- Tati, e un şoricel în baie!
- Aşa. Şi?
- Păi ce fac?
- Du un motan acolo!
Mirate de logica soluţie, iau fetele fiecare câte un motan negru în braţe şi-i pun (tot în braţe ţinându-i) să miroasă locul unde era şoricelul, asta după ce eliberaseră zona ca să fie, ziceau ele, mai simplu. Evident că felinele noastre nu s-au arătat interesate.
- Bagă un motan în baie şi lasă-l acolo, închide uşa!
Peste vreo oră.
- Tati, şoricelul e în extindere, a intrat sub canapea!
Eu, constatativ:
- Trebuie să luăm o cursă de şoareci.
În casă – doar negrul Jinx, care dormea liniştit pe canapea. Trânteşte şi bufneşte domnul meu („da, de-aia avem trei pisici” etc.), timp în care tacticos Figaro cel gri intră în casă şi se culcă şi el.
La scurt timp, vine negrul Zombie cu un şoarece în gură. Le întreb pe fete:
- Cum era şoricelul?
- Mic, drăguţ, gri, cu o coadă cam atât.
Ups, nu e ăla care trebuia, Zombie adusese unul roşcat. Nu le spun celorlalţi nimic de isprava motanului junior. Precipitat, Figaro cere să-i deschid uşa să iasă din casă şi se ascunde sub un scaun, în faţa bucătăriei. Aud ceva trosnete suspecte: motanul nostru mânca dihania pe care o prinsese – speram eu – din casă. Şi-atunci îmi dau seama: de când ne-am mutat, am avut şoareci în pod şi-n beci, locuri în care mâţele nu au cum să ajungă (rezolvaţi cu „ciocolate”), chiar dacă geamurile şi uşile au fost atâta vreme deschise.
Pe seară nu s-au mai auzit zgomote şoriceşti în zonă. În concluzie, e utilă o pisică la casa omului, dar trei motani sunt de-a dreptul festin!
Un comentariu:
ha, asta-i de antologie, era sa cad jos de pe scaun de ris.
Trimiteți un comentariu