Pe final de primăvară

Mai sunt urme fine de zile şi calendaristic păşim în vară; vremea e ursuză, cu frig – am făcut foc în dormitor şi pe 22 mai, am avut brumă pe 18 dimineaţa – şi ploi în exces, apoi cu două zile cu soare fierbinte ce face pământul să prindă crustă ca de beton-alee.

N-am mari speranţe în ăst an agricol; anul meu fasole e un mare fiasco, am pus până acum de trei ori – prima dată a prins-o gerul, a doua oară a putrezit în pământ, să vedem ce va fi – şi erau soiuri minunate, asta e -, castraveții sunt supărați tare în straturile lasagna, aromaticele au un conţinut nepermis de apă, cresonul, facelia, loboda roşie, prazul gigant, dovlecii n-au ieşit deloc, varza kale e tristuţă. Iarba creşte ca nebuna şi domnul meu nu face faţă s-o strunească, pomii cer ceva sulfat de cupru, dar, cum plouă zilnic, nu prea au şanse să vadă curând, am reuşit să punem toate roşiile şi ardeii în grădină (apoi au evadat găinile şi le-au dezmierdat); acum aşteptăm ploi fulgere tunete grindină furtuni şi alte evenimente meteo prognozate.

În zonă e o atmosferă interesantă, au venit broscuţe într-o livadă alăturată şi câinii le ascultă atent, aerul e dens şi miroase incredibil - salcâmi, iasomie, bujori, trandafiri de dulceaţă, iarbă cosită -, sunt nişte apusuri şi ceruri în culori de nedescris, imposibil de fotografiat, şi verde, mult verde, luxuriant, invaziv, atotcuprinzător.

Confirmând zicala ştii când pleci, nu ştii când vii, drumul spre casă e imprevizibil – ba o mașină cu balast pusă pe drum și compactată, ba un camion în care se pune pământul scos din șanțurile viitoarelor rigole, ba o betonieră ocupată să toarne ciment – ştim când ajungem pe uliţă, nu şi când ajungem acasă. Dar ritmul lucărilor e bun, zic eu, mă mir zi de zi cât au avansat şi încă nu-mi vine să cred că vom avea noi, pe Strada Garoafelor a unui sat de rang doi, drum cu rigole circulabile, asfalt, trotuare cu borduri. Acum aștept să văd dacă amenajările vor ajunge până la noi – în proiectul inițial erau programate până spre intrarea în curbă, adică fix lângă zona care ne dă de cap -, acum se pare că s-ar fi făcut o extindere de proiect (dar până nu văd nu cred).

Găinile par a fi bine (n-am apucat să le punem picăturile antipăduchi), fac ouă metodic şi constant, mâţele suferă de o lene supremă şi ne acaparează cele mai faine locuri de răgaz, câinii când nu dorm se joacă sau sapă în echipă. Pepsi a reuşit să scape prin ros şi de hamul nr. 2, probabil o aşteaptă unul hand made, cu autostrângere, pare ubicuă şi curioasă peste poate, încă descoperă lumea şi e într-o continuă mirare.

În rest – toate-s bune, în limitele legale; noi să fim sănătoşi, ceea ce vă dorim şi vouă.