Schimb confort urban pe libertate rurală (18). Floră spontană şi maşini

Tot mama lui Răzvan a identificat diverse chestii care cresc la noi în grădină. Ceapa verde e usturoi, hreanul e sfeclă, a mai găsit ştevie, lobodă, hrean adevărat şi alte vegetale folositoare omului. Oricum nu mai ştiu care ce şi unde sunt, însă Remus mi-a dat un sfat: ies cu ele la piaţă, pun o pancartă cu „produse eco” şi vor şti clienţii ce cumpără. În caz că mă întreabă vreunul, îi spun că-s 100% naturale, bio şi fac bine la organism.

- Şi dacă sfecla e furajeră?

- Ce nu-i face rău porcului nu-i face nici omului. În plus, cine-i pune să cumpere dacă nu ştiu ce e?

O găină neagră cu buline a înnebunit de tot: sâsâie, ciupeşte şi nu e deloc de acord să plece din cuib, vrea să clocească. Tanti Neta ne-a spus s-o cufundăm în apă rece câteva zile, c-o să-şi revină. Nu cumva a făcut mişto de noi? Mie straniu mi se pare că stă găina ca proasta, o pui jos şi ea rămâne lângă tine, fază care-i cam displace domnului cocoş, dar n-are alternativă. N-o să-i facem baie pentru că nu-i place apa şi în plus e şi ea unul dintre animalele noastre de companie.

Furtunul de apă din grădină se termină cu un duş, chestie foarte amuzantă şi la vară, în mod cert, utilă.

Remarcă: predominante în sat sunt Logan-urile, spre diferenţă de parcările din faţa blocurilor confort 3 din Piteşti, unde vezi Audi, BMW, Mercedes, mai rar cate-o Skodă. Straniu…

Schimb confort urban pe libertate rurală (17). Plante, animale şi păsări

În fiecare zi decorul se schimbă la noi, dimineaţa Ana şi cu mine avem ritual de verificare: ce-a mai apărut, ce şi cum a evoluat. Iar seara, o altă verificare, de rutină. În 12 ore se pot întâmpla multe, cum ar fi să înflorească vişinii. Avem mulţi vişini şi-s plini de muguri de flori. Mi-e şi teamă să mă gândesc cum vor înnebuni în câteva zile. Până acum au înnebunit doi zarzări (pe care Răzvan îi credea pruni, eu – meri).

La cafeaua de dimineaţă căprioarele pasc în livada de lângă noi, seara le vedem pe drum iar în timpul zilei sunt la marginea pădurii. În zilele de Paşti, pe la 3-4 pm, s-a auzit un zgomot de cai liberi alergând. Când m-am uitat, în pădure erau aşa de multe căprioare, zeci. Am uitat să mai respir.

Iepuri şi vulpi n-am mai văzut, dar au apărut nenumărate păsărele colorate, cu sau fără moţ, temătoare sau obraznice. Sus, aproape de coama casei, nişte vrăbii vor să-şi facă locuinţă între tablă şi folia anticondens. Încă n-au aflat că Răzvan le va strica bunătate de bucurie, şi asta foarte curând. Ulii din lizieră tot transportă câte ceva, ereţii planează dezinvolt, corbii comentează încruntat, de câteva ori am văzut şi câte un şoim sau gaie, nu ştiu ce e, dar e maaare. Trec stoluri mari de păsări pe deasupra curţii de se-afumă cerul a furtună. Cu tunete, că-s tare gălăgioase.

Răzvan a dormit în hamac cu sacul de dormit, Jinx a încercat şi el – domnul Jinx de obicei doarme pe, nu la picioarele mele – dar înclinaţia nu i-a plăcut. La sfârşitul verii trecute, când eram pe drumuri între cadastru – bancă – asociaţie de proprietari şi altele, sperând că ne vom muta, prima investiţie a fost hamacul cu suport (mai aveam unul, dar de prins pe copaci). Cum am ajuns acasă, în timp ce montam hamacul, negociam cine să stea primul în el. N-a contat, oricum Jinx a i-a făcut inaugurarea. Şi acolo a dormit de câte ori a avut ocazia, până ne-am mutat. Acum a redescoperit, cu drag, hamacul.

Alte noutăţi, am cumpărat două magnolii de culori incerte, a dat ceapa pe mormântul comis de mine şi-am trăit o mare mirare: am văzut un taxi trecând prin faţa porţii. Sigur şoferul cunoştea locurile, a urcat să poată întoarce în lizieră, dar eu încă nu mi-am revenit din uimire. Taxi la poartă!

Leapşă cu preferinţe

Cea din urmă leapşă căreia îi dau curs, cel puţin pentru o perioadă bună. Pe care o dau cu drag mai departe lui Papabembe, că de la el vin toate relele lumii, inclusiv ultimul cutremur din Guatemala, lui Geocer, Mikkăi şi lui Fedaykinn, pe care de curând l-am descoperit.

- Cand te gandesti la adolescenta ce loc si ce melodie iti vin in minte?

Mal de mare, plajă, chitară, 4-6 persoane şi The Doors – To the other side.

- Ce bautura n-ai gustat niciodata, dar mereu ti-ai propus s-o faci, inca din vremea in care un personaj literar o bea in vreo carte?

Absint de 75 de grade.

- Cu ce scriitor ti-ar placea sa va beti mintile pe o plaja goala?

Acum, cu EA Poe.

- De ce personaj din care carte ai fost macar o data indragostit?

O, Doamne! Cred că prima dată de Micul Prinţ.

- Ce melodie si a cui poti spune ca e compusa pentru tine?

Cargo – Aproape de voi.

- In ce film ti-ar placea sa traiesti?

În Poveste fără sfârşit.

- In ce loc ti-ai dorit din totdeauna sa ajungi?

Pe coclauri în Noua Zeelandă.

- Ce-ai face cu 1 milion de euro daca i-ai primi maine?

Aş fugi în lume s-o văd.

Tot poze, pentru o postare viitoare*

* Mai ales pentru Adi şi Remus

Schimb confort urban pe libertate rurală (16). Poze

Schimb confort urban pe libertate rurală (16). Amenajări de Paşti

De Paşti a fost week-end prelungit, aşa, cam cinci zile, prilej cu care am cumpărat chestii tradiţionale, de sezon, cum ar fi scaune pliante, sac de dormit, lămpi solare, ladă de zestre de sfârşit de secol 19 pentru Ana, bascheţi roşii pentru Miruna, scândură pentru gardul grădinii…

Am făcut funcţional chioşcul după o iarnă în care a fost magazia principală; acolo am mâncat de Paşti, pe masa de sufragerie acoperită cu Damasc alb, pe ea farfurii de porţelan. Ca ţinută obligatorie se cereau fleece sau blugi, ceea ce am şi îmbrăcat.

Am reuşit să desfacem toate cutiile din beci, multe minuni am descoperit noi acolo… Cum ar fi pământ de flori şi cărbuni de grătar, aduşi cu drag şi spor din apartamentul de oraş. Cu acest prilej au răsărit metaloplastiile, pe care le-a pus Răzvan în holul fetelor, cocârmaţii (nişte chipuri sculptate) – puşi pe chioşc tot de domnul meu, gărgăriţe din lemn şi ouă de struţ, o broască ornamentală pentru acvariu pe care a plantat-o Miruna în lac, unde-o plimbă cu un băţ spre disperarea lui Jinx, supărat foarte că nu poate el să vadă ce-i aia.

Tot pe chioşc a crescut reflectorul cu halogen cumpărat anul trecut, care dintr-o întâlnire explicită cu mine rămăsese fără chestia care luminează. Atunci el nu era pe chioşc, dar nici eu în locurile unde previzibil ar fi trebuit să mă aflu.

Fără vreun prilej anume am primit o oală din pământ, de Recea, smălţuită doar prin exterior. Apa ţinută în ea câteva ore e absolut delicioasă. Oricum, apa noastră e foarte gustoasă, la început nu ne ţinea de sete, dar beam cu mare plăcere. Şi în plus face mâncarea să aibă un gust special, fie ea şi gătită la aragaz. Dar ne facem noi sobă afară...

A dat troscotul în curte, pomii au muguri, lucerna e minunat de verde, avem zambile, primule şi gorniţe înflorite, liliacul stă şi el să se deschidă şi s-a deschis sezonul la vânătoarea de căpuşe. Figaro conduce detaşat, urmat de Jinx la distanţă rezonabilă şi-n plutonul codaşilor Zombie şi Castor. Polux fie are el arme secrete, fie blana-i e aşa de groasă că nu le găsim. Ritualul e următorul: se prinde una bucată mamifer, se agaţă căpuşa cu o pensetă alocată special acestui scop, se extrage parazitul şi se asasinează prin călcare, se aplică Asocilin pe rană şi se trece fie la următoarea căpuşă, fie la următorul mamifer. Actul magic se practică zilnic sau la două zile, obligatoriu în faţa bucătăriei, cu toţi membrii familiei prezenţi.

Lângă noi e o livadă de meri neîngrijită. Pomii sunt înalţi, noduroşi, rămuroşi, cu un aer pădureţ. Acum toţi stau să înflorească şi mă gândesc ce nebunie va fi când vor exploda în alb şi va ninge peste noi cu flori.

Pun şi poze.

Schimb confort urban pe libertate rurală (15). Şapte tufe de bujori

Apar în grădină acum vreo două săptămâni nişte chestii roşu închis, mici. Mai multe tufe. Ana:

- Ce-s astea, mami?

- Cred că bujori, parcă pe-aici a spus tanti Neta că sunt.

Cam îndoită eu, doar bujorii n-au frunze roşii. Mergem la muzeul Goleşti. În spaţiul verde, nişte chestii ca ale noastre. O întreb pe muzeografă:

- Ce-s astea?

- Bujori.

- Avem şi noi!

Acasă, numărăm mândre Ana şi cu mine şapte tufe. După câteva zile:

- Ană, bujorii ăştia parcă ar fi leuştean!

- Ai văzut tu leuştean roşu?

- Nu, da’ nici bujori cu frunze roşii n-am văzut. Uită-te şi tu la forma frunzei, zău parc-ar fi leuştean.

Ne amuzăm amândouă, fără să credem.

Luni după Paşti. Mama lui Răzvan:

- Vai ce leuştean frumos aveţi, şi eu am dat 6 lei pe trei fire!

- Unde?

- Păi ăsta e leuştean!

- Eu n-am mai văzut leuştean roşu!

- Nu, că se înverzeşte el.

- Credeam că-s bujori.

Intră mama lui Răzvan în grădină, ia o frunzuliţă, o gustă.

- E leuştean.

A doua zi dimineaţă tufele noastre nu mai era roşii, se înverziseră deja. Şi mă gândesc: am luat urme fine de frunze de leuştean din piaţă şi-am dat o avere pe el, în condiţiile în care aveam o cantitate de cel puţin zece ori mai mare.

Aşa că acum nu mai avem şapte tufe de bujori, ci doar patru. Dar nici din leuştean n-am rupt, îl ţin de decor.

Leapşa cu şi despre cărţi

Cred că s-a deshis sezonul la lepşe, a fost de-ajuns să accept una şi au mai venit trei brusc şi instantaneu. Prima:

1. Când cititi, pentru a marca locul unde ati ramas cu lectura, folositi semne de carte sau îndoiti paginile?

Folosesc ce-mi pică în mână, de la cartea de identitate la facturi, bilete de autobuz, aţe, chiar şi semne de carte. Nu îndoiesc paginile, nu las cartea deschisă, urăsc să văd un volum chinuit.
2. Ati primit în ultimul timp o carte cadou si daca “da” care a fost aceasta?

Da. Jurnalul lui Adrian Marino, acum vreo 3 săptămâni.
3. Cititi în baie?

O, da, şi cu câtă plăcere…
4. V-ati gândit vreodata si scrieti o carte si daca “da” care ar fi fost aceasta?

Mereu m-am gândit că n-o să scriu vreodată o carte.
5. Ce credeti despre colectiile de carte de la noi?

Cresc frumos. Poliromul cu seriile Ego, Biblioteca de duminică, Fiction Ltd, Trei cu Eroscop, Humanitas cu Raftul Denisei şi Cartea de pe noptieră…
6. Care este cartea preferata?

Sunt multe şi alternează. Răspuns subiectiv pentru acum – Orson Scott Card – Stăpânul cântecelor.
7. Va place sa recititi unele carti si care ar fi acestea?

Da, cel mai des recitite sunt Familia Addams, Micul Prinţ şi Cezar Petrescu sau Agârbiceanu.
8. Ce parere ati avea de o întâlnire cu autorii cartilor pe care le apreciati si ce le-ati spune?

Aş sta deoparte sorbind fiecare cuvânt, neîntrebând nimic şi bucurându-mă plenar de moment.
9. Va place sa vorbiti despre ceea ce cititi si cu cine?

Da. Cu cine e dispus să mă asculte, cu condiţia fie să fi citit cartea, fie să cred că i-ar plăcea.
10. Care sunt motivele care va determina sa alegeti o carte pe care sa o cititi?

Aici sunt 3 variante: 1. Am mai citit de acelaşi autor şi mi-a plăcut. Mi-a vorbit despre carte cineva în care am încredere şi m-a incitat. 2. În librărie sau bibliotecă pun accidental ochii pe-un volum, îl deschid (de obicei la cuprins), parcurg diagonal din el 1-3 minute şi… îl aleg sau nu.
11. Care credeti ca este o lectura “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie sa o citeasca?

Depinde atât de mult de structura fiecăruia… Pentru oricine cred însă că-s necesare basme, mituri, legende la început. Apoi drumurile se ramifică.
12. Care este locul preferat pentru lectura?

În pat, evident.
13. Când cititi ascultati muzica sau lecturati în liniste?

De preferinţă în linişte.
14. Vi s-a întâmplat sa cititi carti în format electronic?

Da.
15. Cititi numai carti cumparate sau si pe cele care sunt împrumutate?

Şi, şi, şi.
16. O carte este pentru mine… Cum ati descrie o carte?

…O lume în care mă pot cufunda uitând de tot şi toate.

Leapşa o dau mai departe prietenilor mei imaginari Romulus şi Remus, pe care-i rog să răspundă separat, Mikkăi,lui Felix şi cui i-o mai fi drag să accepte provocarea.

Leapşa pe citite

N-aş zice că lepşele de net sunt pasiunea vieţii mele, dar cum aceasta vine de la Remus, care a luat-o de la VanGhelie, care a luat-o şi el de la cineva, mă execut. Dar la modul răspuns aproximativ serios.

1. Citatul tău preferat dintr-o poezie scrisă de Eminescu

Scrisoarea V:

„Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea,
Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea
De l-au prins apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii,
Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii…”

Nu-s misogină, în DEX termenul nu are feminine. Sau are?

2. Care sunt poeţii tăi preferaţi de naţionalitate română?

N-am poeţi preferaţi, am poezii care-mi plac.

3. Care sunt poeţii tăi preferaţi, străini?

Vezi răspunsul de la 2. Cu adăugiri: E.A. Poe, W. Whitman, Villon, Baudelaire, Verlaine…

4. Poeţii contemporani preferaţi.

Mă repet, cu o altă topică: am poezii preferate, nu poeţi (cum ar fi Descântec de ploaie al Anei Blandiana…). Recomand antologia iubirea e pe 14 februarie coordonată de Andrei Ruse.

5. Scriitorii preferaţi.

Eco, Borges, Eliade. Şi nenumăraţi alţii.

6. Scriitorii contemporani preferaţi.

Dumitru Ungureanu, Cezar Paul-Bădescu, Kiki Vasilescu, Ioana Bradea. Alegere aleatoare şi clar subiectivă la o întrebare exhaustivă

7. Ultima piesa de teatru văzută.

T. Muşatescu – Titanic Vals.

8. Ultimul spectacol de operetă văzut.

Cine mai ştie? Se întâmpla la finalul mileniului trecut.

9. Cărţile preferate.

O, nu! De la clasicii ruşi la Ego Polirom, trecând prin Dune - Frank Herbert, Poveste fără sfârşit - Michael Ende şi făcând mii de ocoluri prin alte literaturi. Nu-i corectă întrebarea asta!

10. Cu ce scriitori, dacă unii dintre ei ar trăi şi azi, ţi-ai dori să fii prieten.

Cu Francois Villon şi boema lui.

11. Ce carte scrisă deja ţi-ar fi plăcut să fie scrisă de tine şi de ce?

Cartea şoaptelor lui Varujan Vosganian. Pentru că scrie cu nefirească lumină despre lucruri întunecate. E o lecţia de echilibru în viaţă, o poveste ce n-ai vrea să se termine vreodată.

Leapşa merge mai departe la Adi, Costin, Dan, Mikka, Omuldelamunte, Ioana, Raluca.

Între blestemul de părinte şi moştenirea genetică (10). „Ia-mă nene” în bazinul olimpic

Faza cu „baba nebună" ne-a edificat: îi trebuie copilei noastre pe timp de iarnă activitate fizică de preferinţă structurată, cu ceva disciplină. Până atunci fuseseră de ajuns turele de alergare în jurul blocului, dar nu mai ţinea. Cum procedam: vedeam că are copilul nostru energie în exces, de obicei când ploua, o puneam să-şi ia treningul de fâş impermeabil şi cizmuliţele de cauciuc şi la cuvântul magic „bagă!” alerga foarte satisfăcută în jurul blocului. Când ajungea în dreptul nostru, o întrebam: „Mai bagi?”. „Da!”. Şi tot aşa până obosea.

Bun, şi ce facem acum? O dăm la ceva sportiv. Unde? Nimeni nu primeşte copii sub 5 ani! Balet? Miruna? No way!

După încercări nenumărate, un antrenor de înot acceptă să ne primească beleaua la el în grupa de preşcolari, cu condiţia ca unul dintre părinţi să fie continuu în preajmă, eventual să intre cu ea în bazin. De Ana nici nu s-a pus problema, ea a fost acceptata necondiţionat, în afara faptului că avea mai mulţi ani, mai era şi un copil ascultător.

Le ducem pe fete la bazinul olimpic de trei ori pe săptămână, n-a fost prea uşor ca timp, a trebuit să facem nişte inginerii, dar per total era linişte în casă şi asta e de bine. Fetele se amuzau tare, mâncau pe rupte, de-a crezut tanti de la pâine că avem musafiri, adunatul papucilor din bazin era ritualic deja şi se făcea într-un clincheţit continuu. Până în primăvară am domnit-o.

Şi vine antrenorul cu o propunere: s-o dăm pe Ana la grupa de performanţă.

- Credeţi dvs. că e făcută pentru asta?

- Performanţa e 10% talent şi 90% muncă. Şi Ana e disciplinată, muncitoare, nu e sensibilă la boli…

- Şi Miruna?

- Miruna are talent, dar e bună şi să-i întărâte pe alţii să nu facă ce li se cere.

Ce noutate îmi spunea el! La începuturile aventurii înot îi povestisem că nu-i bine s-o caute în coarne, s-o ia în braţe, că i se va urca în cap. Tipul m-a privit circumspect (ceva la modul muiere nebună habar n-ai ce dascăl mi-s eu) şi şi-a văzut de-ale lui. Când grupa deja învăţase cât de cât să înoate, se practica „o lungime de bazin, dus-întors” (evident cel de copii, care e ca o cada mai mare). Miruna înota agale până la jumătate şi aştepta să se întoarcă vreo victimă a persuasiunii, de al cărei gât să se agaţe şi ea pentru drumul de întors. Un „ia-mă nene” dar nu pe şosea, ci în bazin. Fapt care îi conserva energia pentru sărit în/din/pe pat, fotolii, dulapuri şi alte chestii pe care le mai are omul prin casă. Of, nu mai vine vremea bună odată, că nici cu înotul nu mai ţine!

Vremea bună n-a venit prea curând, dar a găsit Răzvan o soluţie: a adus de la părinţii lui bara de tracţiuni, cu ajutorul căreia în adolescenţă făcea el bicepşi şi tricepşi şi alţi epşi. A montat-o şi când copilul avea exces de energie se lua una bucată plod din dotare şi se planta pe bară. După tumbe, balansări, pseudo-tracţiuni şi ce mai făcea Miruna pe-acolo până obosea, ne striga s-o luăm, că era prea sus pentru ea ca să sară. A folosit din când în când bara până a intrat în liceu.