Schimb confort urban pe libertate rurală (65). Cum am devenit grădinar* (asta ca să mă încurajez pentru viitor, nu c-aş fi deja)

Când ne-am mutat a fost simplu. Ne-a spus tanti Neta pe scurt:
- Se sapă grădina în toamnă şi-n primăvară puneţi legume. Grădiniţa o lăsaţi aşa, vedeţi întâi ce şi unde iese şi la anul o săpaţi.
Mi-a arătat cum se sapă la hârleţ (sau cazma, că-i totuna, am aflat eu de pe net) şi ne-a mai trasat sumare instrucţiuni:
- Tăiaţi un pic via şi zmeura, muşuroiţi trandafirii, strângeţi frunzele şi le ardeţi. Restul – la primăvară.
N-a fost greu cu grădina, mai dificil a fost cu eliberatul curţii de diverse, dar noiembrie 2009 a fost foarte generos la temperaturi. Plus că vreo trei săptămâni am fost acasă şi eu, şi domnul meu, chiar dacă tot atunci am şi lăcuit, zidit, placat, zugrăvit, montat, aranjat şi ce mai trebuie pe la casa omului.
Am tăiat via cu foarfeca de friptură, că una dedicată încă n-aveam, după instrucţiunile sor’mii, ea având urme fine de vie la casa ei de la Valea Mare, deci, implicit, şi ceva experienţă; cu aceeaşi foarfecă am tăiat şi crengile lungi ale trandafirilor, toaletarea finală lăsând-o pentru primăvară. După, am tăiat zmeura după instrucţiuni luate tot de pe net, am pregătit trandafirii, am strâns frunzele inclusiv din grădină – aşa mi s-a părut mie firesc – şi le-am ars. Apoi a venit iarna şi activitatea a fost concentrată pe casă-curte, cu accent pe tăiatul lemnelor şi făcutul focurilor, multe-multe.
Singurul lucru pe care l-am mai săvârşit în grădină a fost plantatul brăduţului cumpărat din hipermarket pentru Crăciun, căruia până acum se pare că-i face plăcere, iar în aşteptarea primăverii am cumpărat nenumărate plicuri cu seminţe de flori, plante aromatice, legume (fără vreun criteriu, ci doar cu drag şi nerăbdare) şi unelte de grădinărit. Am început şi căutarea unui „expert” care să ne înveţe ce şi când trebuie făcut, să ne arate şi să se ocupe la modul propriu de grădină. În preajmă, prin vecini – venetici de la oraş, nu la fel de specialişti ca noi, dar nici suficient de iniţiaţi ca să ne poată ajuta. Prieteni, cunoştinţe care să se priceapă – ioc. Când şi când câte unul ne făcea propunerea să mergem la bunica lui să ne povestească, soluţie neviabilă, pentru că noi aveam nevoie de consiliere continuă.
Era deja martie când a venit tanti Neta.
- Puneţi ceapa pe care v-am lăsat-o şi plicurile astea (alese din maldărul pe care i-l dădusem eu), ceapa se pune pe strat, morcovii pe rânduri. Hai să vă arăt!
Îmi arată cum, pare simplu când doar priveşti (certatul cu sapa a rămas şi acum un hobby de-al meu), cu aplicatul e mai greu, îmi sugerează ce şi unde ar trebui pus şi pleacă.
Am făcut cam ce m-a dus pe mine capul, că ioc consiliere, cu excepţia colegului de redacţie orăşean de Curtea de Argeş. Căutare asiduă pe net şi zeci de ore documentare la greu. Material bibliografic – o grămadă, dar scris pentru… specialişti; în primul rând nu explica pas cu pas, în al doilea rând nu pleca de la primele operaţiuni, mai mult, uneori nici nu le enumera, considerându-le implicite; şi nici măcar nu aveau poze! Plus că trebuia să stau cu dicţionarul sub ochi să văd ce înseamnă mulcire, în ce constă copilirea… Cu această ocazie am aflat ce-s aracii şi la ce folosesc, că via şi legumele se stropesc, că pomii ar fi trebuit săpaţi în primăvară, că găinilor nu trebuie să le lăsăm două feluri de mâncare continuu, la discreţie.
Când l-am descoperit pe nea Costică a fost mare bucurie în casă. Şi când ne-a „aprobat” (a venit întâi în recunoaştere, să vadă ce-am făcut noi de capul nostru în grădină şi să se edifice că nu facem parte din „subspecia umană” de orăşean care dispreţuieşte pământul) a fost de-a dreptul sărbătoare. De atunci – să-i dea Dumnezeu zile multe şi bune, că are vreo 72 de ani – vine la perioade de el hotărâte, ne consiliază, ne arată, ne ajută; impropriu spus, pentru că de fapt noi îl ajutăm pe el.
Despre câte am învăţat în astă vreme n-are rost să scriu. Îndeajuns însă ca să-mi dau seama că nici nu intuiesc câte voi mai avea de aflat de-acum înainte.
Grădinăritul e o meserie serioasă. La categoria hobby, există grădinari diletanţi, amatori, novici, după ureche… Eu sunt grădinar de internet.

* Noilor mei confraţi din lista cu „Surse de inspiraţie pentru grădinarul novice”, cu rugămintea de a povesti şi ei… cum au devenit grădinari.