Răsărit. Poze

Amalgam. Poze cu explicaţii

Minuni de tufănănele colorate, pădure - că nu mă pot abţine -, frunzele arţarului canadian care nu prea pare canadian şi aleea mea - Bechtelul - cu lămpile solare aferente.

Până luni, toate cele bune.

Schimb confort urban pe libertate rurală (67). Lăzi de campanie şi stele

Sâmbătă seară a adus domnul meu două lăzi de campanie din ultimul război mondial. Frumoase… Cu mânere din sfoară de cânepă… Teoretic trebuia să le folosim la depozitat grâne, hrană pentru câini/pisici şi chestii asemănătoare. Dar n-aveam cum să le exilez în cine ştie ce ungher greu accesibil ochiului. Era deja întuneric, curăţasem lăzile în faţa bucătăriei şi căutam soluţii privind cerul (e incredibil câte stele se pot vedea şi acum, în prag de iarnă; nori sunt o grămadă, dar prin şi printre sunt mii de stele). Locul de masă a picat la zar, aşa că goleşte, scoate, mută, pune o ladă pe poziţie.
Ooo, e cam bine! Dar cealaltă? Unde-o punem? Nu e bine! Ies în faţa bucătăriei iar, aprind o ţigară, mă uit la stele (mă oftic că nu ştiu cum se numesc, aş vrea măcar pe cele pe care le văd seară de seară să ştiu cum le cheamă, nu identific decât cei doi luceferi, cele două Urse cu Steaua Polară, Racul şi Cassiopeia). Bingo!
Mută prima ladă. Scoate fotoliile. Adu lada numărul doi. Şi fotoliile. Uau, ce minunăţie! Umple lăzile cu diverse, pune ştergarul (n-am găsit prin casă decât unul singur, roşu, de artizanat, eee, ce fain ar fi ceva borangic) şi gata. Îmi admir încântată opera şi ies iar în faţa bucătăriei. Şi iar mă uit la stele. Şi ajung la concluzia că e obligatorie o hartă a cerului…
Diseară voi şti la ce stele mă uit.

Umbre. Poze

Îmi place

Fain videoclipul, chiar de nu-s fan Taxi.

Schimb confort urban pe libertate rurală (66). Planuri realizate, planuri amânate şi alte învăţăminte de sezon

Uichendul acesta a trecut neruşinat de repede, parcă ar fi fost pe derulare rapidă. Mare lucru n-am apucat să facem (raportat la ce mi-aş fi dorit), dar să purcedem la consemnările realizărilor:
Partea dreaptă a grădinii de flori e aproape gata, săpată în mare parte, cu trandafirii pregătiţi pentru iarnă; am scos şi replantat toţi bulbii, inclusiv unii de lalele proaspăt primiţi (acum vreau bulbi de ghiocei de pădure şi de brânduşe, să vedem unde găsesc). Mai e ceva zmeură acolo din raţiuni practice: în primul rând e posibil ca cea mutată lângă gardul grădinii să nu se prindă toată şi în ăst caz e bine să avem cu ce umple golurile (am băgat la cap sfatul lui nea Costică privitor la stoloni) şi în al doilea rând nu mai avem unde, pentru moment, trebuie să inventăm un alt loc.
Acum avem cam 16 metri de zmeură pe lângă gard. Cea care era deja acolo se „îmbolnăvise” la sfârşitul verii, am crezut că din cauza secetei şi mi-am făcut procese de conştiinţă că nu m-am gândit s-o ud şi pe ea. Nu lipsa apei era de vină, ci un rug parazit care seamănă bine cu zmeura la aspect şi venea prin gard din livada alăturată, complet neîngrijită. Nedoritul musafir are acum frunzele roşii, altfel era posibil să nu fi remarcat diferenţe.
Am avut intenţia să mutăm şi liliecii, dar a văzut domnul meu că au muguri, aşa că rămâne pe altă dată.
Îmi făcusem oareşce planuri să lucrez sâmbătă şi duminică dimineaţa (la o carte, nu a mea, evident), liniştită, până să se trezească una lume. Mi-am aşezat locul în bibliotecă încă de vineri seară, dar spor – ioc. Întâi a venit Figaro şi mi s-a urcat torcând în braţe (mai scrie pe măsuţa de cafea dacă poţi!), apoi Jinx mi-a vânat pixul (amenajând cerceluşi şi curcubeie pe foi) şi mai apoi Zombie care s-a urcat fix pe printurile mele. I-am dat jos pe toţi trei şi-am ieşit la un tutun. Când m-am întors, Zombie şi Jinx dormeau pe măsuţă, Figaro – în locul meu. Am apreciat atenţia lor - băieţii vor ca la sfârşit de săptămână să am odihnă activă, dar doar fizică -, însă duminică dimineaţă am avut grijă să nu-i mai las deloc în bibliotecă. Aşa am reuşit şi eu să fac măcar parţial din ce-mi propusesem.
Realizarea majoră a acestui sfârşit de săptămână, că am avut şi aşa ceva, a fost că am măsurat zona de cultură legumicolă. Am făcut o schiţă a terenului respectiv pe care am trecut pomi, zmeură, poteci şi alte obstacole naturale, apoi am „croit” viitoarea cultură, ediţia 2011, prilej cu care s-a aşezat şi lista cu seminţe/răsaduri de care vom avea nevoie în primăvara ce vine. Aşa sper că n-o să mai uit de castraveţi, fasole, cartofi (şi ce-am mai uitat anul acesta) şi că n-o să mai cumpăr ca înecata diverse pe care apoi să n-am unde să le plantez. Să nu mai spun că visez că, înarmată cu datele problemei, o să pot face şi o planificare pertinentă pentru lucrările aferente. Dar până atunci mai e, mai dor mi-e de iarnă decât de primăvară.

Bună dimineaţa! Poze

Motani, iepuraşi, cocoşi şi câini. Poze

• Jinx şi Zombie, cei doi motani negri, pe măsuţa din bibliotecă unde eu teoretic lucram; Figaro, pe canapea, aştepta să mi se urce în braţe.
• Zombie şi Figaro acumulând căldură de la soba metalică. Uneori sunt toţi trei motanii în zonă, trebuie să faci slalom printre ei. În acelaşi timp, Jinx aristocratul veghea de pe măsuţă.
• Iepuraşi încântaţi de varză şi supăraţi pe blitz; cocoşi.
• „Băieţii” lenevind vigilent la soare, lângă grădiniţa de flori unde eu executam diverse. Din când în când veneau când unul, când altul să vadă ce-am mai făcut eu acolo. Câinii noştri şi sacul lor de dormit fost roşu, în „dormitorul” de la lemne. Căsuţele lor sunt doar pentru când vin musafirii, cred că atunci numai ca să se laude stau în ele.

Schimb confort urban pe libertate rurală (65). Cum am devenit grădinar* (asta ca să mă încurajez pentru viitor, nu c-aş fi deja)

Când ne-am mutat a fost simplu. Ne-a spus tanti Neta pe scurt:
- Se sapă grădina în toamnă şi-n primăvară puneţi legume. Grădiniţa o lăsaţi aşa, vedeţi întâi ce şi unde iese şi la anul o săpaţi.
Mi-a arătat cum se sapă la hârleţ (sau cazma, că-i totuna, am aflat eu de pe net) şi ne-a mai trasat sumare instrucţiuni:
- Tăiaţi un pic via şi zmeura, muşuroiţi trandafirii, strângeţi frunzele şi le ardeţi. Restul – la primăvară.
N-a fost greu cu grădina, mai dificil a fost cu eliberatul curţii de diverse, dar noiembrie 2009 a fost foarte generos la temperaturi. Plus că vreo trei săptămâni am fost acasă şi eu, şi domnul meu, chiar dacă tot atunci am şi lăcuit, zidit, placat, zugrăvit, montat, aranjat şi ce mai trebuie pe la casa omului.
Am tăiat via cu foarfeca de friptură, că una dedicată încă n-aveam, după instrucţiunile sor’mii, ea având urme fine de vie la casa ei de la Valea Mare, deci, implicit, şi ceva experienţă; cu aceeaşi foarfecă am tăiat şi crengile lungi ale trandafirilor, toaletarea finală lăsând-o pentru primăvară. După, am tăiat zmeura după instrucţiuni luate tot de pe net, am pregătit trandafirii, am strâns frunzele inclusiv din grădină – aşa mi s-a părut mie firesc – şi le-am ars. Apoi a venit iarna şi activitatea a fost concentrată pe casă-curte, cu accent pe tăiatul lemnelor şi făcutul focurilor, multe-multe.
Singurul lucru pe care l-am mai săvârşit în grădină a fost plantatul brăduţului cumpărat din hipermarket pentru Crăciun, căruia până acum se pare că-i face plăcere, iar în aşteptarea primăverii am cumpărat nenumărate plicuri cu seminţe de flori, plante aromatice, legume (fără vreun criteriu, ci doar cu drag şi nerăbdare) şi unelte de grădinărit. Am început şi căutarea unui „expert” care să ne înveţe ce şi când trebuie făcut, să ne arate şi să se ocupe la modul propriu de grădină. În preajmă, prin vecini – venetici de la oraş, nu la fel de specialişti ca noi, dar nici suficient de iniţiaţi ca să ne poată ajuta. Prieteni, cunoştinţe care să se priceapă – ioc. Când şi când câte unul ne făcea propunerea să mergem la bunica lui să ne povestească, soluţie neviabilă, pentru că noi aveam nevoie de consiliere continuă.
Era deja martie când a venit tanti Neta.
- Puneţi ceapa pe care v-am lăsat-o şi plicurile astea (alese din maldărul pe care i-l dădusem eu), ceapa se pune pe strat, morcovii pe rânduri. Hai să vă arăt!
Îmi arată cum, pare simplu când doar priveşti (certatul cu sapa a rămas şi acum un hobby de-al meu), cu aplicatul e mai greu, îmi sugerează ce şi unde ar trebui pus şi pleacă.
Am făcut cam ce m-a dus pe mine capul, că ioc consiliere, cu excepţia colegului de redacţie orăşean de Curtea de Argeş. Căutare asiduă pe net şi zeci de ore documentare la greu. Material bibliografic – o grămadă, dar scris pentru… specialişti; în primul rând nu explica pas cu pas, în al doilea rând nu pleca de la primele operaţiuni, mai mult, uneori nici nu le enumera, considerându-le implicite; şi nici măcar nu aveau poze! Plus că trebuia să stau cu dicţionarul sub ochi să văd ce înseamnă mulcire, în ce constă copilirea… Cu această ocazie am aflat ce-s aracii şi la ce folosesc, că via şi legumele se stropesc, că pomii ar fi trebuit săpaţi în primăvară, că găinilor nu trebuie să le lăsăm două feluri de mâncare continuu, la discreţie.
Când l-am descoperit pe nea Costică a fost mare bucurie în casă. Şi când ne-a „aprobat” (a venit întâi în recunoaştere, să vadă ce-am făcut noi de capul nostru în grădină şi să se edifice că nu facem parte din „subspecia umană” de orăşean care dispreţuieşte pământul) a fost de-a dreptul sărbătoare. De atunci – să-i dea Dumnezeu zile multe şi bune, că are vreo 72 de ani – vine la perioade de el hotărâte, ne consiliază, ne arată, ne ajută; impropriu spus, pentru că de fapt noi îl ajutăm pe el.
Despre câte am învăţat în astă vreme n-are rost să scriu. Îndeajuns însă ca să-mi dau seama că nici nu intuiesc câte voi mai avea de aflat de-acum înainte.
Grădinăritul e o meserie serioasă. La categoria hobby, există grădinari diletanţi, amatori, novici, după ureche… Eu sunt grădinar de internet.

* Noilor mei confraţi din lista cu „Surse de inspiraţie pentru grădinarul novice”, cu rugămintea de a povesti şi ei… cum au devenit grădinari.

Amalgam. Poze*

# Soba metalică, o minune care se încălzeşte rapid şi dă un aer de siguranţă incredibil. E în bibliotecă, zonă frecventată cu drag de noi, toţi patru, plus cei trei motani. Stând pe balansoar, în faţa ei, poţi privi pe geam cum pasc căprioare în lizieră (nu duce aparatul foto, face şi el ce poate, aşa că trebuie să mă credeţi pe cuvânt).
# Livada de lângă noi, înspre nord, nefolosită de nimeni. Încă mai sunt mere pe crengile pomilor; poze făcute din faţa bucătăriei.
# Flori care se încăpăţânează să sfideze gerul.
# Pădurea şi liziera ei de la marginea grădinii, partea de vest.












* pentru daiana