Am
avut liste de to
do
generoase, cu libere alese şi libere impuse, din care am făcut cam
ce-am vrut. Domnul meu: 1. o poartă anti (sau pro) câini, fie să-i
putem închide în zona de lângă casă, fie să le tăiem accesul
acolo. 2. WC în grădină, după șase ani de când ne-am mutat. 3.
le-a montat câinilor o cadă (cumpărată special pentru ei, să se
răcorească), din care deocamdată doar beau apa. 4. rosturi noi la
gresia din bucătărie şi locul de masă. Și a mai făcut el și
altele, dar nu-mi amintesc. A, a cosit din greu, a greblat, a strâns
iarba, am mulcit plante împreună... Eu? În mare, chestii care nu
se văd decât dacă
nu-s făcute:
curăţenia de vară pesti
tăt,
cu spălat tot ce se putea spăla, măturat tot ce se putea mătura
(nu, nu și prin pomi), aranjat cu reconfigurare magazia, spălat cu
presiune zonele cu ciment, periat responsabil pisici şi câini,
aranjat curtea, udat vegetale, limitat parţial bălăriile din
grădină, cules plante medicinale şi uscat, demarat strânsul de
seminţe... (Ne-am ajutat unul pe celălalt la mai toate, nu c-am fi
avut nevoie, ci că-i mai fain în doi.) N-am călcat; n-am cusut;
n-am făcut curat în beci. N-am avut chef.
Vreo
cinci zile ne-am distrat amândoi cu Loganul: polidisc, biax, curăţat
rugina, chit cu fibră de sticlă, eboş, chit de finisaj, trei
feluri de şmirghel, „cusut”
bară,
pastă de polish, chituit, protejat parbriz, lămpi, chestii
decorative negre, vopsea la spray – două nuanţe de roşu, un
negru lucios (pentru portbagajul de deasupra și ștergătoare) şi
lac incolor. (Am făcut, cu șablon, o șopârlă roșie Nova pe
fundal roșu Carmin 250 şi tare mă distrează când o văd.) Am o
certă vocație de aurolac, mirosul de diluant mă face să-mi
vibreze nările și-n plus e de-a dreptul mişto să te joci cu
sprayuri. (Mai am unul alb şi ceva resturi de negru şi de roşu, le
ţin de bune să mă joc altă dată cu ele, văd eu pe unde.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu