Dihăniile curţii la început de iunie

Cum în lumea vegetală nu se întâmplă mare lucru în perioada aceasta cu excepția avântului vertical, iar despre afide nematozi păduchi purici păienjeni și alte chestii pe care le tratează domnul meu cu respect, vermorel și ceai de urzici nu-mi place să povestesc, punem de-un raport de Cireșar despre dihăniile din dotare.

Pisicile mari sunt tot negre şi-s bine, nu mai aduc decât ocazional câte o căpuşă, Maşa mănâncă imens şi-i slabă în draci, vrea să scape de progenituri din ce în ce mai des, lui Jinx i-a crescut glas, nu mai e motanul tăcut care încerca să ne ceară din priviri sau să ne arate ce vrea; şi-a pus sirenă pe care nu se teme s-o folosească seara, când cu niciun chip nu-l mai putem convinge să rămână în casă, iar mai nou şi toarce, cere mângâieli, ne trage capete în gură, se urcă să doarmă pe noi, mai ales pe domnul meu. Pisucele au nume deja, explorează lumea până-n locul de masă şi scuipă înfoiate câinii ce vin să bea apă din găleata de pe treptele terasei, folosesc litiera şi încep să mănânce crănţănele, dau atacul la mâncarea lui Jinx şi-l invită (zadarnic) la trântă, se caţără unde pot şi vor să se joace cu noi.

Câinii mari năpârlesc cu elan și îi suspectez că le place operațiunea, nu apuc să-i perii de poftă, acolo, că iar lasă câte un smoc generos de păr prin curte pe care vântul îl duce fie în chioșc, fie la bucătăria de vară; au probleme cu articulațiile și mă răvășește gândul că amândoi sunt aproape de speranța de viață a rasei lor; n-am motive evidente să mă tem, se joacă, cer și oferă atenție, iar dacă e să le încalce cineva terioriul brusc capătă viteză sau sar gardul spre grădină cu grație. Hades are ca ultim hobby săpatul pământului de la acareturi, de-arată zonele ca după bombardament, chiar dacă le aranjăm săptămânal. Când încă erau şobolani prin galerii, venea să ne invite să-i asigurăm cale de acces, iar noi îl lăudam, îl ajutam; acum ne cheamă de câte ori are el chef să fie băgat în seamă și e tare nedumerit că nu venim. În restul timpului, plimbă şobolanul de pluş pe care îl iubeşte tare.

Găinile sunt mai multe decât am visat noi vreodată, adică patru care ouă, una care clocește 14 ouă (restul au suferit accidente accidentale) și domnul Le Coq – cocoșul nostru care, din exces patern, s-a jumulit ca să poată să-și ajute doamnele în perioada clocitului; arată într-un mare fel, pene blonde, piele roz și oareșce ștepi mai maro între ele. Lor li se adauga generația puberă: cei 15 pui pe care i-am luat de la dom' colonel - care în mod surprinzător au trăit toți -, obraznici, gălăgioși, care mănâncă nonstop și cărora le-am pregătit la sfârșitul săptămânii acesteia introducerea în înalta societate a doamnelor găini (până acum puii au stat separat, într-o zonă protejată cu gard de sârmă). Zona protejată trebuie eliberată, dezinfectată și drăgălită că vine din spate generația următoare: cei 11 puiuți ouă cu picioare pe care i-a scos în curtea noastră cloșca tot de la dom' colonel (da, știu, e bun un dom' colonel în vecinătatea omului și nu, nu-l închiriem). Lor (poate) li se vor adăuga puii pe care îi va scoate cloșca noastră neagră cu picățele, aflată acum într-unul dintre cotețele pentru iepuri. Sprâncenele mi se ridică a mirare gândindu-mă că e posibil să avem în toamnă, în curtea proprie, 30 de păsări. Hm... Gospodărie?!...