E timpul pentru o nouă evaluare a transformărilor petrecute între timp şi a constatării lor.
* Alternanţa de oraş-sat ne dărâmă, ziua inspir aer mândru poluat de buricul târgului, cu miasme diverse şi conteinere în proximitatea biroului, acasă aerul e curat şi asta mă năuceşte; cu cât stau mai mult la birou, cu atât durerea de cap de seară e mai pregnantă.
* Nu mă mai deranjează să am mâinile pline de pământ iar dacă nu am mânuşi în preajmă uneori nici nu mă duc să-mi iau; mă miră şi mă bucură faptul, dar nu-mi place că fără mânuşi fac băşici pe palme de la cozile uneltelor.
* Am redescoperit mirosuri uitate – pământ reavăn, fruct cules din grădină şi mâncat nespălat, lucernă şi fân înflorite, ploaie de vară, struguri sub brumă, fum de frunze, mirosul de „rece”…
* Nu mai tresar când văd păienjeni, nu îmi mai vine să ţip când îmi intră un fluture/cărăbuş/altă dihanie zburătoare în păr, acum mă mulţumesc doar să constat ce e; nu-mi mai e scârbă de omizi (de limacşi da, de râme doar parţial, adică numai atunci când sunt neruşinat de mari, acum ştiu că ele sunt chiar utile).
* Am învăţat să mă bucur de legume, fructe crescute de noi, îmi tremura inima a bucurie când le luam din grădină. Acum încerc un sentiment straniu de mândrie când desfac borcanele de conserve făcute din producţia proprie.
* Încă mă mai întreb, când aud hidroforul pornind, „am dat drumul la apă caldă?”; sunetul lui seamănă cu pornitul centralei pe gaz de la apartament.
* Am început să recunosc plantele din grădină, ba şi pe unele pe care nu le avem, dar le văd în alte părţi (unii copaci îi identific după coajă chiar); reacţia când văd ceva în neregulă la o plantă/pom este să mă duc la ea să fac ce ştiu eu că trebuie făcut ca să-i fie bine. Mereu m-a deranjat când vedeam un teren în paragină; acum mă gândesc ce s-ar putea cultiva pe el şi constat în ce măsură ar avea nevoie de apă.
* Am scăpat de multe de „isme” - festivisme, primitivisme, manelisme – şi de musafiri care-şi umpleau timpul trecând pe la noi neanunţaţi sau care sunau cu zece minute înainte (şi zău că murătură am fost toată viaţa cu astfel de exemplare).
* Sunt în continuare „doamna” pentru vecini şi lumea încă se miră de cât de mari ne sunt fetele. Domnul meu îmi pare uneori că a aparţinut locului mereu, prin firescul, dezinvoltura şi gradul de adaptare pe care le posedă.
* Nu mă orientez la stelele de pe cerul parţial înnorat nici cu mama hărţii; am făcut-o A3 – degeaba, poate la vară, eventual după nişte aprofundir pe temă dată despre cum e cu hărţile cereşti şi cum se citesc ele. Dar stând cu harta în mână în mijlocul curţii mă învăluie de câteva seri mirosul de ger.
Un comentariu:
una peste alta, sunteti pe drumul cel mai bun.
Trimiteți un comentariu