Cum tu + eu + telefon (poate să) = love

În cursul săptămânii, nu suna până în 7,30 a.m., nici după 21; în week-end, nu suna nici între 12 și 17. Dacă nu suntem rude sau prieteni care ținem legătura constant, mai bine nu suna deloc în week-end.

Sunatul la ore interzise se justifică numai dacă e vorba de spital, poliție, morgă. Sau dacă grație relației noastre apropiate știi ce fac în acel moment și garantat nu mă deranjezi.

Nu te supăra când nu răspund la telefon; poate nu pot, poate nu vreau. E telefonul meu și fac ce vreau cu el. Dacă e ceva cu adevărat important, dă-mi un sms. Văd eu după.

Dacă suntem colaboratori, nu înseamnă că suntem și prieteni; sună-mă doar în timpul orelor de serviciu. Și dacă vrei să “fie ca…”, fă-o pe mail, nu prin mesaje.

Dacă nu vorbim la telefon măcar o data la trei luni, nu te aștepta să am numărul tău în agendă și să răspund oricând la un număr necunoscut; a, și semnează sms-urile.

Dacă tot ai mesaje nelimitate, dai la tot cartierul, și vrei să-mi urezi ceva cu ocazia prilejului, fă-o personalizat sau n-o mai face deloc. Nu mă încântă mesaje cu lumini, îngeri, împăcări semnate fam. Păpușă, când eu cunosc un singur Stan Păpușă.

Dacă m-ai sunat de n ori și nici n-am răspuns, nici nu te-am sunat, gândește-te că e posibil să fiu în concediu și chestiile profesionale să nu mă intereseze. Și nu mai insista, scrie un mail.

Și crede-mă, amical, îți spun, nu e o variantă prea bună ca, atunci când ne întâlnim, să-mi amintești dulce că nu ți-am răspuns la mesaje; n-am uitat, dar o să-ți spun exact de ce n-am făcut-o; acru.