monumentul Eroilor Revoluției -, în piața centrală. Doru are
altar, cu flori și lumânări, cu tablou în doliu - Doru
Enăchescu, simbolul Revoluției din Pitești.
Doru
la Cruce, Doru zâmbind pe cruce. Cruce de lumânări încă arzânde
pentru Colectiv. Tatăl nostru spus
de toți cei prezenţi, ţinându-se de mână.
Drum
lin, camarade!
Mama bătrână sărutând poza fiului ei. Fiica blondă încremenită.
Maria,
sunt mândră că ți-am cunoscut tatăl!
Bărbat în cămașă
populară, bărbați în negru, bărbaţi în verde, bărbați în
lacrimi.
Bate vântul peste ape,
Trece timpul greu,
Noi mereu te plângem, frate,
Iar tu dormi mereu.
Suflete grele. Doru Enăchescu. Prezent!
Doru
a plecat de ziua Arhanghelului Mihail. Să-ți
fie caldă și lină veșnicia, Doru!
17 comentarii:
Ingeriii sa te aibe in paza....
Profi blog ai Simo...
Deci a crăpat un legionar. Bine că n-avea coaie ca asasinii ăia din generația anterioară, care au inventat comandourile morții înaintea islamiștilor. Dumnezeu să-l iepure. Plîngeau bărbați în cămăși negre și verzi, plîngea și caii de la dric, plîngeau și bloggerii calici.
@Anonim - esti un mare bou. si misel pe deasupra. invata sa taci cand mintea-ti limitata nu poate sa inteleaga. (plus ca esti las, comentezi sub acoperirea anonimatului)
Ba @Anonim - ai noroc ca prostia nu doare, noroc bun. Ca te- ai nascut castrat, inteleg, ca n-ai creier si nu esti leguma nu inteleg, vedea-te-as intre rockeri :)
MULTUMESC ... SIMONA EU SUNT GEORGE PRIETENUL SI COLEGUL DE SUFLET A/L LUI DORU DINAINTE DE DEC 89 SI DUPA ... EU GEORGE DRUTA , AM CADEREA SA/I OFER TITLU DE EROU SI SIMBOL A/L REVOLUTIEI DIN PITESTI SI NU NUMAI LUI SEPTIMUS ELEODORUS ENACHESCU ... NU/MI TREBUIE JUSTIFICARE IN FATA NIMANUI ... CI DOAR IN FATA LUI DUMNEZEU ... IMPREUNA CU DORU SI ALTI DOI , TREI TINERI DIN PITESTI NU MAI MULTI , AM APRINS SCANTEIA REVOLUTIEI DIN PITESTI ... O SPUNEM NOI , O SPUN DOCUMENTELE CERUITE , VECHI DE PESTE 25 DE ANI ...DORU LUPTATATOR ANTICOMUNIST INAINTE SI DUPA DEC 89 ... LUPTATOR PT. ADEVAR ... PT. DREPTATE ... PT. VERTICALITATE ... EL A FOST SI VA RAMANE SIMBOLUL NOSTRU DIN DEC 89 , UN REPER DE LOIALITATE , CORECTITUDINE SI CARACTER FARA EGAL ... VEI RAMANE VESNIC IN SUFLETELE NOASTRE PRIETEN DRAG ...
@George - Doru chiar a fost simbolul revolutiei la Pitesti!
Inainte de decesul acestuia, m-am intalnit cu Doru in parcul 1907, era cu una dintre fetitele sale. Am depanat niste amintiri despre cunostiintele comune, despre evenimentele din 1989, despre cei ce am fost acolo, despre o anume Simona, de care nu-mi aminteam mai nimic. Imi spune ca o cheama Simona Fusaru, tot nu ma ajuta numele intreg. Dar imi amintesc ca in urma cu ceva ani citeam pe blogul unei anumite Simona, mutate de la oras la sat, despre acomodarea acesteia in noua locatie. Imi confirma ca aceasta are un blog si atunci imi zic ca e mica lumea si nu stiam ca e una si aceeasi. Astazi mi-am amintit de acel moment si caut sa rasfoiesc pe blogul Simonei daca aminteste de cel ce a fost Doru. Raspunsul e afirmativ.
Te felicit Simona ca ai gasit spatiu sa pomenesti despre Doru. Sa-i fie tarana usoara !
@Dan - nu puteam sa tac plecarea lui Doru. (Atunci ma chema altfel, suntem amandoi pe aceeasi lista: http://www.bitpress.ro/editorial/20-de-ani-de-la-revolutie-1223347)
Sunt fata lui Doru. Peste cateva saptamani se fac 2 ani...2 ani fara tati. De fiecare data cand citesc acest articol plang. Ma emotioneaza felul in care scrieti. Va pup! Dumnezeu sa va binecuvinteze!
@Anonim (Maria?) - am scris despre... Doru.
Gand bun si cald catre voi.
Maria sunt...
Lacrimi de Dor pentru camaradul nostru pe care îl purtam în inimi pana când ne vom reîntâlni. A fost un adevărat luptător împotriva minciunii imposturii și necredinței. Ii
Ce penibili sunteti voi, astia mitomanii ! Septimius Eleodorus Enachescu nu a fost mai mult decat un schizophrenic impostor, somer, infractor prin fals in declaratii si pseudo-revolutionar.
A mintit continuu, ca si amicul lui, infractorul decebal, ca ar fi participat la revolutie in Bucuresti. In realitate, ambele loaza, ca si alte cirucuri umane mai mult sau mai putin infractori si la fel de analfabeti, au stat inchisi in Consiliul Judetean Arges, in Pitesti, au baut, mancat, au privit revolutia la TV si si-au ticluit declaratii mincinoase unul pentru altul pentru a obtine mai tarziu certificate de revolutionari cu foloase nemeritate, ca niste impostori si infractori ce au fost si sunt.
Il cunosc bine pe acest psihopat, inca din copilarie, tabere, etc. O nulitate, un character infect si o canalie impostor si mitoman mai greu sa intalnesti.
Dar iata ca a prostit pe multi, culmea, nu numai din Pitesti !
Si inca ceva, ca dovada ca scrieti prostii aiurea: decebal nu are niciun copil. Stiu foarte bine asta ca fiind apropiat.
Noapte buna in bezna mintilor voastre de mitomani, impostori si infractori !
@Caterpillar - super nick, recunoastere a conditiei de vierme. :) Ca tu-l vezi pe Doru asa, nu e vina lui, ci a ochilor tai orbiti de rautate si a mintii tale meschine. Imi spui TU, MIE, ca Doru n-a fost la Bucuresti? In afara actelor care dovedesc acest lucruri, AM FOST CU EL, BOULE! Hai, fa-ma impostoare, las de internet. "O nulitate, un character infect si o canalie impostor si mitoman mai greu sa intalnesti." - ce faci, te spovedesti, ne arati cum esti tu? Cand afirmi ceva, vino si cu argumente, dovezi, ca de latrat e simplu. Uite, fix pe acelasi principiu iti pot spune si eu ca esti mai idiot decat limitele legale, dar n-o fac. Moama, ce tare esti tu, cunosti toti Decebalii din Pitesti si stii ca niciunul nu are copii! (Eu cunosc doi prieteni ai lui Doru cu numele de Decebal si iti garantez ca mai sunt multi cu acelasi nume in oras.) Cum le stii tu pe toate, ca un om mare. Dezinteresat: omule, mergi la psiholog, ce spui tu (si cred ca si vezi) nu exista, ai o problema mare, trateaza-te cat inca (daca) se mai poate.
Am fost unul dintre prietenii lui Doru. Îl știam din generală, după care tineri fiind, l-am întâlnit peste ani în anticariat. Ne-am certat rău de tot atunci, prima și singura dată, dar ne-am certat…civilizat. De aceea nu-i înțeleg frustrările lui worker de mai sus. Worker unde? Vorbind serios, la cât l-am enervat eu atunci de tare – Doru era o forță a naturii – ar fi dat pe dinafară ceea ceea ce pretinde lucrătorul mai sus. Ar fi dat, dacă exista așa ceva! Drept dovadă că, dimpotrivă, din acel moment am devenit foarte buni prieteni. Prieteni oriunde se întâmpla să ne întâlnim. Voi spune că trei au fost etapele vizibile din viața lui, ca să fac puțină lumină în imprecațiile unora de mai sus. Etapa tinereții zbuciumate, când bătea cu pasiune sălile de arte marțiale; etapa anticariatelor și cărților laice pe care le devora cu pasiune; și ultima, etapa credințelor manifeste și apropierii lui de ideal. Două au fost credințele lui Doru. Prima, în Dumnezeu, a doua, în frăția neamului său. Aș minți dacă aș spune că l-am înțeles pe deplin atunci; nu mă ridicam la înălțimea idealului său iar eu, spre deosebire de alții, sunt conștient acest lucru. Și mai e un lucru pe care ar trebui să-l știe cei care au găsit aici prilejul să-i întineze memoria, anume că, dacă inima nu-ți bate măcar în ritmul în care bătea inima lui de leu, n-ai cum să pricepi ceea ce a devnit Doru, când a scos la suprafață cu multă trudă ceea ce era mai luminos în el. Doru Enăchescu avea un ideal, idealul izbăvirii și al mântuirii neamului său. Au trebuit să vină acești ultimi trei ani ca eu să pricep cu intensitatea unui junghi măreția idealului său. Și mai ales, câtă nevoie AVEM NOI de Doru în aceste vremuri de răstriște, cât de mult am pierdut, când l-am pierdut. Mi-e rușine, mi-e rușine că am aflat abia după un an că Doru nu mai este și îmi este totodată o cumplită milă de cei care, românii fiind, nu înțeleg ce frate și ce camarad au pierdut. Dumnezeu să te odihnească cu drepții Lui, frate al nostru!
@Anonim - multumesc. ⅖²1
Trimiteți un comentariu