Altfel

Dihăniile curţii la început de iunie

Cum în lumea vegetală nu se întâmplă mare lucru în perioada aceasta cu excepția avântului vertical, iar despre afide nematozi păduchi purici păienjeni și alte chestii pe care le tratează domnul meu cu respect, vermorel și ceai de urzici nu-mi place să povestesc, punem de-un raport de Cireșar despre dihăniile din dotare.

Pisicile mari sunt tot negre şi-s bine, nu mai aduc decât ocazional câte o căpuşă, Maşa mănâncă imens şi-i slabă în draci, vrea să scape de progenituri din ce în ce mai des, lui Jinx i-a crescut glas, nu mai e motanul tăcut care încerca să ne ceară din priviri sau să ne arate ce vrea; şi-a pus sirenă pe care nu se teme s-o folosească seara, când cu niciun chip nu-l mai putem convinge să rămână în casă, iar mai nou şi toarce, cere mângâieli, ne trage capete în gură, se urcă să doarmă pe noi, mai ales pe domnul meu. Pisucele au nume deja, explorează lumea până-n locul de masă şi scuipă înfoiate câinii ce vin să bea apă din găleata de pe treptele terasei, folosesc litiera şi încep să mănânce crănţănele, dau atacul la mâncarea lui Jinx şi-l invită (zadarnic) la trântă, se caţără unde pot şi vor să se joace cu noi.

Câinii mari năpârlesc cu elan și îi suspectez că le place operațiunea, nu apuc să-i perii de poftă, acolo, că iar lasă câte un smoc generos de păr prin curte pe care vântul îl duce fie în chioșc, fie la bucătăria de vară; au probleme cu articulațiile și mă răvășește gândul că amândoi sunt aproape de speranța de viață a rasei lor; n-am motive evidente să mă tem, se joacă, cer și oferă atenție, iar dacă e să le încalce cineva terioriul brusc capătă viteză sau sar gardul spre grădină cu grație. Hades are ca ultim hobby săpatul pământului de la acareturi, de-arată zonele ca după bombardament, chiar dacă le aranjăm săptămânal. Când încă erau şobolani prin galerii, venea să ne invite să-i asigurăm cale de acces, iar noi îl lăudam, îl ajutam; acum ne cheamă de câte ori are el chef să fie băgat în seamă și e tare nedumerit că nu venim. În restul timpului, plimbă şobolanul de pluş pe care îl iubeşte tare.

Găinile sunt mai multe decât am visat noi vreodată, adică patru care ouă, una care clocește 14 ouă (restul au suferit accidente accidentale) și domnul Le Coq – cocoșul nostru care, din exces patern, s-a jumulit ca să poată să-și ajute doamnele în perioada clocitului; arată într-un mare fel, pene blonde, piele roz și oareșce ștepi mai maro între ele. Lor li se adauga generația puberă: cei 15 pui pe care i-am luat de la dom' colonel - care în mod surprinzător au trăit toți -, obraznici, gălăgioși, care mănâncă nonstop și cărora le-am pregătit la sfârșitul săptămânii acesteia introducerea în înalta societate a doamnelor găini (până acum puii au stat separat, într-o zonă protejată cu gard de sârmă). Zona protejată trebuie eliberată, dezinfectată și drăgălită că vine din spate generația următoare: cei 11 puiuți ouă cu picioare pe care i-a scos în curtea noastră cloșca tot de la dom' colonel (da, știu, e bun un dom' colonel în vecinătatea omului și nu, nu-l închiriem). Lor (poate) li se vor adăuga puii pe care îi va scoate cloșca noastră neagră cu picățele, aflată acum într-unul dintre cotețele pentru iepuri. Sprâncenele mi se ridică a mirare gândindu-mă că e posibil să avem în toamnă, în curtea proprie, 30 de păsări. Hm... Gospodărie?!...

Trei generaţii

Dare de seamă despre vegetale la început de iunie

E început de iunie şi plouă cam zilnic, fapt care dăunează grav lucernei - are mai bine de o jumătate de metru, e înflorită şi strigă după motocoasă -, dar încă nu m-am plictisit, ştiu eu că urmează seceta; nu că mi-aş dori-o, dar vine sigur, ca şi-n anii trecuţi. Până atunci, totul se avântă vertical şi e verde de mă-ntreb dacă nu cumva am avut ochelari fumurii până acum şi n-am ştiut. Nu, n-am avut.

La capitolul vegetale, floarea de colţ stă să se dechidă, macii californieni sunt galbeni şi portocalii, cei spontani – roşu crud, macul oriental e portocaliu-corai violator de privire, gălbenelele au dat startul la înflorit, bobul a făcut păstăi lungi, verzi şi subţiri, avem o plantă de cartof cu flori, iar muştarul fie seamănă a salată, fie nu e muştar. Răsadurile sunt într-o nemişcare statuară de când le-am plantat - exceptând faptul că se culcă de la ploaie iar apoi se ridică altceva nu fac -, căpşunele rodesc nesperat - poate pentru c-au fost complet ignorate -, zmeura e plină de flori, vişinii au rod bunuţ şi cred că anul acesta vom avea ceva recoltă de nuci, dacă nu vor interveni schimbări neprevăzute. Prune – mai slăbuţ, mere – mai slăbuţ spre deloc.

Prin curte și casă n-am mai făcut nimic special, ocazional completăm aleile, din grădină sau spre curtea păsărilor, fie cu coajă de copac, fie cu pietre plate sau internită spartă, în funcţie de materialul pe care l-am decis iniţial pentru acea zonă, şi în rest ne ocupăm de nimicuri crescătoare de confort sau de ochi bucurătoare: aranjat ergonomic zona de la cuptor cu saci de Ikea suspendaţi pentru haine murdare, montat oglindă de 1,7 m înălţime şi suport pentru umeraşe (din profil de inox) în extindere, confecţionat făraş din tablă uşoară cu mâner extensibil, completat cu nas şi ochi zâmbetul din lanţ al gardului, agăţat prin curte linguri pictate şi coşuleţe împletite din nuiele.

Caut soluţii pentru a utiliza altfel sticlele de bere majoritar verzi, că încă sunt în perioada „dăruieşte a doua şansă obiectelor vechi”, usuc pentru iarnă plante diverse (în camera copilului nr. 2, ferite de mâţe negre ticăloase şi curioase) cu care nu prea ştiu ce-o să fac (de exemplu, petale de trandafir de dulceaţă), iau pulsul experimentelor şi trag concluzii (iarăşi constat că-s multe plante perene puse aiurea şi-n toamnă vor fi necesare mutări şi reamenajări), mă plimb desculţă cu agenda sau clipbordul în mână şi creionul între dinţi, fac planuri, le modific, fac altele.

Nu trebuie să ud, buruienile încă-s mici în zonele nemulcite, nu trebuie legate copilite drăgălite plantele, am nesperat de mult timp; aş putea să mă obişnuiesc cu ritmul ăsta de grădinărit.

În culori

Doi trandafiri

Ipostaze ale somnului

Pas în vară

Uh, a venit şi iunie, măcar acum ştiu de ce îmi e nesuferit de cald, că deh, aşa e vara, n-o să mă mai irite primăvara urâcioasă, venită prea târziu, plecată prea devreme şi, ca bonus, încheiată cu un pui de grindină mai responsabilă. Vineri, când am ajuns acasă, pe casă era, spre streaşini, ca un fel de zăpadă; în iarba umbrită, grămezi de boabe de gheaţă; via - jumulită, cu frunzele găurite, aleea de beton - verde, trandafirii - devastaţi, cu florile ciuruite şi ciobite. Pomii au frunzele straniu dantelate, plăntuţele de legume sunt încă triste, privind spre pământ, dar şi-au mai revenit (cele mulcite cu fân, mult mai bine), au fost scuturate toate cireşele (vreo 25, in 3 cireşi) şi piersicile (8), sunt o grămadă de mere şi prune pe jos şi mi se rupe sufletul de mila vegetalelor noastre. E prima grindină pe care o prindem de când suntem la casă – în sat a fost mult mai rău, o jumătate de oră a fost „piatră cât cireaşa”, dacă la noi a rezistat în iarbă trei ore – şi cel mai mult mă doare cum au fost afectaţi trandafirii.

Vineri n-am mai făcut nimic din ce era programat, doar am inventariat distrugerile de pe moșie şi ne-am uitat la pisuci, cu copilul student cu tot. Sâmbătă domnul meu a motocosit la greu, eu m-am irosit în operaţiuni de întreţinere curentă, apoi am continuat să „repic” plăntuţe din ghivece direct la locul definitiv: ardeii între eşolţii şi roşii între zorelele din jardiniere, cârciumăresele lângă leuştean, alte roşii între gălbenele sau crăiţe şi tot aşa. Deja mă încearcă un zâmbet când mă gândesc cum vor arăta mai prin august curtea şi grădina: legume - o floare, flori – o legumă.

Am mai mobiliat cu pătrunjel, măghiran (cred) şi două feluri de busuioc jardinierele dintre cele două bucătării şi am dat parţial atacul la plantele din flora spontană care ameninţau plăntuţele mele. N-a durat mult, se lăsa seara şi insectele au dat un atac concertat la adresa mea: furnicile îmi intrau în mânuși, greierii – în încălţări şi ţânţarii pe sub tricou.

Duminică a fost o zi luminoasă, cu musafiri dragi-dragi, cu bere şi grătar, şorţ şi pălării de paie, râsete şi câini fericiţi, cu „ţi-aduci aminte...” şi „chiar era mişto”, un fel de reîntregit echipa după zece ani. Mai vreau.

Grindina din 31 mai

Musafiri