Schimb confort urban pe libertate rurală (69). Uichend spornic şi hoinar

Bună invenţie şi uichendul, dar obositoare. Sâmbătă am strâns milioane de frunze (încă nu le-am ars), zona de livadă/lucernă e gata de iarnă, la fel două treimi din grădina de flori (mai avem de mutat lilieci), curtea păsărilor şi cam o treime din terenul pentru legume (deja săpat, muncă de echipă toţi patru, adică un sfert – fetele şi cu mine, trei sferturi – domnul meu, care are şi tehnică, şi spor, şi mai sapă şi cu căştile radio pe urechi, ca să mă ‘nerveze pe mine).
Decorul din grădină s-a schimbat, cel din curte – la fel (operaţiunea tăiat/spart/aranjat lemne este în desfăşurare continuă, plus că am greblat din troscotul uscat), iar în casă a mai crescut nişte spaţiu prin exilarea în chioşc a două fotolii pat (urmează să vină un vecin să le ia) şi mutarea vrafului de cutii cu încălţăminte în locul lor.
Seara eram frânţi toţi patru, la un compot (de mere, din producţie proprie), în faţa bucătăriei. Domnul şi stăpânul meu:
- Mergem şi noi mâine pe undeva?... Că tot n-am mai ieşit de mult… Prin preajmă, cu maşina, mai vedem şi noi din locuri, mergem pe la Mioveni, ne întoarcem pe cealaltă parte…
Ispita majoră era un platou înconjurat de pâlcuri de pădure, pe un deal din peisaj aflat cam la aceeaşi înălţime cu casa noastră, estimam noi că la vreo 10 km distanţă.
Duminică dimineaţă, curăţenie la foc automat şi îmbarcarea. Măsurăm distanţe: 200 m până la primul vecin, 400 m până la staţia de maxi-taxi, 600 m până la primul magazin, 1,2 km până la DN 73, 1,6 km până la staţia de minibus de unde vin fetele pe jos zilnic…
Ajungem la o intersecţie unde spre stânga mergeam spre Mioveni. Răzvan:
- Stânga sau dreapta?
- Dreapta.
Şi mergem. Întâi sat (scuze, oraşul Mioveni, cartier Făget). Apoi pădure, curbe, pante. Oprim să ne privim încântaţi casa. Eram pe platoul din peisaj. Iar mergem, admirăm şi ajungem la o intersecţie.
- Nu vă supăraţi, unde duce drumul ăsta?
- La Valea Mare, o ţineţi drept, nu vă abateţi stânga dreapta.
O sun pe sor’mea M. (ea are casă acolo), nu e în arie (deci e la Valea Mare!), mergem la ea!
Se termină asfaltul şi începe o minunăţie de zonă (aparatul foto stătea bine-mersi acasă, dacă nu-mi lua Răzvan mobilul nici la el nu m-aş fi gândit). N-a fost nevoie să oprim, că drumul era tot un sus-jos cu gropi obligatorii şi impunea o viteză de maximum 10 km/h, aşa că am putut admira lejer împrejurimile.
Ajungem la sor’mea M. – executa operaţiunea pictat gard cu ulei ars -, se bucură, nu se miră şi nu întreabă nimic. Ne arată ce-a mai făcut prin curte, ce-a mai plantat (flori şi pomi), ne dă liliac alb, lămâiţă (e o marcă de iasomie şi ea) şi o tufănică roşie.

Acasă am ajuns pe amurgite, cât să avem timp să plantăm şi să udăm noile achiziţii şi să scoatem nişte zmeură. Pentru că a venit la noi şi M. cu domnul ei, aşa e firesc: trec două luni în care nu ne vedem, apoi ne vedem de două ori într-o zi.