Uh, a venit şi iunie, măcar acum
ştiu de ce îmi e nesuferit de cald, că deh, aşa e vara, n-o să
mă mai irite primăvara urâcioasă, venită prea târziu, plecată
prea devreme şi, ca bonus, încheiată cu un pui de grindină mai
responsabilă. Vineri, când am ajuns acasă, pe casă era, spre
streaşini, ca un fel de zăpadă; în iarba umbrită, grămezi de
boabe de gheaţă; via - jumulită, cu frunzele găurite, aleea de
beton - verde, trandafirii - devastaţi, cu florile ciuruite şi
ciobite. Pomii au frunzele straniu dantelate, plăntuţele de legume
sunt încă triste, privind spre pământ, dar şi-au mai revenit
(cele mulcite cu fân, mult mai bine), au fost scuturate toate
cireşele (vreo 25, in 3 cireşi) şi piersicile (8), sunt o grămadă
de mere şi prune pe jos şi mi se rupe sufletul de mila vegetalelor
noastre. E prima grindină pe care o prindem de când suntem la casă
– în sat a fost mult mai rău, o jumătate de oră a fost „piatră
cât cireaşa”, dacă la noi a rezistat în iarbă trei ore – şi
cel mai mult mă doare cum au fost afectaţi trandafirii.
Vineri n-am mai făcut nimic din ce era programat,
doar am inventariat distrugerile de pe moșie şi ne-am uitat la
pisuci, cu copilul student cu tot. Sâmbătă
domnul meu a motocosit la greu, eu m-am irosit în operaţiuni de
întreţinere curentă, apoi am continuat să „repic”
plăntuţe din ghivece direct la locul definitiv: ardeii între
eşolţii şi roşii între zorelele din jardiniere, cârciumăresele
lângă leuştean, alte roşii între gălbenele sau crăiţe şi tot
aşa. Deja mă încearcă un zâmbet când mă gândesc cum vor arăta
mai prin august curtea şi grădina: legume - o floare, flori – o
legumă.
Am mai mobiliat cu pătrunjel, măghiran (cred) şi
două feluri de busuioc jardinierele dintre cele două bucătării şi
am dat parţial atacul la plantele din flora spontană care ameninţau
plăntuţele mele. N-a durat mult, se lăsa seara şi insectele au
dat un atac concertat la adresa mea: furnicile îmi intrau în
mânuși, greierii – în încălţări şi ţânţarii pe sub
tricou.
Duminică a fost o zi luminoasă, cu
musafiri dragi-dragi, cu bere şi grătar, şorţ şi pălării de
paie, râsete şi câini fericiţi, cu „ţi-aduci aminte...” şi
„chiar era mişto”, un fel de reîntregit echipa după zece ani.
Mai vreau.
Un comentariu:
Deprimant, într-adevăr, să vezi grădina harcea-parcea. Dar uite că ăl de sus vine și cu zăhărelul, după ce ne șfichiuie cu biciul. Și eu m-am bucurat de bucuria voastră. :) La mai mare!
Trimiteți un comentariu