Pisicile
torc. Fiecare în stilul ei, după chef și conform propriilor
reguli. Jinx e ca un furnal, toarce uniform, constant, tare; seară de seară mă
culcă, plus că ziua mă invită la somn, în dormitor. Igor toarce fornăit, ca un
nas înfundat de gripă; e mai selectiv, o face doar dacă are vreun interes, greu
de pornit, greu de oprit. Frida toarce destul de rar, de obicei când cere în
brațe sau când o spală frate-su; se pornește greu, se oprește repede. Mașa e
tare zgârcită, poate o dată pe săptămână să-mi facă hatârul să toarcă, de obicei
în pat, în dormitor, când cere s-o mângâi fix după ce mi-am dat cu cremă pe
mâini.
Pisicile
se iubesc. La perioade aproximative, pe Igor și pe Firda îi
apucă o reciprocă mare dragoste; încep prin joacă domoală, cam o zi, trec la
next level - joacă agresivă vreo trei zile
- și ating punctul culminant cu bătăi, din ce în ce mai responsabile, câteva
zile. Încerc să acționez preventiv, îi despart, îi cert, îi dau afară; ține
pentru moment, dar nu pe termen lung. Când și când, Jinx și Mașa îi mai scuipă,
îi mai aleargă, îi mai pocnesc; se potolesc pentru o jumătate de oră. Asta până
când Mașei i se pune pata pe ei: cu salturi articulate ajunge la cel mai
apropiat pui al ei, îl bate bine, dar bine, cu mușcături de ceafă, cu întors cu
burta în sus. Nu-l lasă până când respectivul nu se predă complet, apoi îl
scuipă responsabil; respectiva mâță se refugiază cuminte sub un fotoilu și
de-acolo privește speriată. Când și-a liniștit o progenitură, Mașa pleacă în
vânarea celei de-a doua; o aleargă pe la etaj, pe și pe sub fotolii, până o
prinde; și-o bate bine și pe ea, până o convinge să stea cuminte-speriată sub
celălalt fotoliu. Când a terminat fata treaba, cu satisfacția muncii bine
făcute pe chip, merge în dormitor, se spală responsabil apoi, după un oftat
lung, se culcă. Și-a făcut treaba.
Pisicile
vânează. Șoareci și pui de șobolan, lăcuste și muște,
șopârle și păsări. Jinx ne-a adus ofrandă și șerpi, veverițe, arici, chiar și o
nevăstuică. (El sau Mașa, nu știu sigur.) Igor aleargă iepuri pe câmp, prinde
coțofene în zbor. Și, cum pisicile sunt generoase, prada trebuie adusă
pe terasă, să ne bucurăm de ea cu toții, în familie.
Pisicile
au abilități nebănuite. Jinx inițiază apel audio pe facebook,
Igor aprinde instalația pe terasă, Frida strânge ciorapii uzi de pe suportul de
rufe și mi-i aduce-n dormitor sau schimbă setările proiectorului, prin dărâmare.
Mașa scuipă în formă cotinuată, de mă întreb de unde atâția plămâni, și e
expertă la folosit tastatura laptopului.
Jinx și Igor patrulează constant pe lângă găini – Craii de Curtea Păsărilor -, Mașa doarme în chiuveta
de la baie - În căutarea somnului pierdut
-, Frida nu se dă înlături și se culcușește în brațele câinuței Pepsi - Mândrie și ne-judecată.
Și,
peste toate, pisicile sunt tolerante:
ne lasă să le slujim, să le adorăm, să locuim în casa lor, fostă a noastră.
(Text scris mai demult.)
(Text scris mai demult.)
6 comentarii:
Am ras in hohote de dimineata ! :)
Multumesc, Simona, va doresc un sfarsit de saptamana placut !
@Mihaela - păi ce-ar fi bucuria de n-am împărtăși-o cu cei dragi?
Cât de frumos ai pus în rânduri clipele frumoase.Parcă eram acolo şi vedeam toate năzdrăvăniile lor.Ai nişte mâțe tare năzdrăvane.
@Claudia - asa sunt pisicile. si pentru asta le iubim :)
absolut superb si crunt de adevarat.
masha seamana cu sora-sa missie la bataie, numai ca missie o educa pe maica-sa, ca-copii n-are. nu stiu de ce, ca maia e educata de dinainte :)
in materie de ofrande, maximum a fost un puiut de iepuras alb si pufos, care n-am nici cea mai vaga idee cum a ajuns la noi in veranda. n-a trait decat pana a doua zi :(
cat despre abilitati ... ale mele n-au atatea, deocamdata. n-a reusit decat missie sa imi vina scaldata in c...t din curtea vecina, unde-si deversase boul de vecin fosa. nu stiu cum a reusit performanta, dar a fost ingrozitor. se pune?
bine, nu suntem la intrecere, dar vreau sa zic (decat!) :)
@cristina - am uitat, ne-au mai adus si alte ofrande, gen buata de ficat sau pulpa de pui proaspat recuperate de pe vreun gratar :) acum, fiecare matza cu talentul ei, stiu sigur ca missie te ajuta la tricotat, la crosetat pe vremuri.
Trimiteți un comentariu