Like?:)

joi, 6 iunie 2013

Dihăniile curţii la început de iunie

Cum în lumea vegetală nu se întâmplă mare lucru în perioada aceasta cu excepția avântului vertical, iar despre afide nematozi păduchi purici păienjeni și alte chestii pe care le tratează domnul meu cu respect, vermorel și ceai de urzici nu-mi place să povestesc, punem de-un raport de Cireșar despre dihăniile din dotare.
Pisicile mari sunt tot negre şi-s bine, nu mai aduc decât ocazional câte o căpuşă, Maşa mănâncă imens şi-i slabă în draci, vrea să scape de progenituri din ce în ce mai des, lui Jinx i-a crescut glas, nu mai e motanul tăcut care încerca să ne ceară din priviri sau să ne arate ce vrea; şi-a pus sirenă pe care nu se teme s-o folosească seara, când cu niciun chip nu-l mai putem convinge să rămână în casă, iar mai nou şi toarce, cere mângâieli, ne trage capete în gură, se urcă să doarmă pe noi, mai ales pe domnul meu. Pisucele au nume deja, explorează lumea până-n locul de masă şi scuipă înfoiate câinii ce vin să bea apă din găleata de pe treptele terasei, folosesc litiera şi încep să mănânce crănţănele, dau atacul la mâncarea lui Jinx şi-l invită (zadarnic) la trântă, se caţără unde pot şi vor să se joace cu noi.
Câinii mari năpârlesc cu elan și îi suspectez că le place operațiunea, nu apuc să-i perii de poftă, acolo, că iar lasă câte un smoc generos de păr prin curte pe care vântul îl duce fie în chioșc, fie la bucătăria de vară; au probleme cu articulațiile și mă răvășește gândul că amândoi sunt aproape de speranța de viață a rasei lor; n-am motive evidente să mă tem, se joacă, cer și oferă atenție, iar dacă e să le încalce cineva terioriul brusc capătă viteză sau sar gardul spre grădină cu grație. Hades are ca ultim hobby săpatul pământului de la acareturi, de-arată zonele ca după bombardament, chiar dacă le aranjăm săptămânal. Când încă erau şobolani prin galerii, venea să ne invite să-i asigurăm cale de acces, iar noi îl lăudam, îl ajutam; acum ne cheamă de câte ori are el chef să fie băgat în seamă și e tare nedumerit că nu venim. În restul timpului, plimbă şobolanul de pluş pe care îl iubeşte tare.
Găinile sunt mai multe decât am visat noi vreodată, adică patru care ouă, una care clocește 14 ouă (restul au suferit accidente accidentale) și domnul Le Coq – cocoșul nostru care, din exces patern, s-a jumulit ca să poată să-și ajute doamnele în perioada clocitului; arată într-un mare fel, pene blonde, piele roz și oareșce ștepi mai maro între ele. Lor li se adauga generația puberă: cei 15 pui pe care i-am luat de la dom' colonel - care în mod surprinzător au trăit toți -, obraznici, gălăgioși, care mănâncă nonstop și cărora le-am pregătit la sfârșitul săptămânii acesteia introducerea în înalta societate a doamnelor găini (până acum puii au stat separat, într-o zonă protejată cu gard de sârmă). Zona protejată trebuie eliberată, dezinfectată și drăgălită că vine din spate generația următoare: cei 11 puiuți ouă cu picioare pe care i-a scos în curtea noastră cloșca tot de la dom' colonel (da, știu, e bun un dom' colonel în vecinătatea omului și nu, nu-l închiriem). Lor (poate) li se vor adăuga puii pe care îi va scoate cloșca noastră neagră cu picățele, aflată acum într-unul dintre cotețele pentru iepuri. Sprâncenele mi se ridică a mirare gândindu-mă că e posibil să avem în toamnă, în curtea proprie, 30 de păsări. Hm... Gospodărie?!...

2 comentarii:

Anonim spunea...

Sparg gheața la comentarii.
1. Recunosc că nu am citit decât despre găini - faină ideea cu boldatul ”titlului” de paragraf, își alege omul ce felie dorește. Câini, pisici, tu știi că sunt dincolo de fovea mea laterală, în timp ce galinaceele mi-s, ca să zic așa, în punctul focal. Mai scrie despre ele, poate tot faceți un iaz și vă luați rațe (am auzit că au o putoare... dar nu vă descurajati!)
Mă miram că țineți teenager-ii închiși, dar cred că este din pricina originii străine, ca să nu îi elimine autohtonii, nu?, dacă erau ca ăștia micii din ouă ieșiți în curte, cred că nu era nevoie de stagiul din lagăr. Presupun.
2. Am fost și am văzut terenul unde ziceam că pot pune de un lac, ceva. a- pârâul care vine din deal are albia la 100m dincolo de terenul meu, în alt teren de care mă desparte o a treia postață, de porumb. Intru imediat pe GEarth să văd dacă nu carecumva un colț al proprietății de care dispun se apropie mai mult de pârâu, să mă pot înțepa la el. b- am fost pe teren după ploile astea insistente și vreau să spun că era vegetație pe alocuri până la brâu, drumul de câmp în vegetație, de asemenea, apă până peste pantofi,noroi, etc. De asta nici nu am putut pătrunde în colțul pe care vreau să îl verific on-line. c- Incredibil, însă, ce putere de acoperire are iarba, într-adevăr nu există palmă de pământ gol, tot este ”mulcit” la milimetru.
3. Decisiv: dacă nu ești/devii țăran, e foarte greu să nu te ratezi!

simf spunea...

@Ada - adolescentii au lagarul generos, dar ca sa-i putem lasa liberi in curte ar trebui sa putem sta o zi - doua cu ochii pe doamnele gaini, sa nu-i educe prea tare. mai ales ca avem una, roscata, tare violenta si conflictuala.

:-D