Cum mi-am petrecut vacanța de iarnă I

Zen, foarte zen, aș spune, 11 zile de zen; fără stresuri majore în vederea sosirii Crăciunului, cu copilul Ana acasă și tradiționala țigară de foi în bibliotecă, cu portocale în dormitor și mult prea multe dulciuri. Împodobitul afară s-a redus la o instalație albă, simplă, pe terasă, cu doi țurțuri foarte credibili din sticlă (domnul meu, ieșind dimineața: Auci, trebuie să ies să-i dau jos...) și urme fine de beteală clasică, plus un proiector cu lumini verzi și roșii care bate foarte fain pe casă (și pisicile, și câinii încearcă să prindă luminițele pe pereți). N-am împodobit brazii, câinuțele sunt încă foarte harnice și i-ar fi chinuit despodobindu-i.

A fost primul an când n-am ascultat colinde – a dat Europa FM mai multe decât mi-aș fi dorit  - primul an în care nu am cumpărat covrigi sau dulciuri pentru colindători - am avut bancnote pregătite -; oricum n-au venit (dar a venit preotul, care s-a bucurat de focul vizibil din soba din bibliotecă). Am jucat canastă în ziua de Crăciun, am făcut degustare de vin de la Ella (că cel cumpărat cu dedicație, Fetească albă de Ștefănești de la magazinul lor, era casat), ne-am bucurat de struguri și alune cu wasabi, de Netflix și de filme documentare.

Mereu Crăciunul mi s-a părut important, niciodată revelionul; nu înțeleg de ce lumea se agită cu planuri și ținute, cu coafuri și pantofi noi, cu meniuri elaborate, telefone, mesaje. Și de ce e musai să te distrezi în acea seară.