Pas în vară

Uh, a venit şi iunie, măcar acum ştiu de ce îmi e nesuferit de cald, că deh, aşa e vara, n-o să mă mai irite primăvara urâcioasă, venită prea târziu, plecată prea devreme şi, ca bonus, încheiată cu un pui de grindină mai responsabilă. Vineri, când am ajuns acasă, pe casă era, spre streaşini, ca un fel de zăpadă; în iarba umbrită, grămezi de boabe de gheaţă; via - jumulită, cu frunzele găurite, aleea de beton - verde, trandafirii - devastaţi, cu florile ciuruite şi ciobite. Pomii au frunzele straniu dantelate, plăntuţele de legume sunt încă triste, privind spre pământ, dar şi-au mai revenit (cele mulcite cu fân, mult mai bine), au fost scuturate toate cireşele (vreo 25, in 3 cireşi) şi piersicile (8), sunt o grămadă de mere şi prune pe jos şi mi se rupe sufletul de mila vegetalelor noastre. E prima grindină pe care o prindem de când suntem la casă – în sat a fost mult mai rău, o jumătate de oră a fost „piatră cât cireaşa”, dacă la noi a rezistat în iarbă trei ore – şi cel mai mult mă doare cum au fost afectaţi trandafirii.

Vineri n-am mai făcut nimic din ce era programat, doar am inventariat distrugerile de pe moșie şi ne-am uitat la pisuci, cu copilul student cu tot. Sâmbătă domnul meu a motocosit la greu, eu m-am irosit în operaţiuni de întreţinere curentă, apoi am continuat să „repic” plăntuţe din ghivece direct la locul definitiv: ardeii între eşolţii şi roşii între zorelele din jardiniere, cârciumăresele lângă leuştean, alte roşii între gălbenele sau crăiţe şi tot aşa. Deja mă încearcă un zâmbet când mă gândesc cum vor arăta mai prin august curtea şi grădina: legume - o floare, flori – o legumă.

Am mai mobiliat cu pătrunjel, măghiran (cred) şi două feluri de busuioc jardinierele dintre cele două bucătării şi am dat parţial atacul la plantele din flora spontană care ameninţau plăntuţele mele. N-a durat mult, se lăsa seara şi insectele au dat un atac concertat la adresa mea: furnicile îmi intrau în mânuși, greierii – în încălţări şi ţânţarii pe sub tricou.

Duminică a fost o zi luminoasă, cu musafiri dragi-dragi, cu bere şi grătar, şorţ şi pălării de paie, râsete şi câini fericiţi, cu „ţi-aduci aminte...” şi „chiar era mişto”, un fel de reîntregit echipa după zece ani. Mai vreau.