Dare de seamă despre animalele moşiei

Găinile sunt despuiate şi le suspectez că au păduchi, au avut o vreme de aproape pauză la ouat, acum şi-au reluat obiceiurile bune, luăm 2-6 ouă zilnic. Vreo trei sunt bântuite de instincte materne şi cârâie, se revoltă, zgârie, ciupesc.

Domnul meu iar are pet nou, o iepurică roşcată, se presupune că gestantă.

Pisicile nu mai lasă plete, umblă brambura cât e cald, când se răcoreşte vin la masă şi la tolănit pe gresie, în mijlocul bucătăriei. Sunt mofturoase, pline de fiţe, ne aduc şoareci şi-i lasă morţi prin zonă (Frida îi lasă şi vii), au grijă să umple locul de masă cu puf de la păsările vânate şi au împânzit zona de trandafiri cu şopârle ucise degeaba. Ca noutate, au reuşit să doarmă simultan, în dormitor, Igor şi Maşa – nu l-a mai bătut nebuna, chiar mă-ntrebam dacă nu e bolnavă. Nu era.

Câinii sunt haită de-a dreptul, mai mereu sunt grupaţi toţi patru, la joacă, la lătrat agresiv, la urcat pe garduri. Urma evadează din curte cum o scăpăm din ochi, Hades sapă să dea de petrol, Zăvod (l-am tuns, l-am periat responsabil...) dă cu toţi de pământ când îl apucă – el e şeful şi ceilalţi i se subordonează necondiţionat – , iar Pepsi... Pepsi e... Pepsi. Are clare instincte de câine de vânătoare, face echipă cu Hades la prins şobolani, îl ajută şi la săpat, dar ea e cea cu sprint bun care-i prinde (apoi îi transformă în jucărie comună pentru toţi). Îl trage constant în piept pe Zăvod, chiar și la mâncare, o întărâtă pe Urma la toate prostiile. Citesc amândouă perdele antiinsecte, muşamale, hamac şi prosoape, cârpe, hârtii, cartoane, fac ordine în atelierul domnului meu, redecoreză zilnic curtea. Mi-au ucis până acum o sorbaria, astilbele, un tamarix (am reuşit cu greu să salvez un trandafir şi vreo două căldăruşe mici), au ros joardele de iasomie de iarnă puse la marcotat, au mâncat o jumătate de sedum şi mai multe tufe de cerastium, au făcut poteci prin morcovi şi usturoi, pe unde au avut ele chef.

Pepsi e hărnicuţă tare, isteaţă cât încape şi e maestra evadărilor. N-am reuşit s-o convingem să ţină pe ea nimic, zgardă, ham, lesă, ori le scoate, ori le roade. Am închis-o la locul lui Hades, ca pedeapsă; a săpat pe sub plasa de gard şi a ieşit. Am înălţat gardul de lângă casă, să nu-l mai sară; am pus plasă şi borduri sub gard, înspre atelier, să nu mai sape, să treacă pe sub el; evadează şi din zona nou îngrădită, de la acareturi, tot graţie săpatului. Și mai nou deschide porţile, nu contează ce sistem de prindere au, că își dă seama oricum repede ce şi cum şi imediat întreaga haită e în grădină (pentru moment, până va găsi domnul meu soluţii şi pentru ele, asigurarea suplimentară a două porţi se face cu sfânta sârmă).