Cioburi. De ce există oameni

Domnul meu desface dopul petului de 2 l (cu lapte de vacă proaspăt muls) sub nasul Mașei, care doarme în coșuleț; nările îi freamătă, deschide ochii ei galbeni, rotunzi, de cucuvea și brusc se cambrează.

- Vrei lapte, fetiță?

- Miaaaaauuuu!

„Miau”-ul Mașei are o singură poziție de potențiometru: pe surround, la maximum; sare din coșul pentru cules legumele din grădină direct pe masa de lângă terasă, coboară în fața lui R. și merge spre bucătărie, uitându-se des în spate ca nu cumva să-l piardă. Intră, se oprește lângă raftul cu castroane de pisici, așteaptă neliniștită în rotocoale eliptice și nu tace decât când începe să lipăie. Și lipăie. Iar și Iar. Metodic.

După ce termină, își curăță mustățile albe și-i sare lui R. în brațe. Se întinde arcuit, cască, mai aruncă o privire în jur, se răstignește pe picioarele lui, apoi oftează adânc și își pleacă obrazul pe mâna domnului meu.

R. se sprijină de perete, se așază cât să-i asigure Mașei un confort cât mai bun, al lui nu mai contează.

Pentru acest unic scop s-au inventat oamenii. Să-i fie ei de folos.

Verdele grădinii

Când o pisică neagră nu-ți taie calea...

...de obicei doarme în drumul tău.

Câini și pisici în vară

E cald și mamiferele noastre suferă tare. Beau apă la greu, de preferință apă de ploaie din castroanele puse sub burlane, dorm la umbră cât mai deasă – Jinx sub molidul Bubu sau între forsiție și gard, Zombie pe cimentul încă rece al aleilor sau în chioșc, tot pe ciment, iar Mașa unde-i tună: pe băncuța de lângă magazie, în mijlocul aleilor, sub tufe mai dese, în pomi, în suportul de flori ce găzduiește acum ustensile grădinărești și găleți. Încă năpârlesc cu toții, Mașa, Zombie și Hades stau la periat și oricum de ei scăpăm repede, dar Jinx ambalează și dă să zgârie, Grasul fie vrea să fure peria, fie se culcă fix pe partea ce urmează a fi coafată, iar cu Castor e ceva între greu de periat și misiune imposibilă. Ultima partidă de coafură s-a lăsat cu o găleată plină de păr, lătrături certătoare, pâslă tăiată pe partea stângă (cea dreaptă urmează într-o zi neprecizabilă pe moment, în funcție de cheful dihaniei), amenințări cu mușcatul (oricum nu-l ia nimeni în seamă) și certat continuu dihanie Hades care venea la Castor să se joace și evident că n-aveam cum să-l convingem să nu.

Ultima sosire a copilului nr. 1 acasă s-a soldat cu un mare succes: a reușit să-l facă pe Hades să se dea prins (aleargă ca bezmeticul, se joacă, pur și simplu nu-l putem nici atinge de obicei) și să-i dea și pastiluța de deparazitare internă, să-i pună și picăturile antipurici.

Câinii iar sunt simandicoși la mâncare, pe motani îi suspectez că-și completează meniul cu vietăți din preajmă (niciunul însă nu s-a arătat interesat întru vânătoare de pui de găină, doar Jinx ce e responsabil cu condiția lor fizică, că cineva trebuie să-i alerge și pe ei), iar Maşa mănâncă în disperare. I s-a întărit burtica, începe să nu mai fie așa filiformă – data probabilă a naşterii – 3 august -, nea Sandu vrea şi el un pui, că e sigur că va fi mare vânător, dacă maică-sa prinde cârtiţe, coropişniţe şi şopârle (de şoareci nu mai vorbim, o laud că tare mi-e dragă) și mai nou e îndrăgostită de coșul de răchită în care culegem legumele din grădină. Abia are loc să doarmă în el, dar e cazat lângă terasă și de-acolo aude fata tot ce facem noi.

Seara, pe terasă domnul meu și cu mine ne prezentăm rezumatul zilei unul celuilalt; în preajmă, trei mâțe și trei căței ascultă moțăind alene, tolăniți care pe pământ, care pe beton. Mai mușcă apa din găleată vreunul dintre câinii mari, ni se mai urcă o pisică în brațe; trec licurici scânteind, zboară o pasăre de noapte și de peste tot se aud greieri. E liniște și-a mai trecut grăbită o zi.

Culori

Trandafiri

Că mi-a făcut Alexandra poftă să mă laud.

Maci, că tare-mi plac

Cer şi nori. Sau invers

 Cer răcoros, când tocmai se opriseră ploile, pentru o zi caldă de iulie.

Vizită

Duminică seara, timp de răgaz şi de linişte; sună telefonul domnului meu – nea Costică, omul-nostru-în-curte din prima vară a mutării noastre, vrea să vină la noi. Tare mă distrează și nea Costică, și nea Sandu; amândoi vin pentru grădină – unde eu sunt responsabilă -, amândoi de fapt cu mine au de discutat, dar de fiecare dată îl sună pe domnul meu. Cutuma satului – să nu te dai la muierea omului, că poa' să te și omoare.

Şi vine. Vine să vadă ce-am mai făcut din augustul trecut când a fost ultima dată (atunci ne-a adus pepeni cultivaţi de el), să ne dea în continuare sfaturi, să ne îndrume. La cei 72 de ani ai lui, e o mână de om; are cam 1,50 m înălțime, probabil spre 50 de kg, respectă cu strictețe ritualul de seara trebuie o țuică și muncește zi lumină. Se uită mulţumit la pomi şi vie, la căpșunii mutați de el, vede din prima pomişorii puşi în primăvară, aha, aţi mutat curtea găinilor, uite aici, domnu', trebuie pusă o proptea că se spintecă cracu' de la prunu' ăsta. Bame, astea ce-or mai fi?! Și ziceți că dovleacul ăsta e patison?!

Îmi spune c-a mulcit și el roșiile și că o duc mult mai bine, că strănepotul care are acum 4 ani e mofturos la mâncare și vrea numai d-aia de la pachet, pateu, crenvurști, se miră de castraveții cornison, tufe mici pline de rod, mă laudă de inflația de gălbenele din grădină și-mi spune că și cartofilor le-ar fi făcut bine. Gustă încântat măcrișul, prazul l-ați pus cam târziu, cam în două săptămâni trebuie să scoateți ceapa, puneți în loc varză de toamnă. Mergem și în casă, e încântat, apoi îi arăt bucătăria de vară (fruntea i se strânge a mirare), e mirat de cât a crescut arțarul și amuzat de scaieții mei vineți (Domnul meu: Eee? Câtă lume își plantează ciulini în curte?), ne întreabă de lemnele pentru iarnă, de cum stăm cu apa din fântână, dacă nu seacă, se miră de furtunul crețuliu.

Am mai stat un strop de vorbă în chioșc apoi a plecat grăbit, că trebuia să mute niște pui dintr-un coteț în altul înainte să se întunece.

Drag ne-a fost și mie, și domnului meu – până și copilul nr. 2 a venit să-l salute – și ne-a încântat faptul că ne-a adus doi litri de lapte proaspăt muls de la Hostein-ița lor. A plecat cu un patison măricuț de la noi, cu mulțumirea pe chipu-i bronzat că nu lăsăm pământul de izbeliște. Pământul la care se uită cu un drag nespus cu ochii lui blânzi și albaștri.

Cu miros de iulie. Bună dimineaţa!